Chiar dacă influența negativă pare să vină din afara familiei (de la televizor, din anturaj etc.), psihologul Cristina Ion-Rădulescu consideră că cea mai mare responsabilitate o poartă tot părinții.

Educație corectă = stimă de sine

Unii părinți se pot preocupa doar de nevoile materiale ale copiilor, îi supraveghează să nu pățească ceva rău și-i verifică dacă și-au făcut temele. Pe scurt, își fac datoria și îl forțează pe cel mic să se încadreze în niște norme acceptate de societate. Alți părinți se preocupă și de ceea ce simte copilul, îi expun mai multe posibilități și îl provoacă să aleagă ceea ce este mai bine. Astfel, acesta își va dezvolta puterea de a lua decizii, iar stima sa de sine va fi mai puternică.

Extravaganța, strigăt de ajutor

Cristina Ion-Rădulescu îl sfătuiește pe un părinte al cărui copil dă semne de sexualizare precoce să se întrebe unde greșește el și ce se mai poate îndrepta. Pe de altă parte, „în ceea ce privește mai ales fetele, părinții nu ar trebui să le cumpere haine care să le faciliteze sexualizarea și nici să nu le permită machiajul sau coafurile extravagante. În schimb, dacă cel mic vine cu cereri de genul acesta, să încerce să-și dea seama care este nevoia din spatele dorinței, pentru că, de obicei, este o nevoie afectivă”, explică psihologul.

Exemple negative

Alte motive pentru care copiii din ziua de azi se maturizează prea repede este faptul că sunt lăsați foarte mult timp singuri (părinții lucrează până târziu, bunici sunt depășiți de multe aspecte ale educației nepoților) sau că cei mici sunt confruntați de foarte devreme cu problemele părinților (lipsa banilor, rate la bancă, zbuciumul de a asigura cele necesare, certuri în familie etc.). O altă problemă este că, în ciuda faptului că este pus în situații „de om mare”, afectiv nu este încă destul de copt pentru a lua cele mai bune decizii.
Soluția ar fi, ne spune psihologul, „să asigurăm copilului acces la informații, să-l învățăm să aibă discernământ. Mai putem să-i dăm exemple negative, despre «ce se poate întâmpla dacă…». De exemplu, putem să facem o vizită la un centru de dependenți de droguri sau la un centru pentru seropozitivi etc. Astfel, poate să vadă și partea întunecată a unor plăceri promise sau visate”.

psiholog Cristina Ion-Rădulescu, Cabinet psihologic Cristina Ion-Rădulescu  tel: 0721.046.829

psiholog Cristina Ion-Rădulescu, Cabinet psihologic Cristina Ion-Rădulescu tel: 0721.046.829

SEXUALITATEA, MOD DE A ATRAGE ATENȚIA

„Un copil căruia i se impune ce să facă va încerca să se răzvrătească și va încerca toate metodele să iasă în evidență. Își va alege idoli și-i va copia, se va îmbrăca extravagant sau își va vopsi părul verde. Toate acestea le va face, de obicei, pentru a atrage, în primul rând, atenția părinților. Dacă nu este luat în seamă, va trece la altceva, poate chiar la sex. Dacă va avea sau nu curajul să practice sau se va opri doar la filme sau îmbrăcăminte provocatoare, rămâne de văzut. Oricum, la sexualizarea precoce a copiilor contribuie și tot ceea ce-i înconjoară: afișe cu fete foarte tinere îmbrăcate sumar, texte subliminale care promovează libertinajul sau succesul vădit al adolescenților care își folosesc sexualitatea pentru a avea succes în showbiz”, spune psihologul.