CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Una dintre cele mai banale ustensile de bucatarie, dar deosebit de folosită este tocătorul de lemn. Zilnic îl folosești și chiar de mai multe ori pe zi, astfel că ajunge în scurt timp tocătorul de lemn uzat. De aceea, este recomandat să ai mai multe, două sau chiar trei.

Cu toate acestea, ele se uzează destul de repede de la tăieturile de cuțit, de la ciocănelul de șnițele, de la grăsimea din carne și chiar de la sucurile de legume. Ar fi bine să le igienizezi corect de fiecare dată și să le schimbi la două, trei luni.

Urmărește clipul nostru și vezi cât de simplu este să cureți tocătorul de lemn uzat, fără cine știe ce soluții scumpe.

De ce este bine să lustruiești tocătorul cu o foaie de șmirghel

Caută în trusa de scule a soțului și împrumută o foaie de șmirghel fin pentru a curăța suprafața tocătorului de lemn. Astfel, poți curăța petele de condimente și de legume, dar și tăieturile și zgârieturile fine pe care le lasă cuțitele și în care se pot dezvolta bacteriile.

Dacă finisezi bine suprafața de lemn, aceasta devine nu doar mai curată, dar și mai rezistentă la uzură.

Cu ce soluții igienizezi tocătorul de lemn uzat

  • Apa oxigenată
  • Bicarbonatul de sodiu
  • Oțetul
  • Sarea grunjoasă

Așa cum poți vedea în clipul nostru, cea mai bună soluție pentru a curăța lemnul în profunzime este apa oxigenată. Aceasta distruge peste 80% din bacterii. Nu trebuie decât să torni apa oxigenata pe tocător și să o lași să acționeze o jumătate de oră.

Dacă tocătorul este foarte uzat pe ambele părți, atunci pune apă oxigenată într-o tavă de prăjituri și lasă tocătorul să stea în tavă, îmbibat bine în apa oxigenată.

Presară apoi bicarbonat de sodiu, să curețe bine lemnul, să îl albească și să îndepărteze mirosurile neplăcute de ceapă, carne și condimente.

O altă soluție foarte bună pentru tocătorul de lemn uzat este oțetul tare din vin. După ce cureți tocătorul cu buretele și apă fierbinte, toarnă oțet și presară sare grunjoasă. Freacă bine sarea, să intre în fibra lemnului și să distrugă bacteriile și ciupercile care se pot dezvolta prin tăieturi și fisuri.