Profită de oferta din magazine și de prin piețe și gătește mai des ciuperci. Sunt o sursă importantă de proteine și de fibre, sunt gustoase și chiar mai hrănitoare decât carnea.

Vei găsi deopotrivă ciuperci de cultură, dar și bureți de pădure, gălbiori și mânătărci care au un gust deosebit în tocănițe.

Cum se aleg ciupercile proaspete

Culoarea este importantă și fermitatea pălăriei. Caută ciuperci fără pete și lovituri, cu pulpa tare și curată. Evită-le pe cele care par uscate sau pe cele care au început să se îngălbenească. Parfumul lor trebuie să fie plăcut și să aducă aminte de pământ reavăn de pădure.

Dacă miros acru, înseamnă că sunt culese de multă vreme și se vor strica imediat. Codițele ciupercilor trebuie să fie și ele ferme și curate, fără pete moi.

Cum poți păstra ciupercile mai mult timp

Ciupercile se pot păstra la frigider, în lada pentru legume, unde este suficientă răcoare și umezeală pentru ele. Este bine să le ții în două straturi de șervețele care absorb umezeala în exces și se vor menține proaspete cel puțin patru sau cinci zile. Cu cât le gătești mai repede, cu atât mai bine, pentru că ciupercile sunt totuși perisabile din cauza conținutului ridicat de apă.

Poți păstra ciupercile și în caserolele perforate în care le-ai cumpărat, pe unul din rafturile frigiderului. Este important ca ciupercile să fie bine aerisite, altfel se strică mai repede. Și evită să ții ciupercile lângă ceapă, mărar, brânză sau alte alimente cu miros puternic, deoarece ele absorb mirosurile din jur mai mult decât alte legume sau fructe.

foto: 123rf.com