Este posibil ca persoanele palide, care obosesc uşor sau au ameţeli să sufere de anemie. Bineînţeles că, dacă ai astfel de simptome, ar trebui să mergi la medic pentru analize, după care ţi se va pune un diagnostic exact. Alături de tratamentul dat de medic, plantele te pot ajuta să scapi de probleme.

Antianemice eficiente

Cătina este bună în caz de anemie. Cel mai bun efect îl are sub formă de tinctură. Poate fi combinată cu coadacalului, cimbrișor, echinaceea şi urzică. Aceasta din urmă poate fi folosită şi pentru infuzii (unul-doi litri, zilnic, timp de trei săptămâni, după care se face pauză). Mai poţi consuma ceai de cimbrişor sau de coadacalului (combinat sau separat), câte o ceaşcă pe stomacul gol dimineaţa. Se prepară o infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Afi nele sunt o sursă foarte bună de vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina A, cupru, seleniu, zinc, fi er. Sunt utile și sub formă de sirop. Nu este indicată o doză anume, ci se bea după gust, ca un suc. Poate fi alternat cu siropul de cătină, bun vitaminizant şi energizant. Dacă ai probleme cu greutatea, consumă-l în cantități moderate (nu mai mult de o linguriță-două pe zi). Ar fi bine şi să ai în meniul zilnic sfeclă roşie.

Verdețuri de ajutor

Pândește apariția în piețe, în propria grădină sau în pădurile de la marginea orașelor a păpădiilor, leurdei sau urzicilor. Frunzele de păpădie purifi că organismul intoxicat din cauza unei diete neechilibrate. Se pot adăuga în salate sau prepara o infuzie din două linguriţe de plantă întreagă (rădăcină, tulpină și frunze) la o cană cu apă, din care se beau două căni pe zi. Leurda are efect depurativ, ajută la curățirea sângelui și la buna funcționare a fi catului, stomacului și a intestinelor. Se folosesc frunzele proaspete în salate sau sub formă de suc. Despre urzică aproape că nu mai trebuie să amintim. Stimulează secrețiile gastrice, intestinale și pancreatice. Are un conținut ridicat de clorofi lă, fi er și vitamina C. Pentru a putea fi folosită proaspătă, se culege din zone curate, se spală bine și se poate da prin blender. Se poate face și suc, care se bea amestecat cu apă (o parte suc de urzică, cinci părți apă). Se beau zilnic 80-100 ml.

Dr. farmacist Ovidiu Bojor

Dr. farmacist Ovidiu Bojor

DARUL NATURII

„Măcrișul și ștevia sunt specii înrudite, cresc în flora spontană și au proprietăți depurative. Astfel, sunt prețioase pentru cura de primăvară, eliminând cu succes deșeurile acumulate din cauza alimentației bogate în grăsimi, specifice sezonului de iarnă. Ambele plante sunt diuretice și ușor laxative, tonice și mineralizante. Au un conținut ridicat în vitamina C, calciu, potasiu, fier și magneziu. Au, totuși, și contraindicații: ulcerul, gastrita hiperacidă, colici renale și pietre la rinichi. Se pot consuma ca atare, sub formă de salate, sau în preparate culinare simple. Se poate face și o infuzie depurativă din 20-30 g de frunze la un litru de apă.”