Cât de straniu ni se pare să aflăm despre diverse persoane din jurul nostru că s-au născut și au murit la aceeași dată, dar în ani diferiți, bineînțeles. Există o vorbă în popor pe care mulți români o știu bine.

Se spune că cine trage să moară, dar trece de aniversarea zilei de naștere, mai are parte de încă un an de viață. Uneori este adevărat, alteori nu! Soarta joacă un joc misterios cu viețile noastre.

Ce spune religia. Este misiunea ta pe pământ?  

Tradiția creștină spune că Moise ar fi murit la aceeași dată în care s-a născut, după o viață de 120 de ani. Iar religia iudaică pune mare preț pe această coincidență stranie. Evreii susțin că este un semn bun să mori de ziua ta, după o viață lungă și plină, iar acest lucru înseamnă că ți-ai îndeplinit menirea pe pământ.

Așadar, nu este deloc o coincidență când aflăm că cineva și-a dat sufletul în ziua în care trebuia să își aniverseze încă un an de la naștere. A fost vrerea Domnului ca el să își încheie destinul cu sufletul împăcat.

Ce spune statistica  

Deloc surprinzător, o asemenea coincidență a atras atenția cercetătorilor care au încercat să afle care sunt șansele unui om să treacă în neființă chiar de ziua lui de naștere.

Conform unui studiu statistic realizat în Elveția, în anul 2012, există 14% șanse ca persoanele trecute de 60 de ani să moară la aniversarea lor de naștere. Pentru a determina acest procent, cercetătorii au analizat datele a peste 2,5 milioane de locuitori, dintre care 900 s-au născut și au murit la aceeași dată, dar în ani diferiți.

Cercetătorii elvețieni au mai arătat că persoanele care au murit de ziua lor de naștere sufereau de boli cardiovasculare sau cerebrale (în special femeile), s-au sinucis sau au suferit un accident tragic (în special bărbații). Am putea spune că, uneori, ziua de naștere este așteptată cu durere și cu o tristețe adâncă, mai ales la vârste înaintate, iar acest fenomen denumit ”birthday blues” poate provoca anxietate, depresie, gânduri de suicid sau accidente vasculare fatale.  

Un alt studiu similar din America arată că 7% dintre americani ar putea muri chiar în ziua în care își aniversează ziua de naștere. Cercetătorii au comparat datele personale ale unui număr de 25 milioane de persoane. Suprinzător este că șansele de a muri la aceeași dată la care s-au născut sunt mai mari în cazul persoanelor sub 29 de ani. Peste 13% dintre tineri riscă să moară de ziua lor de naștere, în timp ce persoanele trecute de 60 de ani prezintă un risc de numai 6%.

S-au născut și au murit la aceeași dată. Nu poate fi doar o coincidență

Mult mai multe persoane sunt cele care s-au născut și au murit la aceeași dată, dar în luni diferite și în ani diferiți. Spre exemplu, marele poet Mihai Eminescu, în destinul căruia numărul 15 pare să aibă un rol deosebit. El s-a născut pe 15 ianuarie 1850 și a murit pe 15 iunie 1889.

Astfel de coincindențe stranii găsim și noi în rândul persoanelor pe care le întâlnim de-a lungul vieții. Aproape fiecare dintre noi cunoaște persoane care s-au născut și au murit la aceeași dată, chiar dacă lunile și anii diferă. Soarta parcă ne arată că se încheie un ciclu și suntem pregătiți pentru un nou destin, pentru o nouă viață în altă lume, în alt univers.

Personalități marcante care au murit de ziua lor de naștere

Ingrid Bergman
  1. William Shakespeare: deși există unele controverse privind ziua lui de naștere, marele poet britanic s-a născut pe 23 aprilie 1564 și a murit pe 23 aprilie 1616.
  2. Ingrid Bergman: marea actriță de la Hollywood, a cărei carieră strălucitoare a fost încununată cu trei premii Oscar, s-a născut pe 29 august 1915 și a murit la vârsta de 67 de ani, tot pe 29 august, în anul 1982. Marea divă a murit din cauza unui cancer de sân.
  3. Franklin Roosevelt Jr.: a fost cel de al cincilea fiu al președintelui american Franklin D. Roosevelt. El s-a născut și a murit pe data de 17 august. El a trăit 74 de ani și s-a stins din cauza unui cancer la plămâni.
  4. Maria Felix: diva cinematografului mexican, frumoasa Maria Felix s-a născut și a murit pe 8 aprilie, după o viață de 88 de ani. Ea a murit în urma unui atac de cord survenit exact în ziua în care aniversa 88 de ani.
  5. Otto Kruger: cunoscutul actor american, care a jucat multe roluri negative impresionante în filmele alb-negru, s-a născut pe 6 septembrie 1885 și a murit pe 6 septembrie 1974.
  6. Mel Street: cântăreț de country, și-a luat viața de ziua lui, pe data de 21 octombrie, când împlinea 47 de ani.
  7. Sidney Bechet: celebru cântăreț de jazz, s-a născut pe 14 mai 1897 și a murit pe 14 mai 1959.
  8. Nan Grey: o frumoasă actriță americană, s-a născut pe 25 iulie 1918 și a murit pe 25 iulie 1993.
  9. Walter Diemer: este omul care a inventat guma de mestecat. El a murit pe 8 ianuarie 1998, la 93 de ani de la naștere.
  10. Mike Douglas: celebru cântăreț și om de divertisment american, s-a născut pe 11 august 1920 și a murit pe 11 august 2006.
  11. Gertrude Astor: prima actriță care a semnat cu studiourile Universal în 1915, s-a născut pe 9 noiembrie 1887 și a murit pe 9 noiembrie 1977.
  12. Fran Warren: cântăreață americană, s-a născut pe 4 martie și a murit tot pe 4 martie, în 2013, după o viață de 87 de ani.
  13. Betty Friedan: scriitoare și activistă americană, susținătoare a mișcării feministe, ea a murit 4 februarie 2006, fiind născută pe 4 februarie 1921.
  14. Ian Marter: cunoscut pentru rolul lui din serialul Dr. Who, actorul s-a născut pe 28 octombrie 1944 și a murit la aceeași dată în 1986.
  15. Raphael: celebrul pictor renascentist se presupune că s-a născut pe 6 aprilie 1520 și a murit la aceeași dată, 37 de ani mai târziu.