Nu ți-a spus niciodată bunica să nu stai încălțat în pat? Temerile ei nu erau legate doar de curățenie și igienă. Una dintre cele mai vechi superstiții despre pantofi de pe la noi spune că atragi ghinionul și accidente teribile dacă te urci încălțat în pat.

Superstiții despre pantofi de pe meleaguri românești

Aruncă un pantof vechi după cineva drag care pleacă de acasă definitiv. Fie un copil care pleacă la studii, fie un tânăr care se căsătorește, pantoful vechi îl ajută la drumul nou pe care îl pornește în viață.

La români, se spune că nu este bine să faci cadou unui prieten bun încălțări, pentru că riști să vă destrămați buna prietenie. Cu atât mai mult pantofi mai vechi, purtați de tine…

Se mai spune că, dacă descoperi din întâmplare că s-au găurit pantofii și ai umblat cu ei găuriți fără să știi, vei câștiga foarte mulți bani.

Nu așeza niciodată pantofii sau încălțările pe pat, nici măcar din greșeală. Aduce ghinion în casă și te obligă să faci imediat curățenie!

Dacă ai o pereche de încălțări vechi preferată, ar fi bine să o porți mai ales vinerea, pentru că îți aduce noroc și te ferește de pagubele și relele care apar uneori în zilele de vineri.

Dacă pantofii noi încep să scârțâie, înseamnă că nu ai plătit destul pentru ei și ți-a rămas o datorie undeva.

Nu te încălța cu pantoful stâng în piciorul drept sau invers, pentru că aduce ghinion și nu vei mai reuși să faci nimic în ziua respectivă.

Nu lasa pantofii încrucișați când te descalți, pentru că aduce ghinion și te ajung din urmă vorbele rele.  

Superstiții despre șireturile de la pantofi

Nu lega pantofii cu șireturile să îi pui în cui. Se spune că aduce ghinion și că te vei împiedica pe stradă a doua zi când te vei încălța cu pantofii respectivi.

Dacă se desface șiretul de la pantoful drept fără motiv îți dă de veste că un prieten se gândește la tine ori că cineva te vorbește de bine. Dar dacă se desface șiretul de la pantoful stâng, este semn că eși vorbit de rău și bârfit.
Dacă ți se desface un șiret în timp ce mergi, înseamnă că te iubește mai mult tata, decât mama.
Pune-ți o dorință când legi șireturile altcuiva. Sunt mari șanse să se împlinească!

Dacă îți sare un pantof din picior și faci câțiva pași doar cu un singur picior încălțat, se spune că atragi ghinionul și vei avea tot atâtea zile rele, câți pași ai făcut cu piciorul desculț.

Tot românii mai spun că dacă umbli cu un singur pantof te paște nebunia sau vei avea ghinionul teribil de a-ți pierde unul dintre părinți.

Superstiții despre pantofi, miri și nuntă

Se spune că mirele care reușeșește primul să îl calce pe pantofi pe celălalt, va fi șeful în casă și în căsnicie. De aceea, multe mirese se străduiesc să își calce soții pe pantofi imediat ce ies de la cununie.

Dacă mirele reușește să o calce pe pantofi primul pe mireasa lui, atunci și ea trebuie să îl calce imediat, ca să nu rămână datoare.

Mireasa trebuie să scrie numele unor prietene necăsătorite pe talpa pantofului ei drept, iar când iese din biserică, trebuie să șteargă talpa pantofului de prag. Numele care se șterg indică ce fete se vor căsători și ele în acel an.

Dacă mireasa poartă pantofi cumpărați de mire, este bine să pună doi căței de usturoi sau două boabe de piper în ei, ca să aibă doi copii cu soțul ei.

Pe alte meleaguri, mireasa își pune foi de dafin în pantofi sau alte plante aromatice, să fie atrăgătoare și iubită toată viața de mirele ei.