Cine a fost Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva este considerată un izvor de binecuvântare și sănătate. Este cunoscută în popor și sub denumirea de „Sfânta Vineri” și îi sunt atribuite vindecări miraculoase datorită minunilor pe care le-a săvârșit. Creștinii au mărturisit că în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial, Sfânta Parascheva a apărat Catedrala Mitropolitană de la Iași.

Moșatele Sfintei Parascheva au fost strămutate de la Belgrad, la Constantinopol în anul 1521, iar în 1641, pe data de 13 iunie au fost aduse la Iași, de către Vasile Lupu, și așezate în Biserica Sfinții Trei Ierarhi.

Ziua de pomenire, de 14 octombrie, este ziua decesului său, în secolul al XI-lea.

Sfânta Parascheva a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea, în Epivata, loc cunoscut azi cu numele de Boiados, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol. A trăit toată viața în credință și a ajutat persoanele neajutorate, donând haine și ajutoare celor mai puțin ajutați de soartă.

Moaștele Sfintei se află la Iași de peste 350 de ani și anual se organizează pelerinaj de Sfânta Parascheva pentru credincioși.

Sursă informații: Wikipedia.org

Ce nume se sărbătoresc de Sfânta Parascheva

Pe data de 14 octombrie, se Sfânta Parascheva, mii de oameni își serbează onomastica. Atât persoane care îi poartă direct numele, dar și derivate ale numelui Sfintei Parascheva. Iată ce nume se sărbătoresc de Sf. Parascheva.

  • Parascheva;
  • Paraschiva;
  • Chiva;
  • Chivuța;
  • Vuța;
  • Paraschiv;
  • Chivu;
  • Petcu;
  • Paraschiță;
  • Parasca.

Mesaje de La Mulți Ani pentru sărbătoriți de Sfânta Parascheva

  • La mulţi ani, Parascheva! Cele mai frumoase flori, cele mai sincere urări pentru o zi minunată şi un an plin de realizări. La mulţi ani de ziua numelui!
  • Să fii mereu tânăr şi cu acelaşi spirit vesel. Viaţa să-ţi ofere clipe minunate şi bucurii nemaiîntâlnite. La mulţi ani fericiţi, Paraschiv!
  • Cu ocazia zilei Sfintei tale, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!
  • Dragă Chivu, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer „LA MULŢI ANI” să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!
  • Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate, fericire şi tot binele din lume.
  • Să ai parte numai de zile senine şi însorite, Paraschiv. Tot binele din lume îl trimit către tine. Să fii fericit și plin de speranță în fiecare zi!
  • La multi ani, Parascheva. De ziua numelui tău, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sanatate si sa ti se indeplineasca toate dorintele pe care o sa ti le pui.
  • Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îţi doresc multă sănătate. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!
  • Este o zi când sufletul învinge orice urma de tristețe, când tot ce a fost greu ti se pare ușor. Este ziua numelui tău! La Mulți Ani, Parascheva!
  • Dragă Chiva, îţi doresc o zi onomastică nemaipomenită şi să fii din ce în ce mai mult iubită. La mulţi ani!

Mesaje frumoase de Sfânta Parascheva

  • Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se-mplinească!
  • Zâmbeşte şi să ai parte de toată distracţia şi emoţia specifică acestei zile. O zi binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare şi prietenie!
  • Îngerii sa-ti călăuzească viața la orice pas. La mulți ani, Parascheva. O zi onomastică perfecta alături de cei dragi ție.
  • Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani!
  • În zi de mare sărbătoare a Ortodoxiei, pentru că porţi numele Sfintei Parascheva, îţi urez multă sănătate şi fericire!
  • La Mulţi Ani, Chivule, şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale!
  • La mulţi ani şi fie ca Sfânta Parascheva să te călăuzească mereu!
  • La mulţi ani, Parascheva! Ceea ce îţi doreşti să şi se îndeplinească şi să fii iubită!
  • Toata fericirea astăzi de ziua numelui tău, un nume simplu si frumos, la fel de pur si gingaș ca tine. Iți doresc numai bine si sa ai parte de toata fericirea din lume. La Mulți Ani!
  • La mulţi ani, fericire, împăcare sufletească, flori, iubire, sănătatea te pălească, prietenii să nu te uite şi să ai bucurii multe!

La Mulți Ani de Sfânta Parascheva – ce mesaje să trimiți sărbătoriților

  • Prietena mea, Parascheva, sper sa ramai mereu un spirit tânăr si plin de viată, sa fim mereu împreuna si sa nu uitam niciodată frumoasa prietenie dintre noi. La mulți ani!
  • Fie ca începând cu aceasta zi toate necazurile să te ocolească, dragostea la tine în suflet să poposească fără să mai plece, sa ai doar zile însorite și pline de bucurie. La mulți ani!
  • Astăzi este o zi speciala pentru tine, așa că îți doresc din adâncul sufletului un sincer La Mulți Ani!
  • Să fii mereu tânăr și cu același spirit vesel. Viața să-ți ofere clipe minunate și bucurii nemaiîntâlnite. La mulți ani fericiți, Chivu!
  • La mulţi ani, Parascheva! Fie ca începând cu această zi toate necazurile să te ocolească. La muţi ani!
  • Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sf. Parascheva cât mai frumoasă!
  • O sărbătorim pe Fecioara Parascheva si te sărbătorim pe tine. Sa ramai mereu blânda, buna si drăguța cu toți cei din jurul tău!
  • Cu ocazia sărbătoririi numelui primește acest mesaj și un călduros „La multi ani”, multă sănătate și fericire!
  • Fie ca această zi să-ți deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări. Sfânta Parascheva a cărui nume îl porți să te ocrotească și să te călăuzească mereu. La Mulți Ani!
  • Zi sfântă De Sfânta Parascheva, zi sfântă, sa se răsfrângă asupra ta toata bunătatea si dragostea izvorâte dintr-o inima bună. La mulți ani!

Urări de La Mulți Ani pentru sărbătoriți

  • Mă bucur că exiști în viața mea și mă bucur că Sfânta Parascheva, al cărui nume îl porți, mi te-a dăruit.
  • De Sf. Parascheva, zi de mare sărbătoare, primește din partea mea cele mai sincere urări de bine, sănătate, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor. La mulți ani!
  • Îți doresc ca Sfânta Parascheva, al cărui nume îl porți, să aibă grijă de tine și să îți lumineze calea în viață.
  • Fie ca lumina Sfintei Parascheva să ne țină mereu aprinsă calea dragostei! Te iubesc din tot sufletul!
  • La mulți ani, draga mea Paraschiva! Să fim fericiți o viață întreagă împreună și să ne bucurăm de realizări și clipe fericite.
  • La mulți ani. Astăzi este ziua ta onomastică, așa că îți doresc să plutești de fericire și să ai alături toți oamenii dragi ție.
  • La mulți ani, Chivu. O zi de onomastică perfectă. Să te bucuri de plin de tot ce îți oferă viața.
  • La mulți ani de Sfânta Parascheva. Îți doresc ca viața să te surprindă numai plăcut, iar prietenii să îți devină familie și să te susțină toată viața.
  • Astăzi este o zi specială pentru tine, așa că îmi doresc să fiu parte din viața ta. Tot ce îmi doresc este să ne bucurăm împreună de tot ce ne oferă viața. La mulți ani, draga mea!
  • La mulți ani cu multe bucurii și împliniri. O viață plină de armonie și iubire.

Rugăciune de Sfânta Parascheva

„Sfântă Cuvioasă Parascheva, în genunchi vin la tine, ca în genunchi să te rogi Părintelui Ceresc pentru iertarea păcatelor mele, săvârșite cu fapta sau cu gândul, cu știința sau cu neștiința mea, căci vin cu sufletul întinat și te rog: ajută-mă!

Doamne, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva, șterge din mine orice gând afară de Tine, Doamne, căci Ție nici un lucru nu-ți este greu a-l împlini. Amin!”

Sursă foto: 123rf.com