Dacă îți este poftă de gogoși pufoase, aromate și delicioase, folosește banane și nu mai ai nevoie de drojdie.

Din 3 banane bine coapte și 200 g de făină faci aproximativ 20 de gogoși, iar modul de preparare este foarte rapid. Aluatul nu se frământă și nu aștepți să crească. Gogoșile se pun în ulei încins cu lingura și se prăjesc rapid!

Ingrediente pentru cea mai rapidă rețetă de gogoși pufoase

  • 3 banane mari și bine coapte
  • 3 linguri de zahăr (opțional)
  • 1 ou
  • 10 g praf de copt
  • 200 g făină
  • Ulei pentru prăjit

Așa cum vezi în clipul nostru, bananele se zdrobesc cu o furculiță, se amestecă apoi cu zahăr și cu oul. Zahărul este opțional, deoarece bananele sunt suficient de dulci pentru a face gogoșile gustoase.

Apoi, făina se amestecă cu praful de copt și crema de banane, la robot sau folosind un tel. La final, vei obține un aluat omogen, în care se văd mici bucățele de banane, care vor da o aromă deosebită gogoșilor.

Atenție la prăjit!

Aluatul pentru aceste gogoși este moale, de consistența smântânei groase. De aceea, el se pune în cratiță cu lingura. Pe măsură ce se prăjesc, gogoșile se umflă și iau o formă rotundă.

Se prăjesc rapid, se întorc de câteva ori pe o parte și pe alta, deoarece aluatul este moale și se poate arde, dacă nu ești atentă. În 10 minute prăjești toate gogoșile și desertul tău este gata.

Trebuie să mai știi că aceste gogoși pufoase rămân moi și aromate inclusiv a doua și a treia zi de la preparare. Sunt mai bune un pic calde, stropite cu sos de ciocolată.

imagine și foto: Adina Stănilă