Apa alcalină este apreciată și promovată tot mai mult pentru capacitatea ei de a încetini procesele de degradare și îmbătrânire a țesuturilor. Ea poate reduce aciditatea și procesul de acumulare a toxinelor, spun cei care îi fac reclamă acestei ape. Dar cât de bună este ea pentru organism?

Ce este apa alcalină și ce gust are

Ph-ul apei este cel care face diferența dintre apa obișnuită pe care o bem de la robinet și apa alcalină pe care o putem cumpăra îmbuteliată. Așa cum îi spune și numele, apa alcalină are un Ph alcalin.

Ph-ul reprezintă concentrația de ioni de hidrogen dintr-o substanță și ne indică gradul de aciditate sau de alcalinitate al acesteia. Scara Ph-ului cuprinde valori între 0 și 14, unde 0 reprezintă limita de aciditate maximă, iar 14, alcalinitatea sau bazicitatea maximă. Spre exemplu, acidul clorhidric are Ph-ul 0,2, sucul de lămâie are Ph-ul 2,5, iar soda caustică are Ph-ul 13,9.

Apa potabilă obișnuită trebuie să aibă un Ph de 7, adică la mijlocul scării de valori, așadar o valoare neutră. Apa alcalină are un Ph cuprins între 8 și 9 și poate avea un gust ușor mai sărat sau mai amar, în funcție de sărurile adăugate pentru a spori gradul de alcalinitate.

Ce beneficii are apa alcalină

Acest tip de apă, datorită bazicității ridicate, este recomandată în primul rând persoanelor care suferă de aciditate gastrică, dar ea poate avea și efecte negative. Iată care sunt principalele ei beneficii, dar și consecințele nedorite.

Reduce aciditatea gastrica – persoanele care se confruntă cu secreția de acid clorhidric în exces, apa alcalină poate fi de ajutor, neutralizând surplusul de acid și echilibrând Ph-ul stomacului. Consumată responsabil, la recomandarea medicului, ea poate preveni agravarea unor afecțiuni precum boala de reflux gastroesofagian, gastrita sau ulcerul.

Ajută organismul să își refacă forțele după un efort susținut. Fiind îmbogățită cu minerale precum sodiul, potasiul sau magneziul, apa alcalină ajută sistemul muscular să își recapete mai rapid forțele și ameliorează senzația de oboseală.

Hidratează optim organismul. Tot datorită faptului că se adaugă ioni de săruri minerale precum sodiu sau potasiu pentru a ridica alcalinitatea apei, aceasta ajută la o mai bună hidratare, dar trebuie consumată pe termen scurt și numai în caz de deshidratare accentuată.

Neutralizează radicalii liberi, acele substanțe pe care le acumulăm din alimente, alcool și grăsimi, și care accelerează procesul oxidativ al celulelor și țesuturilor. Studiile nu sunt pe deplin concludente, nu se poate spune cu adevărat că apa alcalină ne menține mai sănătoși și mai tineri, dar ea poate avea un beneficiu însemnat în combatarea procesului de degradare celulară.

Riscuri și contraindicații

Așa cum am subliniat mai sus, apa alcalină atenuează aciditatea din stomac și ajută organismul să se hidrateze mai bine în condiții de stres hidric. Dar nu este un panaceu universal pentru tinerețe fără bătrânețe. Din contră, ea are și efecte adverse.

Consumată în cantitate prea mare, apa alcalină poate scădea prea mult aciditatea din stomac și provoacă tulburări digestive, disconfort și dureri abdominale. Stomacul are nevoie de aciditate pentru a descompune alimentele și mai ales grăsimile și proteinele. Dacă digestia este încetinită, apar și problemele grave.

Apa alcalină consumată prea des poate duce la uscarea pielii și la o senzație de usturime și mâncărime.

Ea nu este recomandată persoanelor care au probleme cu rinichii și nici celor care au hipoaciditate gastrică, adică un nivel scăzut de aciditate în stomac.

Când și câtă apa alcalină este bine să bem

Apa alcalină nu este un tratament în sine și nici nu repară țesuturi bolnave. Ea nu vindecă nimic, dar poate susține o mai bună hidratare și o mai bună digestie, doar în cazul în care avem probleme din acest punct de vedere.

Nu se recomandă o cură cu apa alcalină pe termen lung. Dacă te simți deshidratat după un efort intens sau după o zi caniculară, poți consuma un pahar sau două de apă alcalină, apoi apă obișnuită, limonade și sucuri naturale din fructe.

Dacă suferi de hiperaciditate gastrică, este bine să consumi periodic apa alcalină la recomandarea medicului, în cantități moderate, atât cât este nevoie pentru a ține în frâu refluxul gastric.

Studiile științifice legate de apa alcalină nu ne oferă date suficiente, încât să considerăm acest tip de apă o băutură esențială pentru organism. Ea are beneficiile ei, dar în situații stricte și la recomandarea medicului.