Nu evita mișcarea

Nu trebuie să te refugiezi în sala de sport de la hotel sau să alergi, dar dacă mergi la mare, încearca să înoți sau să te miști cât mai mult în apă, contează fiecare minut activ. Joacă badminton, tenis, volei, închiriază o bicicletă și explorează astfel desținatia de vacanță sau mergi în drumeții, dacă locul permite. Activitatea îți face poftă de mâncare și nu-ți mai faci grijă cu extracaloriile care se transformă în grăsime.

mancat vacanta

Pregătește gustări pentru drum și pentru perioadele dintre mese

Fie că pleci în concediu cu mașina, cu avionul sau cu trenul, ia-ți de-acasă mâncare pentru drum și pentru perioadele dintre mese de la destinație, dacă știi că ți se face foame. Împachetează doar gustări sănătoase ca să nu fii nevoit să cumperi mâncare fără gust și extracalorică de la benzinării sau din aeroport. Fă-ți pentru drum sandvișuri cu carne de curcan, cu salată verde și alte legume crude și pâine integrală. Ia la tine stocuri suficiente de fructe uscate, semințe, nuci, crackers de secară, popcorn, cereale integrale etc.

Citește și: Cele mai bune sandviciuri din lume. Rețete delicioase de sandviciuri sau cum îți faci ketchup acasă

Evită dezastrele de la restaurant

Când mănânci la restaurant, ești tentată să comanzi mai mult decât poți manca – toate preparatele delicioase pe care nu le ai acasă îți fac cu ochiul, iar tențaiile sunt numeroase, fără să mai punem la socoteală și deserturile care te îmbie la orice pas. Acasă, știi exact ce pui în mâncarea pe care o gătești, dar la restaurant e mai greu. Comandă feluri simplu de preparat – la grătar, înnăbușite sau blanșate. Comandă carne și peste la grătar și evita preparatele prăjite, pane sau cremele cu grăsime. Pune puțin dressing pe salate și bea apă în loc de sucuri. Economisește caloriile pentru a lăsa loc pentru înghețată sau clătite, știm că nimeni nu le poate rezista!

Fa-ți toate poftele, dar cu moderație

Vacanța nu e vacanță dacă stai doar cu gândul la cât și ce mănânci. Așa că mai bine apelează la niște trucuri prin care îți poți face toate poftele fără să te simți vinovat – mănâncă o porție de înghețată artizanală în loc de un profiterol cu mult sos de ciocolată și cu frișcă la tub. Sau, daca acest desert e de neratat, împarte-l cu cineva. Cele mai calorice băuturi alcoolice sunt acele cocktailuri colorate, care vin garnisite cu umbreluță. Alege o bere sau vin, spriț, șampanie sau aperol cu suc dietetic în loc de combinațiile dulci- alcoolice și foarte tari. 

Controlează porțiile

Sună mai drastic decât este, de fapt, în realitate. Savurează mâncărurile preferate, dar redu porțiile. Mănâncă încet și simte gustul mâncării, bucură-te de ea. Nu păstrați mâncarea pe masă, dar, dacă vă place sa mai stați de vorbă după ce masa a luat sfârșit, umpleți-vă mereu paharele cu apă pentru hidratare, pentru digestie și pentru a nu fi tentați să comandați altceva.

Opinia specialistului

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție

www.anca-alungulesei.ro

anca alungulesei nutritionist

Cum putem arde grăsimea chiar și în vacanță?

Setarea mentală și gândurile cu care plecăm în vacanță sunt esențiale, dincolo de tipsurile și sfaturile concrete referitoare la meniuri și alimente. Mintea omului vede sau interpretează vacanța într-un fel specific, o vede ca pe o relaxare, fără reguli și restricții. Gândul că va face alegeri alimentare diferite înseamnă „restricții”, când, de fapt, ar trebui să însemne libertatea de a alege dintre multe variante sănătoase, ceea ce ne place și ne face bine. Astfel, la nivel #neuronal există o linie foarte fină între semnificația conceptului de vacanță și neputința ta de a mai respecta anumite reguli, principii sau chiar anumite restricții alimentare. O vacanță, fie ea și la all-inclusive, poate însemna pentru mintea noastră nu supra-alimentare, ci diversitate și posibilitatea de a alege lucruri variate, gustoase și sănătoase. Totul depinde de creier, de ce informații și imagini îi transmitem și dacă alegem sau nu să-l băgăm în seamă sau să-i facem loc să vină cu noi în vacanță.

Recomandări/sfaturi pentru mesele din vacanțe:

1. Hidratare/ hidratate/ hidratare

2. Post intermitent (o cafea dimineață)

3. Farfuria: proteină + grăsimi sănătoase + legume

4. O salată de crudități la fiecare masă principală

5. Dacă avem all-inclusive, mergem o singură dată și umplem farfuria

6. Consumul de alcool: o zi da, una nu

Anca Alungulesei, cu o expertiză de 15 ani în domeniul alimentației sănătoase, a creat revoluționara metodă integrativă de slabit și menținere Psiho-Dieta, un proces de auto-cunoaștere și auto-explorare a minții și corpului, cu rezultate impresionante, dobândite pentru tot parcursul vieții. Principalul instrument din Psiho-Dieta este CREIERUL și mai puțin farfuria cu mâncare. 

Foto: Unsplash, arhiva personală