► Implică-l în prepararea mâncării

Fii atentă la preferințele lui, dar nu te comporta ca un chelner la restaurant. Nu îl întreba ce vrea să mănânce și astfel să faci meniul în funcție de preferințele lui sau să îi spui pe un ton întrebător, de exemplu, „ai vrea să mănânci spanac cu ouă?”, pentru că răspunsul va fi, mai degrabă, nu. În schimb, dacă are peste trei ani, poți să îl implici de la început în procesul de preparare. Ai putea să crești câteva plante „comestibile” în ghiveci. Arată-i cum le plantezi și lasă în responsabilitatea lui udatul. Dacă este posibil, ia-l cu tine la cumpărături și, apoi, dă-i un rol de ajutor de bucătar, după puterile lui. Așa va fi mult mai interesat să guste rezultatul.

► Lasă-l să „exploreze”

Culoarea și forma de prezentare contează și ele. Alege ingrediente cât mai frumos colorate și încearcă să le dai diferite forme în farfurie – flori, căsuțe, animale… orice ai putea inventa. Totodată, unele alimente care nu îi plac pot fi mascate, într-un fel, cu mai multe ingrediente. Copilul preferă să exploreze mâncarea, să îi simtă consistența, să o studieze, să se joace cu ea. Nu îl grăbi și nu îl lăsa să ia masa în fața televizorului, ceea ce ar putea să îi distragă atenția. Instituie un obicei din a lua cina toți împreună, cât de des posibil. Văzând că toată lumea mănâncă, vă va imita și el.

► ATENȚIE!

Dacă obiceiurile alimentare ale copilului se schimbă drastic de la o zi la alta, dacă are probleme cu greutatea, nu crește suficient sau nu are energie, mergi cu el la doctor, pentru că ar putea fi o problemă de sănătate.