Istoria medicală a consemnat numeroase cazuri de oameni treziți din morți, care s-au întors la viață după ce fuseseră declarați morți, duși în sicrie către cimitir sau la morgă.

În secolele trecute, puteam da vina pe lipsa de experiență a medicilor, mai ales că epilepsia, coma sau moartea clinică erau atât de puțin studiate.

Dar astfel de cazuri miraculoase se mai întâmplă și azi, chiar și la noi în țară. Iar unul dintre cele mai cunoscute a fost relatat de cântăreața de muzică populară Anica Ganțu.

Anica Ganțu, în moarte clinică… sau greșeală medicală?

Povestea s-a petrecut cu ceva timp în urmă, dar cântăreața din județul Mehedinți a povestit mult mai târziu ce miracol a trăit. Totul s-a petrecut în Serbia, într-un mic oraș unde fusese invitată să cânte la un eveniment. Aici i s-a făcut rău, și-a pierdut cunoștința și a fost imediat condusă la spital.

Cântăreața intrase în moarte clinică, iar medicul de la urgențe a declarat decesul și a anunțat poliția. Trupul cântăreței a fost trimis la morgă… dar stupoare! În timp ce era instalată în morga spitalului, ea și-a revenit în simțiri și a primit ”a doua viață”.

Anica (62 de ani) este recunoscătoare pentru șansa la viață pe care a primit-o atunci și este convinsă că miracolele se pot petrece oricând în viața noastră.

Tinerii au capacități uluitoare de a învinge moartea

Nu puține sunt poveștile adevărate în care copii și tineri își pierd viața în accidente teribile și, totuși, Dumnezeu se îndură de ei și îi întoarce lângă părinți.

Cazul unui băiat de numai 16 ani din Bistrița Năsăud, care s-a trezit din morți după 16 zile, a vuit în presă în anul 2019. El a fost victima unui accident rutier foarte grav. Se afla într-o dubă, în preajma Crăciunului, fără niciun sprijin și fără centură de siguranță, când mașina s-a răsturnat de trei ori pe șosea și s-a proptit într-un șanț. De aici, a fost scos mai mult mort, decât viu și a intrat în comă.

Medicii din Cluj au acționat de urgență, l-au operat, dar a intrat în moarte clinică și nu mai aveau prea multe speranțe pentru el. Cu toate acestea, Adrian s-a trezit după 16 zile. Chiar dacă a rămas cu un handicap grav, el este fericit că și-a recuperat toate amintirile și încearcă acum să își reia cursul firesc al vieții.

Dragostea de soră te scoală și din mormânt

Este uimitor cât de mulți oameni au fost îngropați de vii! Găsiți la timp, unii au avut norocul să supraviețuiască, dar alții și-au găsit cu adevărat sfârșitul sub pământ, după ce au încercat disperați să sape prin pereții sicrielor.

Povestea lui Essie Dunbar este uluitoare. În anul 1915, tânăra negresă Essie Dunbar, de numai 32 de ani, face o criză puternică de epilepsie și rămâne fără suflare. Familia, cunoscându-i boala, face tot posibilul să o aducă la viață, dar fără succes. După câteva ore de agonie, ei o declară moartă și o pregătesc pentru înmormântare. Sicriul avea să fie coborât în groapă a doua zi, după priveghi și după ce sora lui Essie avea să vină să o vadă pentru ultima dată.

Doar că, a doua zi, sora ei întârzie. Înmormântarea începe, coșciugul este coborât și groparii apucă să arunce primele lopeți cu pământ. Surprinzător, sora lui Essie reușește să ajungă la cimitir și îi roagă să ridice sicriul să își mai vadă sora pentru ultima dată. Nimeni nu îi putea refuza o asemenea rugăminte, iar groparii deschid în grabă capacul sicriului. Ce groază avea să se întipărească pe chipul lor, când Essie deschide ochii și se ridică în șezut, în mijlocul sicriului! Essie avea să mai trăiască încă 40 de ani de la ”prima ei moarte”. 

Olteanul care s-a născut a doua oară

Bolnav de ciroză hepatică, Ilie Dobre ajunge în stare gravă la spital la numai 37 de ani. Medicii nu îl mai pot ajuta și omul moare acasă, la câteva zile după externare, în ianuarie 1992. Rămas fără suflare, familia îi pregătește sicriul și groapa după datină, dar mai așteaptă o zi să vină lumea la priveghi. La un moment dat, Ilie se trezește, buimac și orb, dar cât se poate de viu! Vecinii au tras o sperietură soră cu moartea când ”mortul” le-a cerut un pahar cu apă. Este unul dintre cele mai stranii cazuri de oameni treziți din morți de pe la noi.

Medicii nu au putut explica prea clar cazul lui Ilie. Fie a fost o comă, iar familia nu și-a dat seama că el respira totuși, fie a fost o stare de catalepsie, în care mușchii sunt paralizați. Indiferent ce a fost, Ilie mai trăiește și azi și este deosebit de recunoscător că Dumnezeu l-a salvat și i-a mai dat o șansă. Toată lumea se cutremură la gândul că se putea trezi după ce fusese deja înmormântat.