Anual, în noaptea din-nainte de sărbătoarea Sfântul Dumitru, se aprind focuri și oamenii se strâng de jur împrejur pentru a povesti și a respecta tradiții vechi. Focul lui Sumedru este sărbătoarea asociată cu venirea iernii.

Focul lui Sumedru – de unde vine tradiția

Focul lui Sumedru sau Focul de Sâmedru este tradiția veche de peste două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 noiembrie se aprind focuri mari, iar oamenii obișnuiesc să se adune în jurul acestora și strigă „Hai la Focul lui Sumedru”.

În tradiția populară, „Sâmedru încuie vara și desfrunzește codrul”. Sâmedru este deschizător al iernii pastorale

Pe vremuri se spunea că scopul focului este acela de a alunga spiritele rele.

Tradiția este cunoscută de pe vremuri când, oamenii aprindeau focurile pe dealuri, pentru a putea fi observate de la distanță. Pe foc se punea tulpina unui copac, a unui brad, de regulă, ca simbol al zeului care moare și renaște anual.

Este un obicei care se respectă în mai multe sate și orașe din diferite județe precum: Dâmbovița, Brașov, Argeș sau Bacău. În unele zone ale țării, pe foc se puneau și cauciucuri.

Tradiția este cunoscută și ca ziua în care se desfac stânile, se spune că peste iarnă oile sunt coborâte la vale de la pășunile de munte, acolo unde au stat peste vară.

La finalul serii, femeile împart oamenilor, în semn de mulțumire, fructe, nuci, covrigi și țuică, iar bărbații participă la prăbușirea bradului incinerat, iar acest gest semnifică renașterea simbolică a zeului mort.

În trecut, atunci când se aprindeau Focurile lui Sumedru, în toate colțurile țării, se împărțeau ofrande pentru cei care nu mai sunt printre noi. Era un obicei pentru pomenirea și îmbunarea sufletelor care au decedat.

Sursă informații: wikipedia.org

Tradiții de Focul de Sâmedru

Din bătrâni se spune că, de Focul lui Sumedru, tinerii care își doreau să se căsătorească anul viitor, aceștia trebuiau să sară peste flăcările Focului lui Sumedru.

Potrivit tradiției, când focul este spre final, aproape stins, fiecare persoană din jurul focului, trebuie să ia câte un tăciune și să îl arunce peste livada din propria gospodărie. Se spune că prin acest gest gospodăria va fi mai roditoare anul care urmează.

Pentru că tradiția de Focul lui Sumedru este în plină toamnă, se spune că dacă nucile și gutuile sunt din abundență, atunci va fi o iarnă mai grea, și mai lungă.

De asemenea, iarna va fi una mai grea și dacă oile se culcă la grămadă, atunci când merg în grajdurile lor. Însă, dacă dorm răsfirate, atunci va fi o iarnă mai bândă.

Femeile care participă la Focul lui Sumedru, potrivit tradiției, trebuie să împartă tinerilor nuci, struguri, mere și vin.

În unele regiuni din Oltenia, focurile lui Sumedru se făceau atât în Ajun, cât și în seara de Sfântul Dumitru.

Ziua de Sumedru se mai numește și Ziua Soroacelor, deoarce în această zi, de regulă, se încheiau toate socotelile financiare, împrumuturi, datorii, socoteli în urma muncii sezoniere.

Focul lui Sumedru este evenimentul care are rolul de a asigura belșug în gospodărie și rodirea pomilor din livezi.

Citește și: Rugăciune de Sfântul Dumitru

Sursă foto: 123rf.com