Grupa ta de sânge te avertizează că ești supusă unui risc mai mare să dezvolți anumite afecțiuni și boli cronice. Dar acest risc se diminuează în condițiile în care duci o viață sănătoasă și consumi alimente hrănitoare și bogate în vitamine și minerale esențiale.

De asemenea, analizele medicale făcute în mod regulat te ajută și ele să previi instalarea unor afecțiuni cronice.

Dar iată ce boli sunt asociate în mod frecvent cu grupa ta de sânge.

Grupele de sânge A, B și AB: boli de inimă

Toate celelalte grupe de sânge în afară de grupa 0, adică grupele A, B și AB prezintă un procent mai ridicat cu 25 – 30% de proteine numite von Willebrand, proteine care favorizează formarea de cheaguri de sânge. De aceea, persoanele care au aceste grupe de sânge prezintă cu risc cu 15% mai mare de a face un atac de cord și de a suferi de boli de inimă sau boli de circulație.

Așadar, aceste persoane trebuie să fie mai atente cu dieta lor, să consume alimente cât mai puțin sărate și grase și să evite pe cât posibil băuturile alcoolice tari și fumatul.   

Grupa ta de sânge 0: probleme cu coagularea sângelui

Este adevărat că, dacă grupa ta de sânge este 0, riscul de a face cheaguri este mai mic. Cu toate acestea, nu înseamnă că ești ferită de bolile de inimă sau de un atac de cord, dacă nu ești atentă la sănătatea ta. Sunt mulți alți factori care contribuie la formarea cheagurilor în sânge.

Având un procent mai scăzut de proteine care ajută la coagularea sângelui, persoanele cu grupa 0 trebuie să știe că pot avea o sângerare mai abundentă în cazul unor accidente sau intervenții chirurgicale.

Grupele 0 și A: probleme de fertilitate

Deși grupa 0 este considerată o grupă mai bună, care asigură o rezistență mai mare și care poate dona sânge celorlalte grupe, ea nu este ferită de anumite probleme. Studii recente arată că femeile cu grupa 0 și A au o concentrație mai mică de hormoni care stimulează producerea de ovule sănătoase. Aceste femei pot avea probleme mai mari de fertilitate, în comparație cu femeile care au grupa B. În cazul lor, până și procedeele de fertilizare in vitro pot avea o rată de succes mai mică.

Grupele A, B și AB: risc mai mare de cancer gastric

Se pare că persoanele cu grupa de sânge 0 sunt mai rezistente la acțiunea bacteriei Helicobacter pilori. Iar cei care au alte grupe de sânge sunt mai puțin rezistenți. Ceea ce duce la un risc mai mare de cancer gastric, ca urmare a răspunsului inflamator la infecția cu Helicobacter care poate declanșa ulcerul gastric și poate favoriza apariția cancerului.

Grupele A, B și AB: risc mai mare de tromboză venoasă

Din cauza diferenței dintre proteinele care coagulează sângele, toate celelalte grupe în afară de grupa 0 sunt mai supuse riscului de a suferi de tromboză venoasă.

De asemenea, persoanele cu aceste trei grupe de sânge au un risc mai mare de a moșteni trombofilia de la părinții care au aceeași grupă de sânge.

Grupa AB: probleme de memorie

Dacă grupa ta de sânge este AB, știi deja că ai o grupă rară, care mai are multe secrete pentru cercetători. Din păcate, din ceea ce s-a descoperit până acum, grupa AB este cea mai supusă riscurilor de îmbolnăvire, iar riscul de a dezvolta boli care afectează memoria este cu 80% mai ridicat decât în cazul altor grupe de sânge.

Persoanele cu grupa AB moștenesc anumite gene care afectează memoria și care favorizează apariția mai devreme a unor boli cognitive precum demența sau Alzheimer.