Poliţiştii din Bucureşti au deschis un dosar de cercetare penală, pentru neglijenţă în serviciu, după ce au fost sesizaţi de părinţii unei fetiţe de doi ani şi cinci luni, care a stat ore în şir pe podea la o grădiniţă privată din Sectorul 6, cu insuficienţă respiratorie, anunță News.ro. Potrivit sursei citate, personalul grădiniței nu i-a acordat fetiței primul ajutor și nici nu i-a sunat pe părinți. Copilul a fost dus la spital, fiind internat.

Mama unor gemene de 2 ani şi jumătate a relatat, pe Facebook, că fetele ei frecventau o grădiniţă privată din Sectorul 6, iar în 22 septembrie una dintre ele a fost preluată în stare gravă de la personalul grădiniţei.
„Vineri, 22 septembrie, prietenul meu a luat fetele de la grădiniță la ora 17:46, iar pe una din fete „a primit-o” direct în brațe, spunându-i-se că aceasta „de-abia s-a trezit” în momentul preluării, ceea ce este foarte ciudat pentru ea.

Atunci a constatat că are respiraţia rapidă şi sacadată, nu poate să stea în picioare şi abia ţine ochii deschisi. Am ajuns cu ea la camera de gardă, unde medicii au constatat că se află în insuficienţă respiratorie, i-au dat oxigen şi aerosoli cu ventolin din 20 în 20 minute si au internat-o in spital. (…)

Privind înregistrările video am observat că, după ora 15:30, copilul a zăcut pe jos la orizontală, doar se mai târa puţin dintr-un loc în altul, timp în care ceilalţi copii se jucau voioşi în jurul ei. În acest timp 4 (PATRU) „doamne” au intrat pe rând în camera de activităţi nu pentru a verifica starea copiilor ci pentru a butona telefoanele. (…) De la aproximativ ora 15:10, până când am preluat-o, la 17:46, Anastasia a zăcut pe jos în mijlocul clasei, fără să se mai mişte”, a scris femeia pe Facebook.

gradinita-privata12SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Poliţiştii din Bucureşti au deschis un dosar de cercetare penală, pentru neglijenţă în serviciu

Mămica respectivă a mai transmis că fondatoarea grădiniţei i-a promis că va reveni cu un punct de vedere, lucru care nu s-a mai întâmplat. Părinţii fetiţei au depus plângere la Poliţie, în data de 2 octombrie.

După vizionarea imaginilor împreună cu doamna directoare, am primit doar următoarele replici: „Ne cerem scuze” , „Bine că acum este copilul bine” , „Nu mai putem da timpul înapoi”, însă a refuzat să ne dea un punct de vedere oficial. Când am cerut explicații de la fondatoare, aceasta a spus că momentan nu se simte bine și ne caută ea când o să își revină, însă a ținut să puncteze că „indiferent ce dezicie veți lua, noi suntem pregătiți!”.

”Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că, în data de 22 septembrie 2023, după ce a preluat-o pe fiica sa, minoră, în vârstă de doi ani şi cinci luni, de la o grădiniţă din Sectorul 6, la care este înscrisă, a constatat ca aceasta este într-o stare precară de sănătate. Cercetările au fost preluate de către Serviciul Siguranţa Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu”, a transmis Poliţia Capitalei.

Citește și: Vladimir Drăghia și-a mutat fetița la altă grădiniță dintr-un principiu simplu. Tu ai proceda la fel?

Citește și: Momente dificile pentru Jojo! Ce se întâmplă cu fetița ei după ce a început grădinița. Multe mămici se tem de asta!