Stânca Dracului, un colț de munte ridicat misterios din apele Bistriței

Este straniu colțul acesta de stâncă în mijlocul lacului. De parcă ar fi fost scăpat din mâinile uriașilor trăzniți de Dumnezeu, cum scria pe vremuri Alecu Russo după ce a vizita meleagurile Neamțului și a admirat Bistrița și satele aninate la poale de Ceahlău.

Localnicii bătrâni spun că Stânca Dracului este blestemată și că nu de puține ori, în vremurile mai vechi, când lacul de acumulare Izvorului Muntelui nu ajungea la ea, erau găsite trupurile neînsuflețite ale celor care vroiau să o termine cu viața. A fost loc de pierzanie cândva, unde fete tinere și flăcăi nebuni de dragoste își lăsau sufletele în mâinile Domnului.

Oamenii au ridicat adesea cruci pe vârful Stâncii, să potolească duhurile necurate care îi dădeau târcoale și a fost cândva și o biserică frumoasă aici, închinată Sf. Nicolae. Dar azi, este numai apă și stânca stă părăsită și singuratică la marginea lacului de acumulare, departe de munții cu care ar fi fost cândva contopită.

Stânca Dracului și legende de demult legate de potop

Într-un loc de o frumusețe rară, unde viața era legată de apele Bistriței și de bogăția munților dimprejur, poveștile și legendele despre potop au cucerit imediat imaginația oamenilor. Iar când vezi stânca acea stranie aruncată pe malul Bistriței nu poți să nu te gândești la lucrarea celui Necurat.

Legenda spune că Dumnezeu se încrunta adesea cu ochii spre pământ, de câte păcate făceau credincioșii lui. Iar atunci, dracul a găsit cu cale să le dea oamenilor o lecție dură și să prăvale potop de ape pe Bistrița, să înece toate satele de păcătoși.

L-a văzut un cioban, cum s-a arătat într-o noapte cu lună plină, agățat de culmea Ceahlăului. Cu un strigăt cutremurător dracul și-a întins aripile negre, a smuls stânca pe care stătea și a pornit în zbor să o prăvălească peste așezările oamenilor. O furtună cumplită s-a iscat din senin și puhoaie de ape au pornit la bale pe Bistrița, să înece norodul.

De pază la cruce de hotare

Norocul oamenilor din vale că au ieșit zorile și a cântat cocoșul. La cântecul lui, care chema lumina și soarele, diavolul a scăpat stânca din gheare chiar pe malul apei, dar departe de sat. Trei zile a mai durat potopul și apele au cărat de pe munți bușteni grei și bolovani, noroaie cumplite și vite înecate.

Dar stânca a rezistat puhoaielor, așa cum rezistă și azi apelor lacului de acumulare. Multe au pierit în jurul ei, a pierit biserica, au fost acoperite drumurile și casele peste care au venit apele celui mai frumos lac montan din România, Izvorul Muntelui.

Stânca Dracului poate că a fost pe vremuri personaj de basme, loc de pierzanie sau adăpost pentru ciobanii prinși de furtună, dar azi este pavăza lângă viaductul Poiana Largului. Aici se întâlnesc peste munte drumurile care vin din Moldova cu cele din Transilvania, iar localnicii îi prețuiesc statornicia, pentru că stânca din ape este piatra lor de hotar.