O femeie a dezvăluit că s-a despărțit de soț la doar o zi de când și-au unit destinele. Asta pentru că i-a ignorat rugămintea de a nu o băga cu capul în tortul de la nuntă. Mireasa a dezvăluit că speră să obțină un divorț sau o anulare a căsătoriei, pentru că soțul ei nu a tratat-o cu respect, scrie Daily Mail.

Gestul proaspătului ei soț, făcut chiar la nuntă, a revoltat-o

A doua zi după nuntă și-a anunțat partenerul că totul s-a sfârșit între ei. Prietenii i-au spus să-i mai dea o șansă și să nu renunțe la primul obstacol. Motivul pentru care tânăra a decis să se despartă de proaspătul ei soț a fost că ea i-ar fi cerut înainte de petrecere să nu-i pună tort pe față, însă el a ignorat-o. Mai mult, a împins-o direct cu capul în tort. Dacă ea s-a temut că petrecerea va fi distrusă odată cu tortul, bărbatul i-a dovedit că gestul revoltător a fost plănuit în detaliu, căci comandase alte prăjituri ca rezervă.

„Nu m-a interesat niciodată să mă căsătoresc, dar nici nu m-am opus ideii. Când iubitul meu m-a cerut de soție, în 2020, am decis să o facem. Fiecare a luat jumătate din responsabilitățile planificării. Cred că am fost rezonabilă când a venit vorba de compromisuri atunci când el și-a dorit ceva. Singura mea regulă a fost să nu-mi dea cu tort pe față la petrecere. În schimb, ce a făcut el a fost să mă apuce de ceafă și să mă bage cu capul în tort. Avea totul plănuit, din moment ce tortul a fost distrus, iar el avea ca rezervă o mulțime de brioșe”, a povestit tânăra. Aceasta chiar a intrat în panică la acel moment, pentru că este claustrofobă din cauza unui accident de mașină. Ea și-a spus povestea în rubrica unei reviste online.

Internauții au fost de partea miresei

Deși prietenii i-au spus că exagerează, internauții au fost de partea ei. „Deloc cool. Mă îndoiesc că acesta ar fi primul semnal și, cu siguranță, nu va fi ultimul. Fugi”; „Mi se pare că de la început el arată că nu-i pasă de ceea ce ea simte sau cere”; „Ea a impus o limită clară, iar el a încălcat-o. Ea are dreptate”; „Dacă asta chiar s-a întâmplat, are dreptate să divorțeze. Așa aș face și eu. Nu pot să-mi imaginez că trebuie să-i spun persoanei cu care mă căsătoresc: ‘Te rog nu mă umili la celebrarea publică a iubirii noastre, pentru care m-am lăsat machiată și coafată de profesioniști și unde port o ținută scumpă'”; „Aș fi făcut o mare scenă. Sper să reușească să anuleze mariajul”, au fost câteva dintre comentariile strânse la povestea tinerei mirese.

Citește și: O bunică de 70 de ani s-a mutat la capătul lumii pentru a fi cu iubitul ei din liceu. S-au căsătorit și sunt un exemplu de iubire adevărată

Citește și: A murit după ce a băut 2 litri de apă în 20 de minute. Modul bizar în care s-a stins o femeie de 35 de ani