Cele mai multe zodii ar da orice să fie prietene cu nativii din Leu. Sunt oameni întreprinzători, săritori și generoși. Când ai nevoie de un prieten să te scoată din încurcătură, Leul va fi alături de tine trup și suflet și va face tot posibilul să te ajute.  

Există însă și zodii care nu vor fi niciodată pe aceeași lungime de undă cu Leul. Ba, din contră, ar putea fi deranjate de popularitatea acestuia, de personalitatea lui carismatică și de comportamentul lui expansiv.

Taurul, tot timpul deranjat de Leu

Taurul și Leul sunt două firi complet diferite. Primul este încăpățânat, tăcut, puternic și bine înfipt cu picioarele pe pământ. Al doilea este expansiv, debordant, fermecător, vorbăreț și plin de idei. Primul este semn de Pământ, al doilea este semn de Foc. Între zodiile de Pământ și cele de Foc nu vor fi niciodată relații cordiale.

Leul și Taurului nu pot fi nici prieteni, nici colegi, nici amanți. Cel mai bine este să stea la distanță și să încerce să se respecte. Dar, dacă viața îi aduce împreună, se vor ciocni unul de celălalt pentru că sunt foarte puternici amândoi, au abilități de lider și vor încerca să preia puterea prin forță.

Scorpionul, tot timpul sceptic cu privire la nativii din Leu

Nativul Scorpion își face cu greu prieteni și alege în general oameni introvertiți, sensibili și foarte atenți la tot ce este în jur, așa cum este și el. Nativii din Leu nu vor fi niciodată pe placul Scorpionului. Sunt prea vorbăreți, deschiși, extrovertiți și plini de energie.

Scorpionul îl va privi întotdeauna pe Leu cu o ușoară ironie și cu scepticism. Scorpionii sunt genul de oameni care preferă să tacă și să facă, iar Leul care vorbește mereu despre el și despre ce poate el să facă poate fi deranjant pentru un nativ din Scorpion. Acesta din urmă nu va avea niciodată încredere în cineva căruia îi place să se laude și să vorbească mult.  

Peștii, tot timpul iritați de nativii Lei

Nativii Pești sunt guvernați de semnul Apei, iar Apa și Focul nu se vor înțelege niciodată. Peștii și Leii nu pot fi pe aceeași lungime de undă. Nativii Pești sunt emotivi, afectuoși, un pic visători, foarte atașați de familie și ușor introvertiți. Iar nativii Lei sunt materialiști, luptători, ambițioși, realiști și foarte deschiși. Leii sunt transparenți, obiectivi, sinceri și foarte direcți. În timp ce Peștii preferă să tacă și să ascundă lucrurile care deranjează, situațiile sensibile sau dureroase.

Cei doi rezolvă complet diferit problemele de viață, au așteptări diferite și nu se vor înțelege niciodată. Este mult mai bine pentru Lei să evite nativii din Pești care s-ar putea să îi scoată din sărite cu așteptările lor nerealiste.