Drojdia are un termen de valabilitate de 30 de zile. În general, data înscrisă pe pachet e sfântă. Dacă a expirat, drojdia se usucă și nu mai face aluatul pufos. Dar dacă ai cumpărat o cantitate mai mare de drojdie, nu o poți consuma într-o singură lună. Iată cum se păstrează drojdia proaspătă timp de două sau chiar patru luni.

Cum se păstrează drojdia proaspătă la congelator

Opinia generală este aceea că drojdia proaspătă nu se poate congela, deoarece nu va mai crește aluatul. Dar, dacă o împarți în cubulețe potrivite și o împăturești în folie alimentară, așa cum vezi în clipul nostru, drojdia se menține activă și după ce o decongelezi.

Este important să presezi bine drojdia învelită în folie, să nu rămână prea mult aer între straturile de folie. Apoi pachetele trebuie puse în pungi, să nu înghețe, și pot sta la congelator până la patru luni.

Când vrei să o decongelezi, pune-o la frigider și așteaptă să se dezghețe treptat, de pe o zi pe alta.

Cât timp poți păstra drojdia la frigider

Poți dubla perioada de valabilitate a drojdiei, dacă o păstrezi la frigider în borcănele de mici dimensiuni. Încă de când o cumperi, pune drojdia în borcănele, așa cum vezi în clipul nostru, presând strat după strat, să nu rămână deloc aer între ele.

Apoi sigilează drojdia cu un strat de unt rece, pune capacul și ține-o la frigider pe raftul de sus. Aici poate rezista între două și trei luni, în funcție de calitatea ei.

imagine: Adina Stănilă/Libertatea pentru femei