Tainele și legendele mai puțin știute din Duminica Floriilor

În Duminica Floriilor, fiul lui Dumnezeu s-a întors în Ierusalim să desăvârșească misiunea sfântă pentru care fusese trimis printre muritori. Era deja cunoscut drept cel mai mare profet al vremurilor sale și mulțime de oameni simpli îl urmau, ascultându-i proorocirile și învățăturile.

Nu întâmplător, el a intrat în cetate călare pe un asin modest, să ducă un mesaj de pace, de iubire și de ispășire. Oamenii l-au întâmpinat cu flori și crengi de palmier, dar mai ales cu speranța vie că puterea Sa avea să schimbe lumea.

Iisus îl înviase din morți pe Lazăr, arătând tuturor că puterea Domnului este nemărginită și că numai credința poate aduce izbăvirea.

„Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Ioan XII,13) – a strigat poporul la vederea Mântuitorului și tot mai mulți curioși s-au alăturat alaiului care venea alături de Iisus.

Să mergem la slujbă cu flori și ramuri de salcie!

Procesiunea de acum două mii de ani, când Isus a intrat ca un Împărat în Ierusalim, este sărbătorită și în vremurile noastre, în Duminica Floriilor, cu slujbe și rugăciuni și mai ales cu evlavie.

Credincioşii vin cu flori şi ramuri înmugurite de salcie la biserică. După Sfânta Liturghie, preoţii stropesc cu agheasmă crenguțele de salcie, citesc rugăciuni şi aprind lumânări, semn al biruinţei vieţii asupra morţii.

Tradiția spune că toate obiectele sfințite la biserică în această zi sunt tămăduitoare și îi ocrotesc pe cei care se roagă cu adevărat.

O sărbătoare de legendă în cinstea zeiței Flora

La Ierusalim, poporul care l-a întâmpinat pe Iisus purta ramuri de finic, adică de palmier, și de măslin, specifice acelor zone. Dar în țările creștine din Europa, au fost alese ramurile de salcie, după un obicei străvechi pe care îl aveau înainte de creștinism popoarele din Imperiul Roman.

În preajma Floriilor, când se vedea prima lună plină după echinocțiul de primăvară, romanii o sărbătoreau pe zeița Flora, cea care aducea căldura și înmugurea copacii.

Câteva zile la rând se țineau petreceri, iar femeile își împodobeau casele cu primele flori pe care le găseau înflorite prin crânguri și cu ramuri de salcie.

Dintre toți copacii, salcia înmugurește cel mai devreme, iar crengile ei verzi și mlădioase erau considerate nu doar simboluri ale primăverii, dar și ale frumuseții și ale tinereții.

Salcia și puterile ei vindecătoare din ziua Floriilor

Salcia este menționată și în Vechiul Testament, când evreii sărbătoresc eliberarea din sclavia Egiptului. „În ziua întâi să luați ramuri de copaci frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late și sălcii de râu și să vă veseliți înaintea Domnului Dumnezeului vostru…” (Levitic 23, 40).

În zilele de sărbătoare, salcia este un simbol al bucuriei și al vieții, daruri pe care le are și în Duminica Floriilor, când este sfințită în biserică.

De aceea, este bine să aduci crengile de salcie acasă, să le pui deasupra ușii și a geamurilor, precum și la icoane, sau să le porți împletite în talie. Se crede că salcia sfințită are darul de a alunga bolile și de a proteja sănătatea copiilor, întreaga familie precum și casa.

În popor, exista credința că cei care nu puteau ajunge la biserică de Florii sau de Paște să asiste la slujbe, fie că erau prea bătrâni sau prea bolnavi, trebuiau atinși cu ramuri de salcie să capete putere.

Tot în popor s-a păstrat o legendă care leagă salcia de durerea Maicii Domnului. Povestea spune că Maria, auzind de Învierea lui Iisus, a plecat să îl caute și a ajuns pe malurile unui râu. Aici, salcia și-a întins crengile să o ajute să treacă apa și de atunci Maica Sfântă a binecuvântat-o să nu ardă și să se înmulțească oriunde s-ar așeza.

 

sursa foto: 123rf.com