Floriile și Intrarea Domnului în Ierusalim, o sărbătoare a bucuriei

 

Oameni din toată cetatea, copii și bătrâni deopotrivă, i-au ieșit în cale lui Hristos și l-au ridicat în slăvi, strigând bucuroși că a sosit Mesia. Floriile și Intrarea Domnului în Ierusalim reprezintă momentul crucial din Biblie în care Iisus este recunoscut de tot poporul drept Învățătorul și Propovăduitorul trimis de Dumnezeu.

Oamenii se bucurau că fiul lui Dumnezeu s-a întors în Ierusalim să desăvârșească misiunea sfântă pentru care fusese trimis printre muritori. Era deja cunoscut drept cel mai mare profet al vremurilor sale și mulțime de oameni simpli îl urmau, ascultându-i proorocirile și învățăturile. Nu întâmplător, el a intrat în cetate călare pe un asin modest, să ducă un mesaj de pace, de iubire și de ispășire.

Oamenii l-au întâmpinat cu flori și crengi de palmier, dar mai ales cu speranța vie că puterea Sa avea să schimbe lumea. Iisus îl înviase din morți pe Lazăr, arătând tuturor că puterea Domnului este nemărginită și că numai credința poate aduce izbăvirea.

„Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Ioan XII,13) – a strigat poporul la vederea Mântuitorului și tot mai mulți curioși s-au alăturat alaiului care venea alături de Iisus.

Ramuri înmugurite se poartă la biserică să marcheze Floriile și Intrarea Domnului în Ierusalim

Procesiunea de acum două mii de ani, când Isus a intrat ca un Împărat în Ierusalim, este sărbătorită și în vremurile noastre, de Florii, cu slujbe și rugăciuni și mai ales cu evlavie.

Credincioşii vin cu flori şi ramuri înmugurite de salcie la biserică. După Sfânta Liturghie, preoţii stropesc cu agheasmă crenguțele de salcie, citesc rugăciuni şi aprind lumânări, semn al biruinţei vieţii asupra morţii. Tradiția spune că toate obiectele sfințite la biserică în această zi sunt tămăduitoare și îi ocrotesc pe cei care se roagă cu adevărat.

O sărbătoare de legendă în cinstea zeiței Flora

La Ierusalim, poporul care l-a întâmpinat pe Iisus purta ramuri de finic, adică de palmier, și de măslin, specifice acelor zone. Dar în țările creștine din Europa, au fost alese ramurile de salcie, după un obicei străvechi pe care îl aveau înainte de creștinism popoarele cucerite de romani.

În preajma Floriilor, când se vedea prima lună plină după echinocțiul de primăvară, romanii o sărbătoreau pe zeița Flora, cea care aducea căldura și înmugurea copacii. Câteva zile la rând se țineau petreceri, iar femeile își împodobeau casele cu primele flori pe care le găseau înflorite prin crânguri și cu ramuri de salcie.

Dintre toți copacii, salcia înmugurește cel mai devreme, iar crengile ei verzi și mlădioase erau considerate nu doar simboluri ale primăverii, dar și ale frumuseții și ale tinereții.

Salcia și puterile ei vindecătoare din ziua Floriilor

Salcia este menționată și în Vechiul Testament, când evreii sărbătoresc eliberarea din sclavia Egiptului. „În ziua întâi să luați ramuri de copaci frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late și sălcii de râu și să vă veseliți înaintea Domnului Dumnezeului vostru…” (Levitic 23, 40).

În zilele de sărbătoare, salcia este un simbol al bucuriei și al vieții, daruri pe care le are și în Duminica Floriilor, când este sfințită în biserică. De aceea, este bine să aduci crengile de salcie acasă, să le pui deasupra ușii și a geamurilor, precum și la icoane, sau să le porți împletite în talie.

În popor s-a păstrat o legendă care leagă salcia de durerea Maicii Domnului. Povestea spune că Maria, auzind de Învierea lui Iisus, a plecat să îl caute și a ajuns pe malurile unui râu. Aici, salcia și-a întins crengile să o ajute să treacă apa și de atunci Maica Sfântă a binecuvântat-o să nu ardă și să se înmulțească oriunde s-ar așeza.

Asinul, un simbol mai puțin știut din ziua de Florii

Mulți spun că Iisus a intrat în Ierusalim ca un împărat, aclamat de mulțime, dar puțini știu că nu aceasta a fost intenția Sa. Dintre toate animalele, El a ales să fie purtat de un măgăruș tânăr, umil, răbdător și pașnic. Este poate cel mai modest dintre animalele de lângă casa omului și prin el Domnul a vrut să transmită un mesaj de încredere și speranță până și celor mai săraci și mai umili credincioși. Lor, în primul rând, li se arată mila dumnezeiască, așa cum scrie la scripturi.

Măgarul sau asinul, cum este pomenit în scrierile mai vechi, reprezenta deopotrivă poporul către care mergea Iisus, dar și pe El însuși. Așa cum animalul de povară cară toate greutățile fără să cârtească, așa și fiul lui Dumnezeu a purtat crucea și a dus pe umerii lui însângerați toate nevoile și grijile omenirii pentru a fi izbăvită prin jertfa Sa.

sursa foto: 123rf.com