Iepurașul de Paște este unul dintre cele mai dragi simboluri ale acestei sărbători, un simbol al bucuriei, al primăverii și al generozității.

Dar și mai drag le este copiilor care abia așteaptă să primească ouă de ciocolată, cadouri și jucării pe care iepurașul le ascunde prin casă.

Cadouri, dulciuri și haine noi

Cadourile de Paște reprezintă un obicei bine împământenit în țările din Occident, în special în Germania, dar a devenit tot mai întâlnit și în familiile de români.

Bunicii și părinții le fac mici surprize copiilor de Paște, le cumpără mici daruri și hăinuțe noi și multe dulciuri, așa cum fac adesea de Moș Nicolae și de Crăciun.

Conform tradiției din țările catolice, în ziua sfântă de Paște, așa cum sufletul nostru se primenește cu lumina și bucuria Învierii Domnului, așa trebuie să ne înnoim și trupul cu haine noi.

În Germania, Franța, Spania sau Italia tradiția de a cumpăra ceva nou de îmbrăcat de Paște este respectată an de an. Iar acest obicei este respectat și la noi de câteva secole, devenind tot mai popular în ultimii ani.

Puțini români știu, însă, că obiceiul de a face daruri de Paște nu are nicio legătură cu semnificația religioasă a sărbătorii, ci cu Iepurașul de Paște, pe care îl iubesc atât de mult copiii.

De unde vine iepurașul de Paște!

Paștele reprezintă pentru creștini Învierea Domnului și o lume mai bună, cu speranță și credință. Dar în noul Testament și în tradiția bisericii creștine, iepurașul nu apare nicăieri. Cu toate acestea, el este cunoscut de mii de ani și așteptat în fiecare primăvară cu nerăbdare.

Iepurașul de Paște are cu totul alte origini decât tradiția creștină, este mult mai vechi și simbolizează întoarcerea primăverii. Inițial, el era simbolul zeiței Ostara sau Austra (de unde și numele de Easter pe care îl are Paștele în limba engleză). Aceasta era zeița primăverii, a luminii, a veseliei și a fertilității.

Ziua acestei divinități era sărbătorită în vechile triburi germanice la echinocțiul de primăvară, când ziua începe să se încălzească și lumina să crească. Un document vechi, descoperit într-o mănăstire din Anglia, menționează că luna aprilie era luna zeiței Eostre, pe care poporul simplu o sărbătorea prin petreceri și mese îmbelșugate.

Pasărea măiastră, transformată în iepuroaică

O legendă veche de prin ținuturile de nord ale Germaniei spune că exista de mult o pasăre măiastră, care cânta minunat. Dar iarna a doborât-o la pământ și zeița primăverii, Ostara, a găsit-o rănită pe câmp. A reușit să o salveze transformând-o într-o iepuroaică și i-a lăsat harul de a face ouă. Drept recunoștință, iepuroaica i-a dăruit ouăle sale zeiței și le-a decorat cu flori și frunze de primăvară.

Începând cu secolele al XIV-lea și al XV-lea, catolicismul a asimilat tot mai multe obiceiuri și tradiții păgâne, atât în Germania, în Anglia sau Italia. Din acea perioadă datează și primele povești cu iepurașul care bine pe ascuns de Paște și lasă daruri pentru copii. În anul 1680 a fost prima dată publicată în Germania o legendă conform căreia un iepuraș vine întotdeauna în noaptea de Paște și ascunde daruri și ouă colorate în grădină, pentru a le găsi copiii a doua zi.

De-a lungul anilor, oamenii au păstrat obiceiul de a dărui ouă de Paște, colorate la început cu plante, cu zeama de ceapă, de varză sau de sfeclă roșie. Cu timpul, au apărut tehnici tot mai elaborate pentru a decora ouăle de Paște, transformând aceste obiecte fragile în adevărate obiecte de artă.

Oul, simbol străvechi al fertilității

Simbolul iepurelui și al ouălor s-au împletit în numeroase legende și tradiții străvechi. Încă de la vechii persani, oul era considerat un simbol al fertilității și al vieții, iar ei aveau obiceiul de a colora ouă și de a le consuma la festivalurile care anunțau primăvara.

Și pentru creștinii de mai târziu, oul și-a păstrat semnificația veche de simbol al fertilității! În tradițiile creștine de Paște, oul este totodată un simbol al vieții care triumfă asupra morții, iar legendele creștine spun că ouăle de Paști trebuie colorate în roșu pentru a ne aminti de sacrificiul lui Iisus Hristos.

sursa foto: 123rf.com