Leușteanul și măcrișul dau o savoare și un gust deosebit la ciorba de miel oltenească. Este o ciorbă savuroasă, acrișoară și mult mai ușor de digerat decât ciorba de miel cu smântână sau borșul de miel moldovenesc.

Varianta de ciorbă de miel oltenească nu conține nici orez, fiind astfel o ciorbă mai ușoară, care lasă loc pentru celelalte bunătăți de Paște precum friptura de miel, drobul și pasca. Această ciorbă își ia toată aroma delicioasă de la bulion și de la frunzele de măcriș acrișoare.

Ingrediente pentru ciorba de miel oltenească

  • Bucăți de carne de miel de la cap de miel, gât, oase de la picioare, coadă
  • 2 morcovi mari
  • 2 cepe mari
  • 1 ţelină potrivită
  • 1 păstârnac
  • 200 ml bulion
  • 1 legătură măcriş
  • 1 legătură leuştean
  • sare, piper
  • 3 linguri de ulei

Mod de preparare

  1. Carnea de miel se spală, se curăță de unele pielițe unde este cazul și se opărește cinci minute cu apă clocotită. Apoi se pune la fiert într-o oală mare, cu boabe de piper și ienibahar. Se lasă carnea la fiert cel puțin 30 de minute, până se desprinde de pe oase.
  2. Între timp se spală și se toacă toate zarzavaturile și verdețurile pentru ciorbă.
  3. Ceapa uscată se călește separat cu ulei până capătă o nuanță aurie. Apoi se adaugă în cratiță zarzavaturile tocate mărunt și se călesc la foc domol, să se înmoaie.
  4. Când este bine fiartă carnea de miel, se spumează bine și se adaugă în oală zarzavaturile călite. Se continuă fierberea cel puțin 30 de minute.
  5. Se adaugă apoi bulionul și se continuă fierberea, până când toate legumele și carnea sunt bine fierte și aromate
  6. Se adaugă măcrișul și leușteanul tocate mărunt și se mai fierbe ciorba încă 5 – 10 minute.

Ce este măcrișul și la ce se mai folosește

Măcrișul este o plantă aromată, care crește spontan în zonele de deal și de munte și este folosită din vremuri foarte vechi în diferite preparate culinare. El este recunoscut pentru gustul său placut, acrișor, astringent, cât și pentru gama largă de beneficii asupra sănătății.

Măcrișul este bogat în vitamina C, vitamina A și vitamina B6. De asemenea, este bogat în fier, potasiu, calciu și magneziu. El conține procente importante de flavonoizi, antociani și polifenoli care susțin imunitatea organismului și ptotejează celulele de stresul oxidativ.

Mai multe studii asupra acestei plante, arată că măcrișul ajută digestia, ajută inima, stimulează imunitatea și combate anemia, precum și astenia de primăvară.

Măcrișul se folosește adesea în bucătăria românească la ciorbe și borșuri acre, iar frunzele foarte fragede la salate. De asemenea, poate fi folosit la diverse tocănițe sau umpluturi cu carne cărora le conferă un gust acrișor.