Animalul de companie – Câinele trebuie spălat și iarna

 

Iarna, fă-i baie câinelui, doar dacă în ziua respectivă nu mai plecaţi la plimbare. Blana lui se usucă greu, în decurs de câteva ore, şi este indicat să rămână în casă, într o cameră bine încălzită. Acest sfat îi priveşte atât pe câinii cu blana lungă şi deasă, cât şi pe cei cu blana scurtă. Pe de altă parte, sunt rase de câini care au nevoie de baie doar o singură dată pe an. Cere sfatul medicului veterinar, dacă este bine să îi faci baie câinelui tău iarna sau nu. În magazinele de specialitate, există acum şampoane sub formă de pudră pentru spălare uscată. Îţi poţi curăţa câinele cu un astfel de şampon, după care blana trebuie periată bine, să îndepărtezi restul de pudră.
–    pregăteşte baia ca de obicei, dar ţine cont ca apa să fie mai caldă;
–  după baie, şterge-i blana cu un prosop gros şi ţine-l într-o pătură, să se încălzească;
–   poţi folosi un uscător de păr, să îi usuci blăniţa mai bine;
–  nu uita să îl perii după ce se usucă, pentru ca grăsimea de pe piele să ajungă pe blană şi să îi ţină de cald când ieşiţi la joacă.
SFAT: când se murdăreşte de noroi pe lăbuţe şi burtică, curăţă-l cu o cârpă înmuiată în apă caldă, chiar dacă nu îi faci baie. Apoi, înveleşte-l în pătură, să se încălzească.

Animalul de companie – Baia pisicii, doar dacă e necesară

Pisicilor, în general, nu le place apa şi, cu atât mai puţin, frigul. Dacă vrei să îi faci baie, iarna, într-o încăpere mai răcoroasă, nu va fi deloc încântată. Dacă este obişnuită să îi faci baie vara, o dată pe lună sau o dată la două luni, iarna este suficient dacă îi faci baie o singură dată şi numai dacă este neapărat nevoie.
–   ai grijă ca apa să aibă 39˚C şi în cameră să fie foarte cald;
–   şterge pisica blând cu un prosop încălzit;
–   foloseşte un uscător de păr silenţios să îi usuci blăniţa;
–   ţine uscătorul la o distanţă de 20-25 cm de pisică;
–   perie-i blana cu o perie moale în răspăr, să se usuce mai repede;
–  ai grijă să nu iasă afară sau să stea într-o cameră neîncălzită din casă până nu i se usucă blana foarte bine.

Ai papagal? Îi place baia şi iarna

Dacă pasărea ta s-a obişnuit să facă baie în fiecare dimineaţă, nu îi răpi această plăcere, doar pentru că afară este ger şi ninge. Pune puţină apă caldă, de la robinet, într-o farfurie întinsă şi lasă-ţi micul înaripat să se bălăcească în voie. Ai grijă să fie cald în cameră, să i se usuce repede penele. Poţi pune cădiţa cu apă pe un suport, deasupra caloriferului, să aibă parte de căldură din plin. Foloseşte doar apă curată, pentru că păsările beau din ea în timp ce îşi spală penele.

Photo credit: DebMomOf3 / Foter / CC BY-ND

 

Citește și: Cum îți arată câinele tău că are deplină încredere în tine