1. Strânge șuruburile

De cele mai multe ori, paturile scârțâie dacă șuruburile s-au slăbit. Nu ai nevoie de un instalator să te ajute. Le poți repara singură. Îndepărtează așternuturile și salteaua și verifică starea șuruburilor. Dacă s-au slăbit, folosește o șurubelniță obișnuită sau una electrică pentru a le strânge mai bine. Dacă nu le poți înșuruba, înfășoară în jurul șurubului un fir de sârmă subțire, până când se fixează bine de tăblia patului. La final, unge șuruburile cu puțin ulei să fii sigură că nu mai scârțâie deloc. Dacă patul tău nu este prins în șuruburi, dar scârțâie din cauza faptului că s-au deplasat elementele componente, poți fixa bucăți subțiri de carton în spațiile libere, să le fixezi mai bine.

2. Folosește șosete vechi

Sunt situații în care paturile scârțâie din cauza saltelei, care nu stă foarte bine pe somieră. Dă-o deoparte și pune pe somieră sau pe partea interioară a cadrului de lemn șosete vechi sau cârpe moi, precum tricourile de bumbac, astfel încât salteaua să nu mai vină în contact direct cu cadrul patului, iar scârțâitul o să dispară.

3. Găsește arcul care scârțâie

Dacă ai o saltea cu arcuri și bănuiești că unul dintre arcuri este de vină pentru scârțâitul enervant, dă-o jos de pe pat, întoarce-o invers și verifică arcurile. Pe cele care scârțâie, le poți unge cu ceară naturală de albine, cu parafină sau cu vaselină. Pune un strat gros, să fii sigură că nu vor mai scârțâi câteva luni bune.

4. Repară cadrul de metal

Dacă patul tău are cadru de metal sau somieră de metal, de cele mai multe ori este suficient să ungi îmbinările care scârțâie cu ulei simplu sau cu vaselină. Trebuie doar să verifici fiecare colțișor, să găsești elementele care nu sunt bine îmbinate și scârțâie ori de câte ori te așezi pe pat.

sursa foto: Adele 2010 / Foter / CC BY” target=”_blank”>Foter.com