Atât zahărul, cât şi sarea fac parte din categoria alimentelor considerate de bază pentru nutriţia oamenilor. Se regăsesc în majoritatea locuinţelor şi sunt folosite fervent pentru îmbunătăţirea gustului unor mâncăruri, a diverse preparte ca produse lactate, murături, saramuri etc., dar şi la deserturi şi băuturi. Ambele sunt bune pentru menţinerea bună a sănătăţii (ca aport de carbohidraţi, de minerale), inclusiv a confortului psihic, deoarece gustul plăcut dă o stare de bine. Totuşi, suntem atenţionaţi permanent că pentru o viaţă sănătoasă trebuie să avem grijă la consumul de sare şi zahăr.

Dulcele natural e accesibil

Zahărul, ca şi carbohidrat, reprezintă o sursă foarte rapidă de energie, dar nu înseamnă doar produsul de la raft. Ne putem referi şi la variante naturale de îndulcire. Cori Grămescu, tehnician în nutriție, consideră că: ”în mod normal, persoanele sedentare nu ar trebui să consume zahăr adăugat. Este suficient cel prezent în mod natural în fructe, cereale şi legume pentru că, dacă nu există un program de activitate fizică de intensitate moderată şi durată cel puţin medie care să fie urmat regulat, nu este nevoie să crească peste măsură aportul glucidic.” Tot ea recomandă îndulcitorul cu Stevia, care este natural, fără aport caloric şi care poate fi folosit şi la prepararea termică a alimentelor. Restul îndulcitorilor de sinteză (aspartame, zaharină etc) sunt nocivi şi au caracter neurotoxic, iar îndulcitorii pe bază de fructoză (miere, sirop de agave, sirop de arţar etc) au aport caloric şi pot favoriza îngrăşarea” subliniază nutriţionista.

Din păcate, în general nu avem nevoie de atât zahăr cât consumăm noi de fapt, în aşa fel încât el favorizează şi întreţine procesul de acumulare în greutate, din cauza mecanismelor pe care le generează în corpul nostru. Pe de altă parte însă gustul dulce nu trebuie exclus din alimentaţie, necesită doar atenţie şi moderaţie.

Tipul de sare indicat

Tradiţionala sare intervine în mecanismul setei şi al eliminării toxinelor şi al apei din organism, astfel că dacă nu există o indicaţie expresă din partea medicului de a o înlătura din alimentaţie, nu ar trebui să o facem. Însă nici să consumăm produse foarte sărate sau să adaugăm sare peste cantitatea folosită deja la prepararea mâncării. Cori Grămescu explică: ”Dacă depăşim această cantitate stresăm rinichiul, riscăm să creştem tensiunea pe seama creşterii volumului de fluide din corp şi ne luptăm cu retenţia de apă”, tot ea adăugând că în ceea ce o priveşte, foloseşte sarea brută, nefiltrată, de la salinele româneşti. ”Recomand folosirea unei cantităţi cât mai reduse de sare naturală, neprocesată şi nefiltrată pentru gătit. O variantă foarte bună este sarea de Guerande, mai puţin cunoscută în România, dar disponibilă în magazinele mari. Sau de la salinele noastre, Praid, Turda sau Ocnele Mari.”

SFATUL SPECIALISTULUI

Consumul moderat: sarea în grame, zahărul în linguriţe

Cori Gramescu

Cori Gramescu

Consumul de sare recomandat pentru un adult este de 6g pe zi, adică ceva mai puţin de o linguriţă de sare. În această categorie intră tot aportul de sare, de la cel prezent în mod natural în alimente până la cel adăugat peste salate şi legume. Zahărul adăugat nu ar trebui să depăşească 6 linguriţe pe zi pentru femei şi 9 pentru bărbaţi, incluzând, de asemenea, pe cel prezent în produse ca pâinea, mezelurile sau lactatele. Ca o regulă generală, ar trebui să ne concentrăm să mâncăm produse naturale şi neprocesate, cu un conţinut ridicat de fibre, fără zăhăr adăugat şi cu o densitate cât mai mare de nutrienţi. În acest fel nu riscăm nici să ne îmbolnăvim, nici să câştigăm kilograme nedorite.” (Cori Grămescu, tehnician în nutriţie, www.cori.ro)