Ștrandul de pe Lacul Ursu își așteaptă vizitatorii anul acesta din data de 24 iunie. Apa lacului a fost analizată, ca în fiecare an, iar proprietățile ei vindecătoare și binefăcătoare au fost reconfirmate.

Lacul Ursu este lacul cu cea mai mare concentrație de sare de pe planetă, drept pentru care este supranumit adesea Marea Moartă a Europei. Spre deosebire, însă, de Marea Moartă, lacul din stațiunea Sovata este înconjurat de vegetație luxuriantă și de o pădure umbroasă, iar apele lui au câteva proprietăți rare.

Ce înseamnă efectul de heliotermie

Cu o suprafață de 40.000 de metri pătrați, adâncimea de 18 metri și o salinitate medie de

300 de grame/litru, Lacul Ursu este cel mai mare lac helioterm din lume. Fenomenul de heliotermie caracteristic a apărut grație scurgerii continue în lac a unui pârâu și a apei din ploi și zăpezi, care au format peste apa sărată un strat protector de apă dulce, creând efectul de seră.

Astfel, straturile de apă foarte sărată din adâncime se încălzesc rapid de la soare și au un efect terapeutic deosebit. Ele stau la baza tratamentelor pentru afecțiuni reumatismale, dermatologice, ginecologice sau respiratorii.

Ce temperatură are apa lacului vara

În perioada cea mai caldă a anului, apa Lacului Ursu are o temperatură de 28°C la suprafaţă şi de 39°C la adâncimea de 1,5 metri. „Ne bucurăm că lacul este într-o stare foarte bună, și vă anunțăm că toate analizele apei au ieşit foarte bine, astfel că, pe 24 iunie dăm startul unui nou sezon de scăldat în cel mai mare lac helioterm din lume”, a declarat Andrei Rusu, directorul administrativ Ensana Health Spa Hotels Sovata.

Între orele 13.00 – 15.00 este pauză, timp în care lacul se odihnește, iar stratul superior de apă dulce se limpezește pentru a permite soarelui să încălzească apa sărată din adânc. În acest interval orar este obligatorie ieşirea din lac, însă vizitatorii pot rămâne pe terasele ştrandului.

Prețul biletelor de intare la ștrandul de pe Lacul Ursu, administrat de hotelurile Ensana, este de 40 lei pentru adulți și de 30 lei pentru copii si pensionari. Pentru lacul Aluniș, tarifele sunt de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copii. Clienții pot achiziționa bilete cu intrări multiple, valabile pentru mai multe zile, iar ștrandurile vor rămâne deschise până în luna septembrie.   

Singurul lac din lume care își cunoaște data nașterii

Lacul Ursu a împlinit de curând 147 de ani și este singurul lac din lume a cărui formare se cunoaște cu exactitate. Nu doar că se știe în ce an s-a format, se cunoaște inclusiv ziua, ora și minutul.

Pe baza unor cercetări efectuate de istoricul Jozsa Andras, s-a stabilit că Lacul Ursu s-a format în anul 1875, pe data de 27 mai, la ora 11,00, pe locul unei păşuni pe care curgeau două pârâiaşe. Cele două fire de apă dispăreau într-o gaură săpată în muntele de sare.

Dar în ziua de 27 mai 1875, în timp ce doi localnici coseau fânul, a început o ploaie torențială, cele două pârâiașe s-au transformat în adevărate puhoaie care au antrenat grămezile de fân și au obturat scurgerea în subteranele muntelui de sare.

Atât de bine a fost astupată scurgerea, că nici până în ziua de astăzi ea nu s-a mai deschis. Pășunea de deasupra muntelui de sare s-a transformat în lac, straturile de apă de la adâncime fiind foarte sărate, iar apa de la suprafață fiind o apă dulce, provenită din ploi și din izvorașele dulci care ajung în lac.