Dipladenia, mandevilla sau iasomia de Brazilia provine din regiunile tropicale ale Americii de Sud și este o plantă iubitoare de soare și de căldură. Dar poate fi crescută și la noi în țară, dacă ai un balcon însorit și călduros. În mediul ei natural, dipladenia își întinde crenguțele ca niște corzi subțiri până la 3 – 4 metri lungime. Dar cultivată în ghivece, ea poate fi tăiată periodic și menținută la o lungime de cel mult 1 metru.

În sezonul cald, dipladenia se găsește ușor de cumpărat în toate magazinele de plante și grădinărit sau pe internet. Este o plantă deosebită, care te cucerește cu florile ei roșii, albe sau roz.

Cum îngrijești dipladenia

Așa cum scriam mai sus, dipladenia sau mandevilla este o plantă originară din regiunile tropicale. Ea are nevoie de mult soare, de lumină naturală și de un spațiu ferit de curenți reci și bine încălzit. Un balcon sau o terasă bine însorite, orientate către răsărit sau către sud sunt propice pentru această plantă.

În plus, trebuie să știi că este o plantă cățărătoare, chiar dacă o cumperi sub formă de tufă compactă în ghiveci. Curând, lăstarii se vor lungi după lumină și are nevoie de tutori sau o scară de susținere pentru crenguțele ei fragile.

Așadar, un loc însorit și cald și un suport înalt pe care să crească sunt primele condiții pentru a îngriji corect această floare deosebită.

Necesarul de apă

Iasomia de Brazilia provine din zonele tropicale, dar nu suportă pământul prea umed la rădăcină. Specialiștii recomandă să fie udată după ce pământul de deasupra ghiveciului se usucă bine. Iarna, când planta ia un repaus de la înflorire și creștere este bine să fie udată rar, doar o dată la 7 – 10 zile.

Necesarul de lumină

Planta are nevoie de multă lumină și de soare, cu toate acestea, florile ei nu trebuie să stea direct sub razele soarelui deoarece se ofilesc foarte repede. Este indicat un colț de balcon unde ajunge multă lumină, dar planta este parțial umbrită de soare, mai ales în partea de sus unde apar florile.

Necesarul de căldură

Dipladenia iubește căldura. Ea nu suportă frigul și nu poate fi cultivată în curte sau pe o terasă deschisă iarna. Temperatura la care se simte foarte bine vara, pentru a înflori, trebuie să depășească 20 de grade Celsius, iar în timpul iernii nu trebuie să fie mai mică de 12 – 15 grade Celsius.

Substratul din ghicece

Iasomia de Brazilia se cultivă în ghivece sau vase mari, de preferat din ceramică sau piatră. Substratul trebuie să fie bine drenat, să nu rămână multă vreme apa la rădăcini. În farfuria ghiveciului se poate pune un strat subțire de perlit pentru a menține umiditatea.

Frunzișul poate fi pulverizat cu apă dedurizată în perioadele foarte calde ale anului, dar umiditatea în ghiveci trebuie să fie moderată.

Sfaturi pentru o plantă sănătoasă și bogată în flori

  • Dipladenia se tunde în mod regulat, în special în sezonul rece, după ce se încheie perioada de înflorire;
  • Primăvara se transplantează într-un vas mai mare, cu substrat afânat, de calitate;
  • Se fertilizează doar în sezonul cald cu îngrășăminte solubile pentru plantele cu flori;
  • Uneori frunzele cad pe timpul iernii și planta pare să se usuce, dar ele vor reapărea primăvara, când soarele încălzește bine spațiul în care este ținut ghiveciul;
  • Se înmulțește prin butași de 15 cm care se plantează în substrat fertil;
  • Dacă încep să îi cadă frunzele, fie ai pus prea multă apă, fie nu are suficientă lumină și căldură și trebuie să găsești un spațiu mai potrivit.

foto: 123rf.com