Mănăstirea Bârsana - Biserica istorică din lemn din Maramureș

Tot la Bârsana se găsește o a doua biserică care face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Mănăstirea Bârsana este un lăcaș de cult, cu hramul celor 12 Apostoli și aparține de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

Lăcașul este încărcat de smerenie și rugăciune, dar și un monument de artă populară, tipică Maramureșului, un echilibru între credință și artă. Bisericile de lemn tipice maramureșene completează tabloul acestui loc de liniște și rugăciune.

Scurt istoric al Mănăstirii Bârsana

Mănăstirea Bârsana se află la 20 km de orașul Sighetu Marmației, într-unul din vechile sate de pe Valea Izei, atestat documentar în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Cercetările arheologice au arătat însă că aici au existat așezări omenești încă din epoca hallstattiană (prima perioadă a epocii fierului), cuprinsă între anii 1200 – 500 î.Hr.

În secolul al XIV-lea, localitatea Bârsana era moșia voievozilor Balcu și Drag. Aceștia erau fiii lui Sas Vodă, care la rândul lui era fiul lui Dragoș, voievodul Maramureșului și descălecătorul Moldovei. Istoricii menționează că cei din familia Drăgoșeștilor erau mari apărători și susținători ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ctitori de așezăminte sfinte, printre care renumita Mănăstire Peri, pe care au înzestrat-o cu moșii întinse și au închinat-o Patriarhiei din Constantinopol.

În acea vreme, la Bârsana existau două vetre monahale: una se afla pe dealul Humâna, cealaltă era situată pe Valea Slatinei, într-un loc izolat numit Părul Călugărului, și a devenit apoi Mănăstirea Bârsana.

Tradiția ne spune că aceasta era doar o modestă sihăstrie, dar mai mare și mai veche decât cea din Humâna. Exista încă din secolul al XIII-lea și se afla într-o pădure, pe un deal situat la mare depărtare de localitate, accesul fiind îngreunat de râul Iza, peste care nu exista nicio punte de trecere în apropiere.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, voievozii Balcu și Drag au mutat-o în dreapta râului Iza, într-un loc numit din acea vreme Podurile Mănăstirii. Se pare că în acel moment voievozii Balc și Drag au transformat sihăstria în mănăstire, care a luat numele satului Bârsana.

Vezi și: Mănăstirea Cozia, cea mai importantă ctitorie a Voievodului Mircea cel Bătrân

În noul său amplasament a fost construită o altă biserică din lemn de stejar, pe o fundație solidă de piatră, și au fost ridicate chiliile pentru călugări, stăreția și gospodăriile anexe. Tot atunci, ansamblul monahal deținea terenuri arabile, fânețe, păduri, precum și cirezi de vite, turme de oi, o mulțime de stupi și altele, toate acestea fiind dăruite de cei doi voievozi români și de boierii din sat. Pe măsură ce averea se mărea, sporea și prestigiul ei ca vatră de spiritualitate românească, aici fiind pregătiți preoți, cantori și zugravi de biserici.

Mai bine de 300 de ani după ce a fost ctitorită de voievozii maramureșeni, Mănăstirea Bârsana a fost distrusă într-un atac al tătarilor de o violență fără precedent, în care au fost arse numeroase biserici și au fost uciși mii de oameni din această regiune. Însă nu au trecut decât trei ani că o nouă biserică din lemn a fost ridicată pe aceeași fundație, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Acest sfânt lăcaș construit în 1720 s-a păstrat până în prezent monument UNESCO.

Încă de la întemeiere, Mănăstirea Bârsana a avut un rol important în apărarea credinței ortodoxe în satele românești din regiune. O perioadă de grele încercări a fost secolul al XVIII-lea, când Ardealul era sub stăpânirea Imperiului Habsburgic și se exercitau presiuni enorme pentru unirea religioasă a românilor cu Biserica Romei.

După patru ani, episcopul Iosif Mărturisitorul (canonizat în 1992) a fost aruncat în închisoare, dar Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului a continuat să reziste încă 35 de ani, deși nu mai avea un sediu anume, cel mai adesea acesta fiind într-o mănăstire.

Între anii 1735 și 1740, sediul Episcopiei a fost la Mănăstirea Bârsana, iar episcop a fost Gavriil Ştefanca, starețul acestui așezământ, care provenea dintr-o familie de nobili din localitate. Ca și înaintașii săi, Gavriil Ştefanca s-a opus cu mult curaj unirii românilor din Maramureș cu catolicismul austro-ungar.

Cu toate acestea, protopopii și preoții, împreună cu credincioșii maramureșeni, au ținut în ascuns legături cu românii din Moldova și Ţara Românească. Astfel au reușit, cu mari sacrificii, să aducă, pe cărări ascunse din munți, cărțile sfinte necesare pentru toate parohiile și lăcașurile monahale. Acestea au fost folosite la mănăstire până la desființarea ei, în 1791, iar la parohie, pe toată perioada uniației, până în 1948. Unele dintre cărți au fost păstrate până astăzi și fac parte din patrimoniul culturii naționale.

Gavriil Ştefanca se înscrie în categoria peste 40 de episcopi ortodocși ai Maramureșului, care s-au jertfit pentru ca românii de aici să rămână statornici în legea strămoșească. Lupta sa a rămas exemplară pentru preoți și călugări, având o înrâurire puternică și asupra credincioșilor maramureșeni.

Însă în 1740 Imperiul Habsburgic a desființat Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului, iar bisericile de aici au fost puse sub jurisdicția Episcopiei Greco-Catolice Ucrainene din Muncaci. Chiar și în aceste condiții, Mănăstirea Bârsana a continuat să existe încă 50 de ani, ca un puternic centru de apărare a credinței ortodoxe în regiune, la fel ca și alte mănăstiri din Transilvania.

Vezi ce monumente fac parte din patrimoniul UNESCO din România dar și care sunt cele mai frumoase sate din România!

Biserica Bârsana, desființată timp de 200 de ani

După aproape un secol de rezistență în fața uniației, Mănăstirea Bârsana a fost desființată și devastată, și nu a mai fost reclădită decât la sfârșitul secolul al XX-lea. În 1791, chiliile și clădirile anexe au fost distruse, iar călugării au fost alungați și și-au găsit refugiu la Mănăstirea Neamț. O parte din averea complexului monahal a fost confiscată de statul austriac, iar o altă parte a fost predată așezământului greco-catolic de la Muncaci. Ceea ce a rămas, inclusiv locul unde era ansamblul monahal, a devenit proprietate a parohiei din Bârsana.

Biserica și stăreția, care au intrat și ele în posesia parohiei, au mai rămas acolo timp de 15 ani, iar în 1806, credincioșii le-au mutat chiar în vatra satului, pentru a le supraveghea mai ușor și a le feri de distrugeri. Locul unde au fost aduse se numește Podurile Jbârului, și acolo se pot vedea și astăzi. În clădirea stăreției, avea să funcționeze mai târziu, școala confesională românească, în timpul renumitului dascăl Fabian.

Cu toate acestea, vechea mănăstire a continuat să rămână în memoria localnicilor, iar dorința lor de a construi un nou ansamblu monahal s-a transmis din generație în generație. După desființare ei au întreținut terenul care le revenise, dar locul pe care se afla cândva mănăstirea, care era situat mai sus, a rămas în continuare liber, în așteptarea momentului de întemeiere a unui nou așezământ.

Timp de aproape 200 de ani, piedicile au fost imposibil de trecut pentru împlinirea acestui deziderat. Din 1739 până în 1937, Biserica Greco-Catolică nu i-a permis Maramureșului să aibă un episcop ortodox. Reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului, în 1937, părea să fie un moment prielnic pentru refacerea lăcașului monahal. Însă visul credincioșilor a fost destrămat în 1940, când Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei, prin Dictatul de la Viena.

Au urmat patru ani de teroare, când a fost zguduită întreaga viață ortodoxă românească din Maramureș. Din ordinul lui Horty Myklos au fost expulzați atunci toți preoții ortodocși de aici, iar episcopul Vasile Stan a fost și el nevoit să plece. După desființarea Bisericii Greco-Catolice, în 1948, majoritatea clerului și credincioșilor uniți au revenit la Ortodoxie. Însă după mult timp monahismul din întrega țară avea să primească o grea lovitură în timpul regimului comunist, prin Decretul din 1959, care urmărea distrugerea vieții călugărești.

În acea perioadă a fost confiscat terenul Mănăstirii Bârsana, din care o parte a fost dată unor familii pentru construirea de locuințe, iar în altă parte a fost făcută o groapă adâncă unde erau aruncate animalele moarte din mai multe sate. Chiar și în aceste împrejurări, terasa unde era cândva mănăstirea a rămas liberă.

Vezi și: Mănăstirea Voroneț, mănăstirea supranumită și „Capela Sixtină a Estului”

Biserica Bârsana, plan de rectitorire

După înlăturarea dictaturii comuniste, în decembrie 1989, viața monahală din țara noastră a luat un nou avânt, vetrele călugărești de odinioară fiind readuse la viață. Atunci a fost reaprinsă și dorința credincioșilor din Bârsana de a construi un nu complex monahal, așa că în 1991, la inițiativa preotului paroh, Gheorghe Urda, ei au început să adune materialul lemnos pentru ridicarea bisericii.

Decizia de înființare a noii mănăstiri a fost luată de Sfântul Sinod doi ani mai târziu, când s-a stabilit ca obștea să fie de maici, conducerea fiind încredințată monahiei Filofteia Oltean de la Mănăstirea Râmeț. Astfel, în 1993, Prea Sfințitul Justinian, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a sfințit piatra de temelie a unei noi biserici din lemn și a ales hramul „Soborul Sfinților 12 Apostoli”.

Cu banii și munca credincioșilor din Bârsana a fost ridicată o impunătoare biserică din lemn, care are 57 de metri înălțime, 23 de metri lungime și 12,5 metri lățime, numărându-se printre cele mai înalte construcții de lemn din Europa. Sfântul lăcaș are doua nivele: demisolul, unde se află paraclisul mare al mănăstirii, pictat de Ioan Botiș, și parterul, unde este biserica propriu-zisă. Aceasta este construită în plan treflat, cu două abside poligonale, și are spațiul compartimentat cu altar, naos, pronaos, având la intrare un pridvor din lemn de stejar sculptat cu ornamente specifice artei maramureșene. Turnul este plasat deasupra pronaosului și este prevăzut cu foișor și coif prelung.

Tot cu contribuția sătenilor au fost ridicate și celelalte clădiri din incintă, toate fiind construite prin îmbinarea lemnului cu piatra de râu, așa cum este tradiția locală.

În prezent, ansamblul arhitectural al Mănăstirii Bârsana cuprinde următoarele: Biserica de lemn în stil maramureșean, Altarul de vară, Aghiasmatarul, Stăreția, Casa Voievodală, Casa maicilor, Casa artistului, Casa duhovnicului, Arhondaricul, Prăznicarul cu trapeza, Turnul-clopotniță, Poarta maramureșeană, Monumentul funerar, troițe, lac, pod peste lac, alei care duc la diferite obiective și altele.

Muzeul „Gavril de Bârsana” are la demisol atelierele de țesătorie, unde sunt create lucrări artistice de mare finețe, iar la parter, sunt expuse manuscrise și cărți sfinte de patrimoniu din secolele XVI-XIX, icoane vechi și o bogată colecție de obiecte de artă populară locală.

Dintre cărțile care se găsesc aici amintim: Apostol, manuscris în slavonă, 1561; Carte românească de învățătură a mitropolitului Varlaam, tipărită la Iași, în 1643; Noul Testament de la Bălgrad, editat de mitropolitul Simion Ștefan în 1648; Biblia, tipărită de domnitorii Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, la București, în 1688.

Vezi și: Mănăstirea Putna, mănăstirea supranumită și “Ierusalimul Neamului Românesc”

Biserica Veche

Din noul ansamblu monahal nu face parte și vechea biserică din lemn a mănăstirii, cea care a fost construită în 1720, după atacul tătarilor. Cu o vechime de aproape 300 de ani, acest sfânt lăcaș, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, este un valoros monument istoric și se află pe lista patrimoniului țării.

De asemenea, face parte din cele opt biserici, capodopere ale arhitecturii de lemn din Maramureș, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în anul 1999.

Aceste opt lăcașuri sfinte (Budești, Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud, Șurdești, Plopiș și Rogoz) reprezintă simbolic sutele de monumente istorice din această categorie ce se găsesc pe teritoriul țării noastre, fiind o remarcabilă contribuție la tezaurul cultural al umanității.

Biserica de lemn din Bârsana este inclusă pe Lista UNESCO, datorită valorii picturii murale. După ce a fost strămutată în sat, în 1806, și a intrat în posesia parohiei, a fost reparată în exterior, iar în interior a primit o nouă podoabă picturală, lucrată la un înalt nivel calitativ.

Ansamblul mural, care se păstrează în mare parte, a fost realizat de doi cunoscuți pictori, decoratori a numeroase monumente religioase din Maramureș, Toader Hodor și Ion Plohod, între anii 1806 și 1807.

De asemenea, după legile artei baroce au fost realizate iconostasul și piesele de mobilier, formând un tot unitar. Tâmpla bisericii se compune din icoane împărătești deasupra cărora se află un șir de icoane ce înfățișează principalele sărbători creștine.

În ceea ce privește construcția, sfântul lăcaș este de mici dimensiuni și are pereți din bârne masive de stejar, îmbinate prin tăieturi în „coadă de rândunică”.

Arhitectura este specifică bisericilor ortodoxe maramureșene, planul incluzând pridvorul, pronaosul, naosul și altarul, care laolaltă formează un corp dreptunghiular.

Pridvorul este supraetajat pe latura de vest, iar intrarea în pronaos se face printr-o ușă cu ancadrament rectangular, ornat cu motive sculptate în relief înalt.

Pronaosul, care nu are ferestre, este separat de naos printr-o ușă centrală cu deschidere boltită.

Naosul este iluminat prin două mici ferestre decupate în pereții laterali și este separat de altar prin iconostas.

În exterior, pereții au un brâu sculptat în relief, de forma frânghiei răsucite, care înconjoară edificiul, element decorativ specific maramureșan.

Acoperișul bisericii are două niveluri, iar turnul-clopotniță care este peste pronaos, are în partea superioară un foișor cu arcade, încoronat cu un coif conic, în vârful căruia se află crucea.

Săpăturile arheologice efectuate în 2007, în locul unde s-a aflat inițial biserica, au scos la iveală pietrele mari din fundație, care au fost acoperite peste timp de alunecările de teren. În prezent se așteaptă ca această biserică să fie readusă pe locul de odinioară și să fie încadrată în ansamblul monahal Bârsana.

Vezi și: Obiective turistice Maramures – ce locuri poti vizita in nordul tarii

Cum ajungi la Mănăstirea Bârsana

Mănăstirea Bârsana este situată la 22 de km distanță de principalul oraș din județul Maramureș – Sighetul Marmației, la ieșirea din comuna Bârsana, la kilometrul 17 al drumului județean DJ186.

Este poziționată pe Valea Izei, într-un colț pitoresc. Vara este plin de verdeață, iar iarna peisajul devine alb, splendid și parcă mai aproape de Dumnezeu.

Mănăstirea Bârsana se află la o distanță de: 38 km de Vișeul de Sus, 54 km de Borșa, 22 km de Sighetu Marmației, 73 km de Baia Mare, 107 km de Bistrița, 180 km de Cluj-Napoca, 370 km de Brașov, 547 km de București.

Vezi și: Mănăstirea Radu Vodă – locul ce păstrează importante vestigii arheologice

Acces rutier

– pe DN18 Sighetu Marmaţiei – Vadu Izei, DJ186 Vadu Izei – Bârsana – Mănăstirea Bârsana;

– pe DN17C Bistrița – Năsăud – Săcel, DJ186 Săcel – Dragomirești – Mănăstirea Bârsana;

– pe DN17 Vatra Dornei – Iacobeni, DN18 Iacobeni – Borșa – Moisei, DN17C Moisei – Săcel, DJ186 Săcel – Dragomirești – Mănăstirea Bârsana.

Acces feroviar:

Cea mai apropiată gară este în Sighetul Marmației de unde se pot lua autobuze spre Bârsana.

Taxa de intrare este de 1 leu/persoană, iar, dacă se doreşte să se facă fotografii, taxă foto-video este de 5 lei.

Citește si:

Simbolurile de taină se scriu și azi pe porțile maramureșene

Top 20 cele mai frumoase obiective turistice din România

Ce ascund simbolurile ezoterice din mănăstirile românești