Covorașele din baie și de la duș

Toate covorașele de mici dimensiuni din baie, din balcon, de la duș… inclusiv covorașul de yoga poți să le speli la mașină. Fie că sunt din plastic moale, din silicon sau din fibre sintetice, se vor spăla perfect și nu există riscul să se rupă sau să se deformeze. Din contră, este cea mai bună metodă să le igienizezi și să distrugi mare parte din bacteriile care se înmulțesc în aceste obiecte.

Jucăriile din pluș și din silicon

Pune-le în săculeți speciali pentru mașina de spălat și folosește de două ori mai puțin detergent decât în mod obișnuit. Jucăriile din fibre sintetice se vor spăla foarte bine și vor fi cu adevărat curate pentru copiii tăi. Doar jucăriile din lână, din lemn sau cele cu aplicații delicate nu pot fi spălate la mașină.

Perdeaua de duș și bureții de baie

Nu este suficient doar să le clătești la duș sau să le speli rapid sub un jet de apă. Perdeaua de duș, mai ales dacă este din silicon, este suficient de poroasă să adune o mulțime de bacterii și fungi și să se încarce de mucegai. Ar fi bine să o speli la mașină. De asemenea, bureții de baie pot fi spălați împreună cu prosoapele, pijamelele și hainele de bumbac.

Accesoriile de păr și șepcile

Dacă îți speli căciulile groase de iarnă la mașină, de ce să nu speli și șepcile sau accesoriile de păr? Așa vei știi sigur că sunt cu adevărat curate!

Accesoriile de bucătărie

De la mănușile pe care le folosești să scoți tăvile fierbinți din cuptor, la ștergare și bureți sau accesoriile din silicon, toate aceste obiecte specifice bucătăriei pot fi și ele spălate la mașină. Sigur nu se vor strica.

Încălțămintea din materiale sintetice sau blană de oaie

Mulți dintre noi folosim deja mașina de spălat pentru încălțămintea de vară, ușoară, făcută din materiale textile. Dar poți spăla și adidașii sau cizmele de zăpadă sau cizmele din blană de oaie.

Înainte de a le pune în mașină, curăță bine talpa cu apă caldă și o pastă de curățat care albește și dezinfectează. Poți să o dezinfectezi și cu alcool sanitar când este perfect curată. Abia apoi spală încălțămintea la mașină.

Nu pune niciodată încălțămintea cu talpa murdară, plină de noroi, praf, pietricele și o mulțime de mizerii și bacterii direct în mașina de spălat! Tălpile trebuie bine dezinfectate în prealabil.