CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Propolisul este un produs apicol mult utilizat în medicină naturistă, atât la copiii, cât și la adulți”, explică medicul afitoterapeut Ruxandra Constantina, „având numeroase beneficii”.

Termenul „propolis” are origini grecești și s-ar traduce prin „partea dinaintea cetății”. Mai exact, termenul sugerează rolul pe care albinele l-au conferit acestei substanțe rășinoase, colectate din mugurii și frunzele anumitor copaci. Rolul propolisului, în ceea ce privește stupul albinelor, este să protejeze pereții stupului, să acopere găurile și crăpăturile, dar și să imobilizeze prădătorii.

Cât despre eficiența medicală a acestei substanțe, de-a lungul timpului, s-au descoperit tot mai multe beneficii, chiar dacă, la început, scopul său a fost cu totul altul.

În Egiptul Antic, spre exemplu, preoții au descoperit că propolisul era un foarte bun conservant, astfel că îl foloseau pentru… îmbălsămarea trupurilor faraonilor.

„Antibioticul rusesc”

Propolisul a fost supranumit „antibioticul rusesc”, pentru că soldații ruși obișnuiau să-și vindece rănile cu propolis. Acesta este un adevărat cocktail de elemente, cuprinzând mai mult de 300 de substanțe din categoria flavonoizilor, adică antioxidanți, plus numeroase vitamine (B1, B2, B6, C, E, acid folic, calciu, magneziu, fier, cupru, zinc, mangan și nichel, printre altele).

„Propolisul are acțiune imunomodulatoare, antioxidantă și antiinflamatorie; totodată, este unul dintre produsele naturale cu mare putere antiinfecțioasă și antiseptică, antibiotică, deci ajută organismul să prevină și să lupte eficient contra infecțiilor virale (inclusiv cele de sezon), bacteriene, parazitare, micotice, la nivel respirator (gripe, amigdalite, faringite), digestiv și genitourinar”, explică medicul Ruxandra Constantina.

Util în combaterea osteoporozei

Printre compușii antioxidanți conținuți de propolis se numără și acidul cafeic. Acesta, arată studiile, este util în reducerea inflamațiilor provocate de bolile osoase. Tocmai de aceea, se consideră că poate fi parte dintr-un plan terapeutic privind tratarea simptomelor osteoporozei.

În plus, spune specialista, „este util și în caz de gastrită și ulcer gastro-dudenal, ateroscleroza, chisturi ovariene și tulburări ale menopauzei. În plus, inhibă dezvoltarea celulelor tumorale.”

Propolisul s-a dovedit util și în afecțiuni cardiovasculare, precum cardiopatie ischemică, angină pectorală, aritmie, hipertensiune arterială sau insuficiență cardiacă. În plus, aplicat extern, propolisul are beneficii și asupra pielii și tenului, util în tratarea herpesului, eczemelor, arsurilor, a punctelor negre și a coșurilor.

Ce să alegi?

Așadar, propolisul și-a dovedit eficiența în diminuarea simptomelor sau chiar tratarea unora dintre cele mai frecvente afecțiuni cu care te confrunți de-a lungul vieții.

Însă medicii atrag atenția asupra faptului că nu trebuie privit ca un panaceu universal, pentru că, în acest fel, și-ar pierde din credibilitate.

Deoarece are un spectru de acoperire extrem de vast, cu atât mai important este să discuți cu medicul sau farmacistul despre cea mai potrivită formă de administrare, în funcție de problemele specifice, precum și despre posibilele reacții adverse. Propolisul este disponibil sub numeroase forme.

Cea mai cunoscută este tinctura (picături care se amestecă fie cu miere, fie se pun pe pâine cu 30 de minute înainte de masă).

Apoi există propolisul brut (se mestecă timp de circa 15 minute), mierea propolizată, dropsuri cu propolis, gumă de mestecat, pastă de dinți, extract de unt de propolis, ovule, precum și unguente cu propolis. Important este ca aceste produse să fie dintr-o sursă sigură, aprobată/certificată, întrucât și propolis, întocmai ca toate produsele pe bază de miere de albine, pot fi ușor contrafăcute.

În cazul propolisului, asta înseamnă că, pentru o cantitate mai mare, acesta poate fi amestecat cu rășina unor arbori.

Există contraindicații?

Propolisul are numeroase beneficii. În același timp, însă, este important să ne asigurăm că nu ne încadrăm în categoriile care ar impune precauție. Persoanele alergice ar trebui să facă un test, pentru a afla dacă sunt alergice la produsele apicole. De asemenea, persoanele care se confruntă cu probleme de coagulare a sângelui ar trebui să consume propolis doar la recomandarea medicului, pentru că are ca efect subțierea sângelui. De asemenea, cei cu probleme respiratorii, în special astm, se pot confrunta cu o agravare a simptomelor, în contact cu propolisul. Și, nu în ultimul rând, femeilor însărcinate li se recomandă, din motive de prudență, să nu consume produse pe bază de propolis.

Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist Medicină de familie și apifitoterapie BioMedical Center, explică în cel fel poate fi folosit propolisul

„Propolisul poate fi folosit atât pe cale internă: tinctura (forma cea mai puternică), propolis glicolic, extract moale, capsule, comprimate de supt, miere cu propolis, cât și pe cale externă: se pot face badijonări cu tinctura de propolis sau se poate aplica local sub formă de unguent, spray, supozitoare, ovule, în caz de arsuri și răni superficiale, herpes bucal și genital, micoze, alunițe și negi sau chisturi.”

Citește și: Dieta în guturai și gripă recomandată de dr. farmacist Ovidiu Bojor

xNămolul sapropelic, tratament împotriva ridurilor la orice vârstă