„La copiii foarte mici putem să ne păcălim, pentru că COVID-19 în era Omicron poate să înceapă ca o gastro-enterită acută. Cei mai mulţi sugari de ieri (nr. 17.01) au venit de altfel cu febră şi vărsături, nu au venit ca boală respiratorie sau nu în prim plan boală respiratorie”, a declarat medicul Craiu pentru agerpres.

“Un alt lucru important observat de literatura internaţională este creşterea spectaculoasă a proporţiei pacienţilor pediatrici diagnosticaţi spitalizaţi. (…) La noi, la INSMC, este un etaj plin de copii care au nevoie de perfuzie, de oxigen, de rehidratare orală mai susţinută, de control al fluidelor… Din cei peste 25 de confirmaţi în cursul gărzii, al serii şi al după-amiezii, au fost doi copii internaţi – unul în vârstă de o lună şi un altul un pic mai mare”, a spus medicul pediatru, conform sursei citate.


„Nu severitatea este problema, toate studiile recente confirmă faptul că există o disproporţie foarte mare între contagiozitatea extremă a Omicron şi severitatea relativ puţin importantă. (…) Ceea ce cred că va fi mai greu pentru medicii pediatri o să vină peste o lună. (…) Cifrele noastre sunt ca cele internaţionale, peste tot în lume între 0,5 şi 3% dintre copiii bolnavi ajung să fie spitalizaţi. Ponderea a crescut acum de când circulă Omicron pentru că sunt mai mulţi copii diagnosticaţi”, a mai arătat Craiu.

El recomandă evitarea locurilor aglomerate şi respectarea normelor de igienă.

„Copiii mici de doi ani nu au imperios nevoie să meargă la mall sau la locurile de joacă de la diverse restaurante de fast-food. Este bine să facem drumeţii, este bine să ne dăm cu bicicleta, să ieşim să facem mişcare, nu să stăm în faţa ecranelor şi în apartamentul în care locuim. Trebuie să evităm aglomeraţiile, să ne spălăm bine pe mâini după ce am atins tot felul de lucruri. În cazul în care apar semne de boală la noi, adulţii care venit în contact cu aceşti copii, să raportăm şi să ne diagnosticăm corect”, a mai spus medicul.

Mihai Craiu a declarat că unii copii pot rămâne simptomatici pe durate de până la 12 săptămâni după infectare.

Citeșt și: Cum se simt Cristina Cioran și fetița ei după Covid. În cazul Emei, lucrurile nu stau așa de simpu. Ce complicații au apărut