CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Cele mai multe superstiții despre fotografii vin de la începuturile artei fotografice, când se credea că aparatul de fotografiat poate capta sentimente și emoții, ba chiar și sufletul unei persoane.

În secolele trecute, fotografiile erau prețioase, deosebit de scumpe și se lăsau moștenire copiilor și nepoților. După cum bine știm, se făceau multe poze stranii persoanelor decedate, pentru a rămâne amintire familiei în ultimele lor clipe.

Cu timpul, pozele au devenit tot mai accesibile, au ajuns și în casele oamenilor de rând care mergeau la fotograf în cele mai importante evenimente din viața lor: cununia, nașterea unui copil, avansarea în grad sau căsătoria vreunui copil.

Unele fotografii erau considerate de bun augur, altele ajungeau să fie ascunse prin sertare, fiind legate de superstiții stranii.

Ce poze aduceau ghinion în casă

Fotografiile persoanelor decedate au fost o vreme afișate în casă, drept amintiri prețioase. Cu timpul, însă, au căpătat conotații negative și oamenii au început să se teamă de ele. Moartea poate aduce necazuri și moarte. De aceea, pozele cu persoanele decedate din familie au fost date jos de pe pereți și puse în plicuri sigilate, ascunse prin sertare.

Fotografiile vechi, pline de pete au reprezentat și ele un semnal de alarmă pentru superstițioși. Se credea că persoana pe care apăreau pete în fotografie avea să se îmbolnăvească grav. De aceea, astfel de fotografii au început să fie refuzate sau păstrate ascunse.

Fotografiile cu persoane încruntate sau îndurerate erau și ele privite cu îndoială. Oamenii se temeau că sentimentele negative care se reflectau în fotografii puteau aduce o energie negativă asupra casei lor.

Superstiții despre fotografii. Ce înseamnă când cade o poză de pe perete

Prinse în cuișoare sau pioneze subțiri, se întâmpla adesea ca pozele să cadă de pe pereți. Este una dintre cele mai binecunoscute superstiții despre fotografii care spune că pozele căzute aduc ghinion. De asemenea, era semn rău dacă picau fotografiile ținute pe birou sau pe masă. Se spunea că persoana din fotografie se va îmbolnăvi grav, va avea un accident sau chiar își va pierde viața.

În cazul în care în poză era un cuplu, atunci despărțirea lor era iminentă. Iar dacă era o familie sau un grup de prieteni, oamenii se temeau că își vor pierde bunele relații cu aceștia.

În cazul în care în poză suntem noi înșine, la diverse vârste, se spune că se vor întoarce din trecut greșeli să ne bântuie sau că vom avea probleme grave de sănătate. Cu atât mai gravă era situația dacă fotografia era protejată cu un geam și acesta se spărgea.