Întâmplări adevărate: "Adulterul în preajma casei este foarte periculos!"

N-am mai știut de nimeni și nimic, în afară de faptul că părul ei mirosea a trandafiri. Mă săruta deja… Anamaria încă îmi mai bântuie gândurile, deși este femeie măritată și, mai mult decât atât, după tot ce s-a întâmplat la aniversarea ei parcă nici nu mă mai cunoaște… Dacă nu ne-ar fi surprins soțul ei, cred că azi am fi fost amanți!

Tare îmi mai plăcea vecina de peste drum, Anamaria Stan… Casa ei (și a soțului ei) se află la treizeci de metri de casa mea. Când o prindeam singură pe această frumoasă și măritată vecină, în vârstă de douăzeci și șapte de ani, nu mă puteam abține de la a flirta, de la a-i face avansuri pe care ea le încuraja fără nicio jenă. Disponibilitatea ei frivolă era pricinuită fie de faptul că sunt un burlac irezistibil, fie de motivul că soțul ei – Bogdan – sărise binișor de cincizeci de ani. Anamaria nu are copii. Locuiește cu el și cu mama ei, în imobilul luxos pe care nu-l concurează nicio locuință de pe strada noastră. Bogdan este un prosper om de afaceri.

Exista și o altă vecină (și, din păcate, există în continuare), o grăsană slinoasă și băgăcioasă, spioană, între două vârste, văduvă, căreia nu putuse să-i scape atracția reciprocă dintre mine și sprințara doamnă Stan. Într-o zi, abordându-mă în fața casei mele, spioana mi-a spus, hodoronc-tronc, ștergându-și mâinile pe șorțul înfoiat:
— Am grădinărit prea mult azi… O să iau un pic de pauză…
Mi-am zis că o să ia un pic de menopauză.
— Munca îl distruge pe om! am aprobat-o eu, fără niciun chef de vorbă.
M-a iscodit:
— Ei, ce zici, arată bine vecina?
Am bombănit în gând: „Tacă-ți fleanca!“ și m-am făcut că plouă, am dat din umeri.
A precizat, de parcă mai era cazul:
— Anamaria!
— Ce-i cu ea?
— Te cam soarbe din ochi, Tudore!
Doamne, ce vacă!
— Trebuie să plec! am spus.
— Deja? s-a mirat ea.
— Știi bine că sunt cel mai ocupat avocat din Barou…
— Zău?

Hai să ne scutim de urmarea acestei conversații serbede…
Pe la amiaza unei senine zile de aprilie, mama Anamariei, ca pentru a consfinți climatul de bună vecinătate, m-a invitat la ziua fiică-sii. Anamaria împlinea douăzeci și opt de primăveri.
Avocățește, am formulat o falsă eschivă:
— N-ar trebui să mă invite ea? Sau soțul ei?
— Consideră-te oaspetele de onoare! M-au mandatat pe mine să te invit. Petrecerea este sâmbătă, la noi acasă, începând cu ora șaptesprezece.
— Sunt foarte bucuros… Voi veni negreșit.
Negreșit? Ce vorbă-i asta și de unde mi-a venit în stilou? Adevărul e că m-am dus acolo parcă croit să greșesc.
Drept cadou aniversar, am cumpărat un superb colier din argint, cu rubine. Nu sunt snob. Pur și simplu, îmi dă mâna. Stau bine cu „mălaiul“, căci apăr în instanță, cu precădere, funcționari acuzați de corupție, iar o parte din corupția lor îmi revine sub formă de onorariu.

Mă gândesc că, dacă nu apărea soțul vigilent, lucrurile ar fi evoluat rapid, căci prin spațiul ușii deschise de Anamaria zărisem un pat mare!

Ziua de naștere a Anamariei îmi este acum foarte confuză în minte… Alcoolul este dușmanul memoriei, dar și al rațiunii.
Îmi amintesc, destul de vag, că era multă lume în vila enormă… Eu mă agitam, o căutam din priviri pe Anamaria, nu o zăream, beam, uitam de mine, uitam de ea, apoi, când Bogdan a cerut să se facă liniște și lumina s-a stins, când un tort enorm a fost adus în salon și mama Anamariei a început să rostească un toast, o mână a apucat-o pe a mea și m-a scos din cercul acela.

Îmi mai amintesc că mă întâlnisem, cu puțin timp înainte de sosirea tortului, cu vecina cea grasă, spioana, care fusese invitată și ea. Văzându-mă, ea mi-a zis:
— Tudore, știi ce simt astăzi, când mă apropii de tine?
— O excitație puternică? am glumit.
— Nu… E altceva… E ca și cum m-aș apropia de o distilerie, cu vântul în față.
Avea dreptate, exagerasem cu alcoolul. Dar nu-mi dădusem seama că și duhnesc.
Deci, pe întuneric, Anamaria m-a luat din salon…

Am urmat-o, urcând niște scări, apoi ea, la etaj, a deschis o ușă și s-a întors spre mine. Ne opriserăm acolo, în picioare, într-un întuneric mai mare decât acela care se pogorâse la parter când aduseseră tortul și… n-am mai știut de nimeni și de nimic, în afară de faptul că părul ei mirosea a trandafiri. Mă strângea atât de tare în brațe, încât mă dureau coastele. Mă săruta deja…
Cuprins de… beatitudine (iată ce cuvânt potrivit!), aveam senzația că în spatele meu, complice, se ivise însuși Cupidon, ce luase forma și chipul norocului. Din nefericire, nu era Cupidon, ci domnul Stan, care se apropiase neauzit. Deodată, el a aprins o lanternă…
Bine că nu avea și o armă! M-am strecurat pe lângă el ca o umbră și m-am tirat, m-am dus acasă. Dar biata Anamaria nu avea unde să plece… A doua zi, când pleca cine știe unde cu mașina ei sport, am văzut-o morcovită și cu un ochi vânăt. Mă nimerisem pe stradă, chiar vizavi de mașina ei, pe care obișnuia s-o țină pe trotuar.

Nu m-a băgat în seamă, nici atunci, nici în vreo altă dată ulterioară. Nici Bogdan n-a mai vorbit cu mine din acea nefericită seară aniversară.
Iar eu, care nu sunt un bloc polar plutitor de nesimțire, simt adesea junghiurile remușcării, ale păcatului săvârșit, deși nu fusese – adică nu apucase să fie – decât un sărut a cărui inițiativă nu îmi aparținuse (dar nici n-am zis nu).
Mă gândesc că, dacă nu apărea soțul vigilent, lucrurile ar fi evoluat rapid, căci prin spațiul ușii deschise de Anamaria apucasem să zăresc un pat mare.

Oare cum ne ginise Bogdan? Nu cumva o fi croncănit grăsana ceva? Căci o spioană, bineînțeles, stă cu ochii pe oameni. Acum, nici nu mai contează…
Fapta, adică păcătoșenia cu o femeie cununată întru Domnul, e consumată și arhivată. Eu am fost beat și prost, Anamaria a fost doar proastă, iar Bogdan s-a dovedit a fi, ulterior, destul de rezervat, din moment ce nu a folosit împotriva mea una dintre cele patru puști de vânătoare pe care le deține; eu, în locul lui, aș fi făcut-o.
Ce să mai zic… Mi-e foarte neplăcută situația… Îmi pare rău că mi-au înghețat relațiile cu niște vecini atât de apropiați teritorial. Cine greșește plătește!

Citește și:Întâmplări adevărate: “Soțul iubitei mele crește copilul conceput de mine cu ea!”