Legenda stranie a crucilor din Pădurea Călugărească

Multe legende și povești sumbre sunt legate de crucea pădurii. Multe taine ascunde în piatra săpată de ploi, dar puține dintre ele mai pot fi deslușite. Localnicii știu că aici a fost, cândva o mănăstire bogată, ridicată departe din drumul năvălitorilor otomani. La baza crucii, un postament din piatră mult mai vechi este acoperit cu semne necunoscute. În fruntea ei, spre înțelegerea tuturor, stă scris ”1831”, dar anul acesta nu poate fi începutul legendei. Istoria ei s-a pierdut de mult, poate în vremurile în care creștinii prigoniți își găseau adăpost pe meleagurile dunărene, cu oameni primitori și simpli.

Crucile strămutate printr-o putere tainică

Legenda spune că pădurea s-a numit cândva Odaia Călugărului și era plină de cruci de piatră, albe și semețe. A mai rămas doar una, pe care cu greu o găsești, dacă nu tocmești călăuză din partea locului. Pe celelalte l-au risipit furtunile, dar câteva au apărut ca din senin în curtea bisericii din Copuzu. Localnicii spun că nimeni nu le-a ridicat aici, că așa le-au pomenit din moși strămoși, să fie de strajă clopotniței. Bătrânii mai știu doar că, într-un bârlog săpat în pământ, în mijlocul pădurii, își ducea traiul un schimnic. De câte ori, prin satele din jur năvăleau turcii, oamenii se refugiau lângă chilia pustnicului și se rugau să treacă urgia. Când pădurea se liniștea, ieșeau din ascunzătoare și găseau trupurile turcilor risipite fără viață printre copaci. Peste noapte, în locurile însemnate cu moarte, se ridicau crucile drept pavăză sfântă împotriva păgânilor. Nu-i de mirare că ani mulți, pădurea a fost bântuită de sufletele lor pierdute. Când schimnicul și-a găsit sfârșitul, alți călugări au venit în locul lui și au ridicat mănăstire cu sprijinul lui vodă. Dar soarta le-a fost împotrivă și lăcașul lor sfânt a ars din temelii în timpul războaielor cu păgânii. Mulți călugări și-au dat viața să o apere, dar fără izbândă. Duhurile lor mai stau și acum de pază pe lângă cruce, unde nu cântă nicio pasăre și nici vântul nu se aude. Cine se rătăcește pe aici, pe timp de noapte, aude rugăciuni și cântece stinse. Printre crengi, uneori se vede clipind o candelă cu lumina pierdută… Sătenii se tem să treacă prin pădure la lăsarea întunericului. Prea multe năluci și prea multe povești de taină au auzit din bătrâni, ca să nu le fie teamă! Poate că sunt simple povești, dar crucile stranii din Copuzu stau mărturie că Pădurea Călugărească a fost cândva locul unor întâmplări stranii.

Photo credit: llimllib / Foter / CC BY-SA