Sfântul Mucenic Haralambie fereşte oamenii şi animalele de boli. Este sărbătorit pe 10 februarie

Pe vremea vieţuirii sale, undeva prin secolul al treilea după Hristos, era cunoscut drept tămăduitor de boli. Prin puterea credinţei sale şi pentru dragostea sa faţă de dumnezeire, a fost numit episcop al Magneziei, cetate aflată pe teritoriul Asiei de azi.

La un moment dat, din cauza credinţei sale nemăsurate şi a pasiunii cu care propovăduia, a fost prins şi jupuit de viu. Fără să se vaite sau să plângă, Haralambie le-a mulţumit prigonitorilor săi, numindu-i fraţi, spunând că „jupuind trupul meu cel vechi şi bătrân, mi-aţi înnoit sufletul cu haina cea nouă a suferinţei pentru Mântuitor şi pentru biserică”.

S-a stins din viaţă în carceră, după multe chinuri, însă toată suferinţa i-a fost răsplătită prin cununa muceniciei pe care căpătat-o întru Hristos. O parte din rămăşiţele sale pământeşti se află la Iaşi, în Biserica Sfântul Lazăr, unde credincioşii vin şi se închină la moaştele sfinte.

Legenda Sfântului Haralambie

Haralambie, ştiut şi drept Aralampie, Aralambie, Haralam ori Aralam, ar fi fost mare vindecător de boli, atât la oameni, cât şi la animale, şi nu primea nimic în schimb. Pe de altă parte, legenda spune că Mucenicul Haralambie ar fi cel ce poate ţine molimele grele în frâu, precum ciuma, holera şi chiar moartea.

Căci, pe când Dumnezeu le împărţea sfinţilor îndatoririle, Haralambie a ajuns cu întârziere. Cum nu mai avea ce să-i dea şi lui, Dumnezeu i-a încredinţat o căţea cu lanţ de aur la gât. Şi se spune că aceea ar fi fost ciuma, pe care Sfântul Haralambie avea îndatorirea de a o elibera din lanţ acolo unde şi când oamenii îşi pierd credinţa.

Este şi motivul pentru care, în toate icoanele, mucenicul apare ţinând ciuma de lanţ. El fereşte oamenii şi animalele de boli. Se mai spune că Sfântul a lăsat cu limbă de moarte ca orice loc unde se va afla o părticică din trupul lui să fie veşnic păzit de ciumă.

Tradiții și superstiții de Sfântul Mucenic Haralambie

Pentru ca boala şi necuratul să nu se apropie de casele lor, pe la ţară, femeile încă mai obişnuiesc să coacă un colac, nu foarte mare, înainte de răsărit. Apoi, rup colacul în patru şi îl aruncă în cele patru zări. Fiindcă se crede că Haralambie e cel care vine şi ia sufletul omului, lumea nu munceşte nimic de ziua lui, căci altfel va muri în chinuri.

Gospodinele fac pomeni cu colivă, colaci şi lumânări aprinse, stropesc cu apă sfinţită grădinile, casele, vitele şi nu înjugă niciun animal. În general, se dă acum de pomană pentru cei care s-au stins în moarte violentă. Cine ţine sărbătoarea are parte de sănătate şi de recolte bogate. Se mai crede că, dacă plouă în ziua Sfântului Haralambie, plouă 40 de zile la rând.

Citește și: Sfântul Antonie cel Mare. Ritualul novenelor are efecte miraculoase

Citește și: De Sfântul Ioan e „Ziua femeilor”, „Cumetria” sau „Țonțoroiul”. Ce înseamnă aceste tradiții