Pe lângă celelalte tradiții și obiceiuri creștin-ortodoxe de Sfinții 40 de Mucenici, astăzi este o zi în care toți credincioșii ar trebui să meargă la slujbă, să asculte Sfânta Liturghie și să ia seama la cuvântarea duhovnicului lor.

Tot astăzi, pe lângă rugăciune și post, creștinii pregătesc mucenici tradiționali după rețete alese și, alături de bucate de post sfințite la Sfânta Liturghie, împart celor aflați în nevoie.

Rugăciunea Celor 40 de Sfinți Mucenici ce se rostește pe 9 martie

O, voi, cei care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici,
Voi, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni,
Fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea.

Rugați-vă pentru noi, fericiți Mucenici, să dobândim tărie în lupta cu patimile,
Răbdare în îndurarea necazurilor și credință nestrămutată în făgăduințele Domnului.

Nu ne lăsați pe noi să cădem în adâncul deșertăciunii acestei lumi
Nu ne lăsați să ni se împietrească inimile în nepăsarea timpului ce-l trăim
Nu lăsați să ne înghețe inimile în viforul acestui veac.
Fiți zid de apărare împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului.

O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre,
Ale credincioșilor noștri slăbiți pe calea cea dreaptă,
Să nu ne biruiască necuratul vrăjmaș, ce încearcă să ne abată de la lupta cea mântuitoare.

Voi, Sfinților Mucenici, care pe toate le-ați suferit cu îmbărbătare de la Duhul Sfânt,
În credință și rugăciune, nu încetați să ne întăriți și pe noi,
Cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre, strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!

Cine au fost cei 40 de Sfinți Mucenici

Pentru a-i pomeni cum se cuvine în această zi sfântă, este important de știut și cine au fost cei 40 de Sfinți Mucenici.

Rugăciunea celor 40 de Sfinți Mucenici amintește de sacrificiul suprem făcut de cei 40 de soldați romani de la Sevastia, cărora li s-a cerut să se lepede de credința lor în Dumnezeu, dar care au rezistat cu stoicism unor grele torturi, ce au fost lăsați să înghețe într-un iaz, ca apoi să fie arși de vii, când au supraviețuit miraculos încercării.

Pentru a-i tenta să își părăsească credința în Dumnezeu și a-i ademeni către erezie, celor 40 de Sfinți Mucenici le-au fost puse la dispoziție băi calde, în apropierea lacului în care erau lăsați să înghețe.

Un singur mucenic ar fi cedat tentației și s-a lepădat de Dumnezeu. El a ieșit din iazul înghețat și a intrat în baia caldă, însă din cauza diferenței mari de temperatură, șocul i-a fost fatal.

Văzând tăria sufletelor lor și tăria credinței lor în Dumnezeu, Aglaius, unul dintre soldații ce îi păzeau pe cei 40 de Mucenici, și-a lepădat hainele și li s-a alăturat lor. Astfel, numărul lor a rămas același, motiv pentru care astăzi îi amintim pe cei 40 de Mucenici.

Numele celor 40 de Sfinți Mucenici

Martirii sunt pomeniți în Sfânta Liturghie cu numele lor adaptate celor românești: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton si Aglaie.

Imagini: Shutterstock, 123rf