Ce tradiții trebuie respectate în luna lui Prier

Pe 25 aprilie, este Marcul Boilor, ziua în care vitele au voie să facă ce vor, să pască în voie, nu sunt legate și nici înjugate. foto: Olga Petrova

Iată-ne și la începutul celei de-a patra luni din an. Lumea obișnuia să-i spună lui Aprilie, pe vremuri, Prier, Florariu sau „Traista’n băț”. Este momentul în care începe renașterea propriu-zisă a naturii, după lungile luni de iarnă, când mugurii își fac apariția și dau culoare vieții. De aici numărul mare de obiceiuri străvechi. Pe lângă binecunoscutele și respectatele sărbători precum Floriile, Sfântul Gheorghe sau Sfintele Paști, Ziua Păcălitului, Antipa, Marcul Boilor, Lăzărelul, Duminica Tomei, Joimărița sau Focul Viu joacă roluri deosebit de importante în potpuriul tradițiilor populare românești.

„Traista’n băț” pune bețe-n roate

Potrivit zicalelor, „Prier priește, dar și jupește”, Prier priește, dar și pripește”, „Prier, ori priește, ori despoaie”. De ce se spune așa? Pentru că, de multe ori, se întâmplă ca tocmai acum, după ce razele soarelui încep să arate din ce în ce mai mult și pomii dau în floare, mai cade și câte un rând de fulgi de nea, mai dă câte un îngheț… Prin urmare, zicalele nu fac decât să descrie toanele naturii și capriciile vremii în luna aprilie. De aceea, gospodarii au grijă în plus de livezi și îmbracă tulpinile pomilor ca să nu înghețe, pun lut în locurile unde i-au altoit, aprind focuri mocnite pe timp de noapte în livezi, ca să le țină de cald. Se mai spune că dacă în aprilie este cald şi frumos, în mai va veni înghețul și va fi frig. Dacă aprilie e urât și morocănos, mai va fi cald, cu soare strălucitor, după pofta inimii.

De Lăzărel, se dau plăcinte

În sâmbăta de dinaintea Floriilor, se țin Moșii de primăvară, moment marcat în obiceiurile strămoșești prin Lăzărel. Se spune că Lazăr ar fi fost un flăcău care, într-o sâmbătă, a vrut să mănânce plăcinte. Mama lui nu a avut timp să-i facă și el a murit de poftă. De necaz, mama, măcinată de durere, cu ochii înlăcrimați, l-a rugat pe Dumnezeu să pedepsească crunt femeile care nu fac plăcinte în Sâmbăta lui Lazăr, adică în ajunul Floriilor. De aici și tradiția de a coace și a împărți plăcinte în această zi, în special copiilor, de sufletul morților. În Maramureş, se face o pâine din grâu, așa-numită „floare de grâu”, care se împarte tuturor celor dragi, crezându-se că cei ce mănâncă din ea se vor revedea pe lumea cealaltă.

Joimăriţa te arde de n-o respecți

Romanii o considerau zeiţa morţii și o celebrau cu mult fast în noaptea ce încheia Joia Patimilor. În mitologie, acest personaj era asemuit cu Muma pădurii, Baba Cloanța, zmeoaica, un monstru cu părul lățos și despletit, cu dinți lați și fioroși. Pe vremea dacilor, ea reprezenta moartea. Dar, în folclorul românesc, Joimăriţa era o sfântă frumoasă, care locuia în păduri ori pe crestele celor mai înalți munți și le pedepsea pe femeile şi pe fetele leneşe, în special pe cele ce nu terminau treburile gospodărești specifice până în Joia Neagra. Cei ce nu o respectă, riscă să sufere arsuri ale mâinilor.