Mama este atributul suprem al vieții. Toată existența noastră se învârte în jurul ei. Nu există sacrificiu pe care o femeie care își dorește să devină mamă să nu îl poată face, iar odată devenită mamă, lumea capătă un cu totul alt sens, fiindcă instinctul o face să aibă superputeri pe care nu și-ar fi imaginat că le are. Uneori, mamele sunt acei eroi din filmele pe care le iubim cu toții, eroi pe care îi recunoaștem greu câteodată, fiindcă eroismul lor stă ascuns în ele. Instinct, învățare și iar învățare, sute de ore de documentare și alegeri făcute pentru binele pruncului.

O sarcină poate fi o bucurie, o experiență uluitoare… sau nu. Uneori, visul unei femei de a fi mamă înseamnă parcurgerea unui traseu lung și complicat.

Ilioara Radu este un munte de curaj, iar povestea ei trebuie adusă în lumina, căci poate fi acea sursă de putere pentru alte femei care trec prin aceeași experiență. 

La 30 de ani a ales preventiv să facă o dublă mastectomie, după un test BRCA pozitiv. Practic, a ales să-și îndepărteze ambii sâni după ce testele genetice i-au indicat un risc de 80% de a face cancer mamar, la fel ca bunica ei paternă. După aceea a devenit mama.

Decizia Ilioarei i-a șocat pe mulți dintre apropiați, însă ea a știut că face ce e mai bine pentru a-și crește șansa de a avea o viață lungă și sănătoasă.

Un demers de învățare continuă privind predispoziția genetică la cancer de sân  

La 15 ani a făcut primul control la sâni, după ce a simțit, la palpare, că are niște noduli. Medicii din Galați, orașul natal, i-au spus că situația nu e îngrijorătoare, dar că se impune monitorizare anuală. 10 ani mai târziu, când unul dintre noduli și-a dublat dimensiunea, medicul i-a recomandat să meargă la Cluj pentru excizie chirurgicală.  

Instinctul de a se lăsa cu toată încrederea în mâinile medicului care i-a salvat viața

Împrejurările au făcut ca Ilioara să o cunoască pe Andreea Cătană, medic genetician la Spitalul Regina Maria Cluj și la Institutul Oncologic din Cluj. 

Când medicul a aflat că bunica paternă a Ilioarei murise la 54 de ani de cancer mamar, a sfătuit-o să facă testul BRCA, un test ADN care le poate indica pacientelor care au cazuri de cancer de sân în familie dacă au moștenit sau nu riscul. O lună și jumătate mai târziu, tânăra avea să afle că testul ei este pozitiv și că este purtătoarea unui defect genetic care crește semnificativ riscul de a dezvolta cancer la sân sau la ovare. Avea doar 29 de ani la aflarea veștii. (n.r. operația a avut loc în anul 2021) 

Eram marcată de poveștile auzite în Institutul Oncologic, majoritatea oamenilor din jur aveau tendința de a-mi spune “du-te acasă, încearcă să faci un copil, alăptează și abia apoi vezi ce faci cu sânii”. În salon cu mine, când am mers să îmi scot nodulul,  stătea o doamnă care avea 35 de ani, cu un sân tăiat și plângea că are un bebeluș de 7 luni acasă, trecuse prin chimioterapie. Am întrebat-o ce s-a întâmplat, cum de e aici cu un bebe așa mic, când s-a declanșat boala…. “Păi, majoritatea oamenilor mi-au spus du-te acasă, fă un copil, alăptează și rezolvăm apoi problema”. Avusese un nodul și o sfătuiseră că sigur se va retrage după alăptare, probabil acesta e procesul firesc al nodulilor hormonali care sunt inofensivi. Imaginea cu ea dezbracată la control, cu un sân tăiat și unul ok, mă bântuia, am zis că eu nu pot face asta, nu pot trece prin asta. I-am zis medicului că eu nu vreau să mă duc acasă, nu vreau să fac copii, abia mi-am așezat gândurile în ordine. Am fost programată pe 26 ianuarie. Adică peste 3 săptămâni. Doctorul m-a sfătuit să merg înapoi la Galați, să mă bucur de mine, să îi spun tot ce am de spus corpului meu că nu am să mă mai văd cu el, își amintește Ilioara.

Un an și jumătate mai târziu se afla pe masa de operație pentru dubla mastectomie, cu reconstrucția imediată a sânilor. De unde a venit această decizie radicală? Aflase de intervenția similară a actriței Angelina Jolie și a avut astfel curajul să facă acest pas. În România, nu a găsit alte cazuri similare, dar poveste ei a dat naștere altor povești și a deschis o fereastră pentru alte sute de femei care se confruntă cu o situație la fel. Recuperarea nu a fost ușoară, dar Ilioara vedea partea plină a paharului: scăpase de amenințarea cancerului de sân și de stresul controalelor la fiecare șase luni. 

Ilioara a ales să aibă încredere în medici și în instinctul ei. Știa că avea să urmeze o perioadă grea, dar a continuat să creadă în puterea ei. 

Dacă ar fi să o întrebăm pe Ilioara ce a fost cel mai greu din toată experiența – decizia, operația, recuperarea?, răspunsul ei vă va surprinde:

Cred că cea mai grea parte a fost să îi conving pe cei din jur că fac alegerea potrivită.

Trecută de această dificilă încercare, Ilioara a simțit nevoia unui sfârșit de an 2021 mai vesel. A planificat nunta pentru septembrie, după ce pandemia a amânat-o 2 ani, și tot în septembrie a rămas însărcinată. 

După 6 luni de la operație, am aflat de sarcină și am fost puțin îngrijorată – vorbisem cu medicul plastician să nu rămân însărcinată timp de 1 an, să nu am modificări de greutate, să fim siguri că operatia e ok și corpul nu va respinge implantul. Dacă erau complicații trebuia să mă întorc în sala de operații și nu poți fi anesteziată general cu un bebeluș în burtă. El mi-a spus că am avut o recuperare excelentă până în momentul acela, nici să nu mă gândesc la asta, “pune operația în cui și bucură-te de sarcină”, a fost sfatul lui. M-a încurajat foarte mult mesajul. Și fix așa am făcut”, spune Ilioara.

O alegere asumată, un nou început plin de speranță

Convinsă deja de binele adus de genetică în viața ei, a ales să facă și un test de ADN fetal în sarcină pentru a afla predispoziția bebelușului pentru diverse sindroame, ocazie cu care soții Radu au aflat și că așteaptă o fetiță.

Micuța Agnes s-a născut în luna Mai 2022, la Spitalul Regina Maria Băneasa, prin operație de cezariană de urgență și a demonstrat, din prima clipă, că este la fel de determinată ca mama ei: plânsul ei sănătos a umplut încăperea și inima plină de speranță a părinților ei.

Chiar dacă exista regretul neputinței de a alăpta, Ilioara știe că i-a oferit fetiței șansa să o aibă ca mamă cât mai mult timp posibil. 

Există o forță extraordinară în fiecare mamă, care se naște odată cu confirmarea unei sarcini. Instinctul ei este unic și devine far călăuzitor. Apoi începe o nouă etapă de cunoaștere și autocunoaștere, sute de ore de cercetare, studiu și pregătire pentru noua viață. Instinctul ei, completat de această învățare continuă, o ajută să facă alegerile cele mai bune pentru ea și copilul mult dorit. Pentru că MAMA știe când să meargă la medic, știe când ceva este în neregulă, când să ceară sprijinul unei echipe care să creadă în ea și în copilul ei, dincolo de statistici și diagnostice sumbre. 

Mama lui Agnes a făcut medicina să fie extraordinară

Spitalul Regina Maria Băneasa este locul unde Ilioara a făcut ca medicina să fie extrordinară. A ales cu bună știință să își aducă copilul pe lume în locul unde deciziile ei au fost recunoscute de cei mai buni profesioniști și unde sarcina și starea de sănătate i-au fost atent monitorizate. 

“Cea mai frumoasă experiență pentru copilul meu”

24 de săptămâni Ilioara și-a monitorizat sarcina la Galați, apoi a decis că vrea să caute cea mai frumoasă experiență pentru copilul ei. “Nu pot spune că experiența din spitalele de stat nu a fost pozitivă, pentru că am întâlnit oamenii potriviți care au fost alături de mine și nu am mai văzut mediul din jur, nu a mai contat, nu am mai văzut nici patul, nici cearșaful, nici nimic din preajmă, doar că rămânând însărcinată și aflând tot felul de povești despre situația spitalelor din orașul meu am zis că pentru al meu copil vreau o experiență frumoasă, vreau să ne ofer amândurora asta, ea să vină pe lume într-un mediu frumos și organizat și profesionist, iar eu să nu am griji, doar să mă bucur de moment, și atunci am zis “Ok, mergem la Regina Maria la București!”. 

Ilioara a devenit pacienta medicului Celus Tarpan din cadrul spitalului Regina Maria Băneasa. 

“Am simțit din prima clipă o conexiune, o empatie, m-am simțit în siguranță, mi-a răspuns la toate întrebările”, rememorează Ilioara controalele din sarcină. 

“Nașterea aceasta este, din punct de vedere medical, o naștere cât se poate de firească, nu lipsită însă de complicații cauzate de dubla circulară de cordon și de un început de travaliu cu membrane rupte și fără contracții. Nașterea prin cezariană a fost o necesitate în cazul acestei paciente și pentru binele copilului. Da, medicina a fost de partea ei cu toate resursele pe care le are astăzi. Însă dincolo de toate, admir determinarea mamei să facă tot ce este indicat pentru ea și fetița ei. Condiția medicală cu care a debutat sarcina (dubla mastectomie radicală de prevenție) arată curajul incredibil pe care ea îl are, precizează dr. Celus Tarpan, medicul ginecolog care a ajutat-o pe Ilioara să își împlinească visul de a deveni mamă la maternitatea Regina Maria Băneasa, un spital în care Ilioara spune că s-a simțit realmente “ca într-o vacanță”.

Când pacienții devin inspirație pentru medici lor, înseamnă că medicina este cu adevărat extraordinară 

Pentru medicul genetician Andreea Cătană cazul Ilioarei Radu va rămâne mereu unul special. 

A impresionat-o determinarea ei de a rămâne sănătoasă și știe că i-a fost greu, deși subliniază că, în calitate de doctor, poate doar bănui cât de greu. Recunoaște și că a fost frustrată de reticența celor din familie: 

“Aici, trebuie să recunosc că avem și noi, doctorii, partea noastră de frustrare, dar cu siguranță este și o frustrare familială, și anume că nu reușești să îi faci pe ceilalți membri să conștientizeze riscul ce poate fi asociat cu un astfel de defect genetic. Am văzut deseori într-o familie un frate sau o soră care se testează și ceilalți care refuză. Fie nu cunosc informațiile, fie le este frică – a doua parte e mult mai comună căci se gândesc “dacă aflu că am un risc înseamnă că ceva rău se va întâmpla și ce fac, e mult prea mult pentru mine”, e ca drobul de sare, ori de câte ori apare un simptom, nelegat neapărat de testarea genetică, persoanele acestea se pot gândi că ceva rău se va întâmpla. Și cred că aici noi, medicii, suntem oarecum datori cu niște explicații pertinente pentru rudele celor care fac astfel de testări, iar părerea mea este că întotdeauna e mai bine să știi și să previi. Pentru că dacă ai un defect genetic, te-ai născut cu el, nu mai poți schimba acest lucru, faptul că nu faci o testare când ai o indicație – pentru că nu testăm pe toată lumea, există indicații clare – nu schimbă cu nimic realitatea. Există soluții actualmente, putem interveni în timp util. Nici nu putem compara ce înseamnă o intervenție chirurgicală profilactică față de una terapeutică, urmată de chimioterapie, de radioterapie, de frica recidivei”, explică Dr. Cătană.

La îndemnul medicului genetician Andreea Cătană, Ilioara și-a împărtășit povestea inclusiv cu studenții – viitori geneticieni. “Nu mai cunoscuseră o femeie care a făcut asta, mi-au pus o grămadă de întrebări. Apoi, când am postat pe contul meu de socializare povestea, mi-am dat seama că noi oamenii suntem destul de superficiali, citim pe diagonală deseori – săriseră foarte mulți în ajutorul meu – cu tratamente naturiste, apa ionizată, uleiuri de toate felurile, îndrumări pentru medicina chinezească, trimiteri către terapia cu sunete. Mi-am asumat și această parte”, mai spune Ilioara.

Există medici și specialiștii care își asumă responsabilitatea de a deschide drumuri în medicina românească și există femei care aleg să devină mame dând naștere nu doar unui copil și unei întregi mișcări de solidaritate și încurajare. Ilioara Radu este o astfel de femeie și de mama, în fața căreia spunem #eștimaiputernicădecâtcrezi! 

Povestea Ilioarei, Mamă@Regina Maria după ce a trecut prin dublă mastectomie radicală de prevenție

În luna martie, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA celebrează forța extraordinară care exista în fiecare mamă și care se naște odată cu visul ei să aibă un copil. Sub deviza Mamele fac medicina să fie extraordinară, campania de recunoaștere a superputerii mamelor din România inițiată de REGINA MARIA își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei care, prin instinctul lor, completat de multă învățare, au ales sa caute solutii și să reușească, in final, sa devina mame, chiar și atunci când drumul părea lung și anevoios, cu multe provocari medicale.