CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Teoria spune că nu există nicio diferență între drojdia uscată și cea proaspătă. Practica este cu totul altceva. Între cele două există totuși mici diferențe subtile.

Pentru început, trebuie să reții că drojdia este un organism viu care are nevoie de zahăr, aer și căldură pentru a dospi și pentru a fermenta. Dacă nu găsește zahăr, drojdia folosește amidonul din făină pentru aluatul de pâine, de exemplu.

Drojdia uscată nu este mai bună decât cea proaspătă. Dacă respecți indicațiile de pe pachet și timpii de așteptare, cele două trebuie să aibă același rezultat.

Drojdia proaspătă, pro și contra

Multe gospodine consideră că drojdia proaspătă dă o aromă și un gust mult mai bun la aluatul de cozonaci, colaci sau pâine. Ea acționează rapid, poți face maiaua în câteva minute și face aluatul mai pufos.

Singurul dezavantaj este că drojdia proaspătă are un termen de valabilitate foarte mic.

Drojdia uscată, pro și contra

Spre deosebire de drojdia proaspătă, pliculețele cu drojdie uscată pot fi ținute mai multe luni în sertare, deoarece au un termen lung de valabilitate. Unele rețete necesită ca drojdia uscată să fie rehidratată cu apă sau lapte cald, altele folosesc drojdia uscată ca atare, care se adaugă direct în ingredientele uscate, așa cum sunt rețetele de pâine la mașina de pâine.

Drept argumente contra, multe gospodine spun că aluatul făcut cu drojdie uscată crește mai greu și nici nu are aroma îmbietoare pe care o are aluatul cu drojdie proaspătă.

De ce pliculețele de drojdie uscată au 7 grame?

Dacă ai observat, majoritatea pliculețelor de drojdie uscată au doar 7 grame, deoarece un plic de 7 grame poate fi folosit în loc de un cub de 25 de grame de drojdie proaspătă. Dar depinde și de rețetă, de aceea, este bine să calculezi singură echivalentul, conform tabelului de mai jos.

Iată și un tabel cu cantitățile echivalente, în funcție de tipul de drojdie

Drojdie proaspătă                                 Drojdie uscată                                  Drojdie uscată     

                                                                                                                              instant

3g1.5g1g
6g3g2g
10g4g3g
12g6g4g
17g7g5g
34g14g10g
68g28g20g

În general, cantitatea de drojdie proaspătă trebuie să reprezinte 1-2% din cantitatea aluatului. Dacă folosești prea multă drojdie, aceasta va dospi și va umfla mult aluatul, dar la coacere acesta își va pierde tot aerul și consistența pufoasă și se va lăsa.