CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Specialiștii recomandă să folosim fertilizatori pentru lalele de origine organică toamna, când rărim bulbii și când îi plantăm. Dar și primăvara pot fi folosiți fertilizatori pentru lalele, dacă nu le-ai îngrijit corespunzător în ultimii ani.

Bulbii bătrâni, de peste 4 sau 5 ani tind să facă numai frunze dacă nu au suficientă apă sau nutrienți în sol.

Cum îngrijești bulbii de lalele primăvara

De îndată ce răsar primele frunze de lalele, trebuie să sapi pământul în jurul lor. Solul trebuie păstrat bine afânat, să nu se adune apa la baza bulbilor și să mucegăiască.

Așadar, se sapă pământul, se adună buruienile și se stropesc bulbii o dată la 3 zile, dacă primăvara este secetoasă și pământul este uscat.

Pământul din jurul lalelelor trebuie săpat tot timpul, mai ales dacă se usucă și se formează o crustă groasă în jurul frunzelor.

Fertilizatori pentru lalele. Ce folosești primăvara

Dacă bulbi mai bătrâni în curte și știi că fac puține flori, poți adăuga în sol, la distanță de câteva degete de bulbi, câteva bețișoare de fertilizatori cu eliberare prelungită. Cei mai buni fertilizatori minerali sunt cei cu raportul 9-9-6.

Lalelele se udă de jur împrejur o dată la 2 – 3 zile, dacă sunt zile foarte calde și secetoase, iar bulbii vor beneficia de nutrienții din sol odată cu apa.

Fertilizatori organici pentru lalele

flori de primăvară care se înmulțesc singure

În sol poți adăuga și câteva linguri de zaț de cafea bine uscat, coji de ouă pisate foarte mărunt sau făină de oase.

Acești fertilizatori organici pot fi adăugați la distanță de câteva degete de tufele de lalele, iar solul se udă frecvent pentru a elibera sărurile din fertilizatori.

Nutrienții de toamnă pentru lalele

Cea mai bună perioadă să hrănești bulbii cu fertilizatorii menționați mai sus este, totuși, toamna. Fie că rărești bulbii vechi, fie că plantezi bulbi noi de lalele, fertilizatorii trebuie adăugați în sol în luna septembrie, când sapi bine pământul și cultivii bulbii.

Indiferent de fertilizatori pentru lalele folosești, minerali sau organici, aceștia nu se pun chiar lângă bulbi sau la baza lor, ci la distanță de câteva degete, apoi se acoperă cu pământ afânat.

Toamna, peste bulbii plantați se mai pune și un strat de două degete de turbă, care ajută bulbii primăvara să producă lalele mari și frumoase.