Fiecare pas important din viața unui creștin, începând de la naștere, este însoțit, după obiceiurile bisericești, de nași. Fie că este vorba despre Botez, fie de logodnă ori cununie, rolul nașilor este extrem de important. La nuntă, pe lângă atribuțiile de martori ai evenimentului, aceștia devin un fel de garanți în fața lui Dumnezeu ai uniunii mirilor, părinți spirituali care vor călăuzi bunul mers al nou-întemeiatei familii.

Așa trebuie aleși nașii

Înainte de a ne gândi la starea materială a celor pe care i-am putea alege drept nași, trebuie să avem în vedere câteva condiții obligatorii pe care să le îndeplinească viitorii părinți spirituali. Biserica Ortodoxă cere ca nașii să fie obligatoriu botezați și cununați în religia ortodoxă, să aibă un comportament moral și creștinesc impecabil și să fie, de preferat, mai în vârstă decât mirii, pentru a putea constitui un bun exemplu de viață. Prin urmare, alegerea nașilor nu e chiar atât de ușoară. După tradiția populară, nașii sau nunii au obligații mai mult materiale, precum acelea de a suporta cheltuielile pentru cumpărarea voalului și parurei miresei, a lumânărilor și pentru plata slujbei de cununie. Obligațiile spirituale, însă, sunt mult mai mari. Chiar și preoții menționează, în timpul slujbei religioase, că mirii trebuie să-și iubească și să-și respecte nașii întru totul, la fel ca și pe propriii părinți, și că au obligația de a-i vizita și de a se sfătui cu aceștia în orice moment dificil.

Cu ploconul „pețim” nunii

Chiar dacă obiceiul nu mai este foarte răspândit și nici respectat întru totul, propunerea de a fi nași făcută unui cuplu se face după anumite tipicuri. Tocmirea sau pețirea nașilor nu se face oricum. Viitorii miri trebuie să meargă în vizită la cei pe care și-i doresc drept nași, cu un plocon, adică daruri și, neapărat, cu o sticlă de vin sau de tărie de calitate. În cazul în care nașii acceptă ploconul și desfac sticla de băutură, înseamnă că se simt onorați de propunere și sunt de acord să-i cunune pe tinerii însurăței. Dacă refuză darurile, atunci tânăra pereche este nevoită să o ia de la capăt cu alegerea. De obicei, nu se refuză o astfel de propunere, fiind considerată, în majoritatea comunităților, un păcat, o sfidare la adresa tinerilor. Tocmai pentru că nășitul este o mare onoare, nunii se bucură și de privilegiul de a-și invita nuntași din partea lor, care să contribuie la bunăstarea noii familii. Ba chiar pot să pună condiții cu privire la organizarea nunții, la detalii.

Ploconul pentru nași este simbolic, așa că nu valoarea lui materială este cea care contează. În timp, li se pot oferi nunilor și alte daruri, mai consistente.

Sursa foto: Flickr.com