De ce căscăm și de ce e contagios căscatul

Unele teorii spun că, în perioadele în care suntem foarte obosiți, creierul are nevoie de mai mult oxigen și ne obligă să căscăm și să inspirăm o cantitate mai mare de aer. Alte teorii spun că este o reacție a organismului pentru a masca emoțiile și oboseala. Așa se explică de ce căscăm adesea în momentele tensionate, înaintea unui examen sau a unei încercări dificile. Uimitor este că s-a observat că bebelușii cască în burtica mamei, înainte de a se naște. Dar marele mister, faptul că este contagios, nu a fost descifrat nici azi. Există o singură teorie care susține că suntem tentați să căscăm după alții deoarece căscatul era în vremurile ancestrale o formă de a atrage atenția tuturor și de a păstra vigilența.

Strănutul nu poate fi controlat

Când se irită căile nazale sau se înfundă, creierul ne obligă să strănutăm pentru a le decongestiona. Fenomenul este puțin înțeles, cert este că nu îl putem controla și nici nu putem ține ochii deschiși. O altă curiozitate a strănutului este că acesta depinde de personalitatea fiecăruia. Firile expansive, optimiste și vorbărețe strănută zgomotos și de mai multe ori la rând. Introvertiții strănută o singură dată și foarte puternic. Flegmaticii reușesc să strănute cât mai reținut, fără să deranjeze pe cei din jur. Schimbările de temperatură, lumina puternică, răceala, gripa, alergiile sunt factorii cei mai răspândiți care ne determină să strănutăm.

Surprinzător, creierul nu doare!

Creierul nu are receptori ai durerii, fiind singurul organ care nu simte durerea. În schimb, membrana care acoperă creierul, simte durerea, ceea ce explică apariția migrenelor și a durerilor de cap. Deși are o pondere de numai 2% din corpul uman, creierul consumă cea mai mare cantitate de energie. Grăsimile și dulciurile constituie ”hrana” lui preferată.

De ce nu ne gâdilăm singuri?

De ani de zile, cercetătorii încearcă să înțeleagă de ce ne gâdilăm și de ce ne face să râdem. Este curios și faptul că singuri nu ne putem gâdila, iar unii oameni nu se gâdilă deloc, oricât ai încerca să îi provoci. De obicei, ne gâdilăm în zonele cele mai vulnerabile, precum tălpile, palmele, interiorul pulpelor, abdomenul sau axilele. Când suntem gâdilați, creierul percepe în primul rând o senzație de avertisment, chiar dacă atingerea este plăcută și ne face să râdem. Râsul va activa ulterior partea creierului care anticipează durerea, de aceea cercetătorii consideră că râsul provocat de gâdilat este o reacție de supunere, nu de plăcere. Cum creierul nostru nu percepe propriile atingeri drept periculoase, nu reușim să ne gâdilăm singuri.

Photo credit: tinafranklindg / Foter / CC BY