Cine a fost Sfântul Dumitru

Sfântul Dimitrie este prăznuit pe data de 26 octombrie în fiecare an. Este una dintre cele mai importante sărbători din Biserica ortodoxă, prăznuită după hramul Sfintei Parascheva și în ajunul evenimentului Focul lui Sumedru.

S-a născut în Tesalonic, tatăl său a fost guvernatorul orașului, iar după moartea lui, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian și a fost numit în locul acestuia pentru a păzi patria.

Sfântul Dimitrie a tărit pe vremea impăraților Dioclețian și Maxim Galeriu. Acestuia i se mai spune adesea și Izvoratorul de mir, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie deoarece, se spune că din moaștele saue a curs mir.

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Dumitru

Pe data de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, sunt sărbătorite următoarele nume:

  • Dumitru;
  • Dimitrie;
  • Dumitra;
  • Demetra;
  • Dimitri;
  • Dumitrache;
  • Mitru;
  • Mitra;
  • Dima;
  • Dumitrică;
  • Dumetra;
  • Dumitrița;
  • Dumitrana;
  • Mița;
  • Mimi;
  • Mitică.

Mesaje de la mulți ani pentru Sfântul Dumitru

Sfântul Dumitru, al cărui nume îl porţi, să-ţi dăruiască sănătate, bucurie şi pace în suflet!

Să ai o zi frumoasă. Să te bucuri de numele pe care-l porţi, să fii fericit, iubit şi bucuros. La mulţi ani, Dumitru!

Sa ai parte numai de clipe minunate, de bucurii si fericire alături de cei dragi. Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească în fiecare zi.

Sfântul Dumitru sa-ti dea sănătate si putere sa lupți pentru idealurile tale. La mulți ani sănătoși și plini de iubire.

La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor! Să te bucuri de o zi frumoasă ca tine!

Cel mai frumos La Mulți Ani îl transmit celui mai frumos nume, Dumitru.

La mulți ani, Dumitrița! Sa fii fericita si mereu însoțita de cei care merita sa te iubească.

Multă sănătate, putere de muncă şi împlinirea tuturor dorinţelor. La mulți ani de Sfântul Dumitru.

Precum Sfântul Dimitrie a luptat pentru credinţa în Hristos, aşa-ţi doresc şi eu să lupţi în viaţa ta, pentru dreptate, adevăr şi iubire.

Sper ca sărbătoarea Sfântului Dumitru sa fie simbolul unui nou început, sa ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire si succes!

Mesaje de Sfântul Dumitru

Îţi urez La Mulţi Ani, pentru că porţi acest nume. Fie că Sfântul Dumitru pe care îl reprezinţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară.

Sper că sărbătoarea Sfântului Dumitru să fie simbolul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire şi succes!

Sfântul Dumitru să-ți dea sănătate și putere să lupți pentru idealurile tale.

Să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii și fericire alături de familie și cei dragi.

Cu ocazia sărbătoririi numelui, vă rog să primiţi un sincer “La mulți ani”, multă sănătate multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi!

La mulţi ani de Sfântul Dumitru! O zi plină de iubire și momente frumoase alături de cei dragi ție.

Îţi doresc o zi de Sf. Dumitru cât mai frumoasă! Să te bucuri de tot ce primești și să dăruiești iubire tuturor celor din jurul tău.

O zi frumoasă ca tine. De Sfântul Dumitru amintește-ți să le transmiți celor dragi cât de mult îi prețuiești. Fă-ți ziua frumoasă și bucură-te de tot ce ți-a oferit viața până acum.

La mulți ani cu multe realizări pe toate planurile. De Sfântul Dumitru sărbătorește așa cum îți place și nu te lasă împovărat de nimic.

Astăzi este ziua ta onomastică. Bucură-te din plin de orice moment și zâmbește. Este cel mai frumos gest pe care îl poți face. La mulți ani și multă sănătate.

Urări și mesaje de Sfântul Dumitru

În această zi specială îţi doresc numai bine, multă fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, şi fie că Sfântul Dumitru să te călăuzească mereu în viaţă.

Felicitări, dragul meu Dumitru, cu ocazia acestei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos şi plin de voie bună. La mulţi ani!

La mulţi ani! Ziua numelui tău să fie luminoasă şi să se prelungească în multe altele aducătoare de bucurii.

La mulţi ani de Sfântul Dumitru! Fie că toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni.

Îţi doresc o zi onomastică minunată. De Sf. Dumitru bucură-te de tot ce primești și fii în cea mai bună formă a ta. La mulți ani cu bucurii.

La mulţi ani! Îţi urez sănătate multă, iar visurile tale să se îndeplinească pe cât de repede posibil!

Pregătește-te pentru o surpriză frumoasă astăzi. Este ziua ta și meriți cele mai frumoase cadouri. O zi minunată și plină de iubire îți doresc. La mulți ani de Sfântul Dumitru.

La mulţi ani şi la mulţi bani! Îţi transmit toată dragostea mea şi îţi mulțumesc pentru faptul că eşti alături de mine mereu.

Să nu îţi pierzi optimismul niciodată ca să continui să ne molipsești cu buna ta dispoziţie. La mulți ani astăzi, de Sf. Dumitru.

Ești cel mai bun prieten pe care îl poate avea cineva. Îți doresc ca această zi să îți aducă multă bucurie și ca toate visurile să ți se îndeplinească!

Mesaje de la mulți ani pentru sărbătoriți de Sf. Dumitru

În această zi frumoasă toată lumea să-ți zâmbească, cei dragi să te iubească, cei răi să te ocolească. La mulți ani de Sfântul Dumitru.

Tot ce-ți dorești, tot ce-ți lipsește, un mesaj de La Mulți Ani de la cel ce te iubește!

Sper că această zi să fie începutul celui mai măreț și minunat an din viața ta.

Îți doresc să nu-ți lipsească nimic din ceea ce te face fericită, te îmbrățișez cu toată dragostea. Zile senine și fericire alături de cei dragi, sănătate și cât mai multe visuri împlinite! La mulți Ani!

Azi, de ziua numelui, îţi urez şi eu să fii iubit(a) şi să ai parte de tot ce îţi doreşti.

La mulți ani! Sper ca ziua ta onomastică să fie la fel de frumoasă și specială ca tine.

La Mulți Ani și să cunoști iubirea, îți doresc să te iei de mână cu Fericirea!

De ziua ta de nume îți doresc sănătate și noroc. Fiecare zi să înceapă cu o bucurie, fiecare clipă să îți aducă împlinire.

Credeai că am uitat de o zi atât de specială? De ziua onomastică, îți doresc să fii protejat mereu și să îți aducă viața doar surprize frumoase.

În această zi sfântă, îți doresc să ți se îndeplinească toate dorințele și viața să te surprindă numai plăcut. La mulți ani de Sf. Dumitru.

De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate. Să ți se îndeplinească toate dorințele pe care o să ți le pui. La mulți ani, Dumitru!

Citește și: Cinci icoane care protejează copiii. Ce icoane este bine să ții în camera copiilor

Sursă foto: 123rf.com