Icoana Maicii Domnului de la Nicula adună mii de credincioși în pelerinaj

În fiecare an, în zilele de 14 și 15 august se adună mulțimi numeroase de credincioși la Nicula, unde se află icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni. Nu doar vechimea ei impresionantă, de peste 340 de ani, dar mai ales puterea acestei icoane i-a dus faima în întreaga țară și pe meleagurile învecinate.

Ea este deopotrivă un miracol pentru credincioși și un simbol puternic al credinței ortodoxe în Transilvania, acolo unde bisericile de rit bizantin au fost obligate, la începutul secolului al XVIII-lea, să se unească la Roma.  

Icoana cu cea mai bogată istorie

Icoana Maicii Domnului de la Nicula este, poate, cea mai disputată și controversată din întreaga țară. Istoria icoanei este plină de evenimente, schimbări și controverse și nu puține sunt și azi tainele și întrebările care se ridică atunci când îi citești povestea.

Se știe în mod cert că icoana a fost pictată de un preot pe nume Luca din Iclod, meșter și pictor iconar cu har. De altfel, icoana Maicii Domnului pictată de el în anul 1681 a servit multă vreme drept model pentru alți meșteri iconari care au reprodus-o pe lemn și pe sticlă.

Icoana a fost cumpărată de un român înstărit din Nicula pe nume Ioan Cupșa care a donat-o bisericii din satul lui, aflat la câțiva zeci de kilometri de Cluj. În acele vremuri, în preajma anilor 1700, în jurul Clujului erau cantonate trupele Imperiului Austro-Ungar, iar soldații intrau frecvent în bisericile și mănăstirile românești pe care aveau misiunea de a le controla. Se pare că ei au fost primii care au observat un fenomen miraculos la Nicula. Icoana pictată pe lemn de brad picura lacrimi ca niște mărgele care se prelingeau pe obrajii Maicii Domnului.

Fenomenul a fost observat cel mai probabil în ziua de 15 februarie a anului 1699. Preotul satului a fost alertat, vestea s-a răspândit cu repeziciune în sat și apoi în tot Ardealul.

În Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae, tipărită la Cluj în 1736, se pot vedea cei 27 de martori care au semnat scrisorile prin care se acredita minunea. Între aceștia se regăsesc primarul Niculei, nemeșii satului, pârcălabul din Gherla, cantorul parohiei și mulți vârstnici și tineri care au fost acolo și au văzut lăcrimarea icoanei. Încă de atunci s-a născut tradiția pelerinajului la Nicula, îndeosebi pe data de 15 august, dar și pe 8 septembrie când se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

Mutarea icoanei și abuzul familiei Kornis

Apariția lacrimilor pe chipul Fecioarei nu poate fi contestată. Cum se spune în popor, nu iese fum fără foc… icoana de la Nicula ar fi rămas o icoană anonimă, dacă nu ar fi apărut acest fenomen. Din cauza lui, însă, icoana a trecut prin evenimente dramatice.

Ea a fost luată cu forța de un nobil maghiar din zonă, Sigismund Kornis, care a încercat să o păstreze în castelul lui din Benediug. Și aici au început să vină credincioși în pelerinaj, iar familia Kornis se pare că profita din plin și cerea taxă de vizitare.  

Românii din Nicula s-au răsculat și au cerut în mod răspicat returnarea icoanei, ajungând până la autoritățile de la Viena.

Ulterior, icoana ar fi fost trimisă la o biserică a călugărilor franciscani din Cluj. Locuitorii din Nicula nu puteau fi de acord cu această decizie și nu s-au lăsat până când icoana nu s-a întors în biserica lor. Ba chiar se pare că Sigismund Kornis ar fi ridicat o biserică nouă în sat în mod special pentru a fi protejată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Vremurile tulburi au trecut și icoana a rămas nestrămutată în locul ei, acolo unde i-a fost menit. Mănăstirea Nicula de lângă Cluj a crescut tot mai complexă și dezvoltată, a apărut o biserică nouă, dar tot biserica de lemn în care se află icoana este cea mai iubită de credincioși.

Singura perioadă atestată documentar în care au fost observate lacrimile icoanei a rămas, însă, perioada 15 februarie – 12 martie 1699. Mulți credincioși spun că lacrimile icoanei vesteau la acea vreme schimbările dramatice prin care treceau bisericile românești, obligate să se unească cu Roma și să devină biserici greco-catolice.

Lacrimile icoanei – care ar putea fi explicația

Credința, miracolele și semnele divine nu au nevoie de explicații. Credincioșii care vin la Nicula știu că Maica Domnului îi ajută și pleacă mai întăriți și împăcați cu soarta lor. Se spune că mulți găsesc alinare pentru durerile lor după ce participă la acest pelerinaj.

Cu toate acestea, unii au încercat să găsească o explicație pentru lacrimile icoanei. Ele au fost descrise foarte plastic de martorii acelor vremuri… unii susțineau că izvorau în continuu și că umezeau batistele puse sub icoană. Alții scriau că lacrimile picurau întrerupt și că ar fi fost o perioadă de trei zile în care icoana a rămas perfect uscată.

Ba chiar se spunea că ar fi vorba de rășina din plăcile de brad pe care era pictată. Dar la vremea respectivă, icoana avea deja 18 ani vechime și nu se mai poate spune că ieșea rășină din lemnul bine uscat. Și nici cald nu era în februarie – martie încât să ”transpire” lemnul.

În vremurile respective, icoana a fost analizată și studiată pe toate părțile și nu s-a scris nici măcar un rând că ar fi fost o farsă. Cu siguranță oamenii au observat un fenomen uluitor pentru care nu avem nici azi explicații.

Una dintre cele mai iubite icoane făcătoare de minuni, icoana Maicii Domnului de la Nicula nu mai plânge în zilele noastre… dar credința celor care vin să i se închine este atât de puternică, încât nu are nevoie de explicații.