Icoanele dăruite din ceruri

Se lăsa seara pe Muntele Athos şi schiturile monahilor se învăluiau în umbră. Cuviosul Marcu ieşi să se roage în faţa chiliei, cu fruntea plecată. Nu mică i-a fost mirarea, ridicând ochii spre răsărit, s-o vadă pe Maica Domnului stând pe tron ca o împărăteasă, iar în jurul ei, îngeri şi sfinţi cântând şi închinându-se. Cutremurat de viziunea care îi fusese dăruită, monahul merse degrabă la stareţul său, Sfântul Grigorie Sinaitul, şi îi dădu de veste. Era anul 1337. Viziunea sa avea să se împlinească abia în anul 1852, când ieroschimonahul Nifon puse piatra de temelie a schitului românesc Prodromu, pe locul în care se arătase Fecioara. Din timpul zidirii, cuviosul Nifon a căutat un iconar cu frica lui Dumnezeu, care să picteze, pe lemn de tei, o icoană a Maicii Domnului cum nu mai era alta. L-a tocmit pe Iordache Nicolau din Iaşi, care s-a învoit să lucreze numai în post şi rugăciune, după orânduiala bisericească. Iconarul se apucă de lucru în anul 1863, la Mănăstirea Bucium din Iaşi, dar munca era anevoioasă. Chipul Fecioarei şi cel al pruncului Iisus se desluşeau cu greu. Într-o seară, iconarul întrerupse lucrul cu mâhnire şi se rugă la Dumnezeu să îl lumineze şi să îl îndrume. Ruga lui a fost ascultată şi, peste noapte, chipurile sfinte prinseră contur pe icoană, ca prin miracol, fără să le picteze nimeni. Icoana Maicii Domnului Prodromita este una dintre cele mai preţioase icoane româneşti, făcătoare de minuni. Ea se află azi la schitul de pe muntele Athos, alături de icoana Sfântului Ioan Botezătorul şi de icoana Maicii Domnului Apărătoare de Foc.

Sfânta Mahramă a lui Iisus

Zugrăvirea chipurilor sfinte a fost din vremuri vechi un meşteşug greu de împlinit, dăruit numai celor cu adevărat credincioşi. Tradiţia spune că sfântul evanghelist Luca a fost primul care a pictat chipul Fecioarei Maria, pe când aceasta se afla în viaţă. Cât despre prima icoană care îl înfăţişează pe Iisus Hristos, aceasta datează din timpul vieţii Sale, fiind făcută de Însuşi Mântuitorul. Marele Învăţător şi-a întipărit chipul pe o bucată de pânză şi i-a trimis-o regelui Abgar al Edessei, să îl vindece de lepră şi să îl apere de prigonirea iudeilor. Se spune că regele s-a însănătoşit văzând chipul Mântuitorului şi a pus pânza sfântă la loc de cinste, la poarta oraşului. Informaţia este amintită de istoricul Eusebiu din Cezareea în lucrarea „Istoria Bisericească”, precum şi de Sfântul Ioan Damaschin. Pânza cu chipul lui Iisus Hristos a fost adăpostită în Edessa până în anul 944. Era cunoscută şi venerată în Răsărit, iar informaţii scrise despre ea s-au păstrat în diverse lucrări ale preoţilor vremii. Curios este faptul că locuitorii Edessei s-au despărţit de odorul nepreţuit şi i-au vândut icoana împăratului Constantin Porfirogenetul al Constantinopolului. Icoana, numită şi Sfânta Mahramă, a fost aşezată în Biserica Fecioarei din Pharos, dar, după asediul Constantinopolului de către cruciaţi, în anul 1204, s-a pierdut pentru totdeauna. Copiile realizate după Mahramă au străbătut timpul şi icoanele Mântuitorului s-au răspândit în întreaga lume.

Icoana cu trei mâini

Una dintre cele mai impresionante icoane din România, aflată la Mănăstirea Neamţului, este legată de istoria unei icoane apărute prin miracol, pe un stâlp, în oraşul Damasc. Este vorba de Icoana Maicii Domnului cu trei mâini – Tricheirousa sau Lidianca, o copie perfectă a icoanei miraculoase, datând din anul 665. Istoria icoanei povesteşte un eveniment dramatic din viaţa Sfântului Ioan Damaschin. Aflat în conflict cu iconoclaştii, sfântul a căzut pradă unei intrigi mincinoase şi califul a poruncit să îi fie tăiată mâna. Sfântul Ioan s-a rugat fierbinte la Maica Domnului de pe stâlp şi aceasta l-a vindecat ca prin minune, lipindu-i mâna de trup. Drept recunoştinţă, sfântul a dăruit icoanei o mână din argint, mărturie peste veacuri a puterii sale miraculoase. Copia icoanei, ferecată în argint, de la Mănăstirea Neamţului, poartă şi ea pecetea puterii şi a graţiei divine. Secole de-a rândul credincioşii şi-au găsit alinare şi vindecare rugându-se la Maica Domnului, iar mulţi dintre monahii care au slujit-o au fost canonizaţi după moarte.

► MIRACOLUL FECIOAREI DIN GUADALUPE

Una dintre cele mai populare icoane ale Fecioarei Maria, apărută în chip miraculos pe o pânză, se află în Mexic. Chipul Fecioarei, o delicată îmbinare a trăsăturilor spaniole cu cele indiene, este simbolul legăturii spirituale care a unit cele două popoare şi victoria religiei catolice asupra idolilor păgâni. Legenda spune că Fecioara Maria i s-a arătat unui tânăr indian pe nume Jose Diego, în iarna anului 1531, la marginea deşertului Tapeyac, şi i-a cerut să ridice în acel loc o biserică. Plin de speranţă, Diego s-a adresat episcopului Juan de Zumárraga să primească sprijin, dar acesta i-a cerut o dovadă că viziunea lui a venit din ceruri. Diego s-a întors în locul în care i s-a arătat Fecioara Sfântă şi a găsit, în pământul arid şi îngheţat, flori şi trandafiri cum nu se mai aflau nicăieri în Mexic. Şi-a umplut mantia cu florile Fecioarei şi i le-a dus episcopului. Juan de Zumárraga a descoperit cu uimire, sub flori, imaginea Maicii Domnului, apărută ca prin miracol pe mantia tânărului. Pe pânza aspră, icoana este trasată în linii fine şi culori vii, care nu şi-au pierdut strălucirea nici azi, după secole întregi. Imaginea sfântă nu a avut niciodată nevoie de restaurare, iar modul în care s-a păstrat este cu adevărat unic şi remarcabil, chiar dacă veridicitatea legendei este pusă sub semnul întrebării.

sursa foto: wikipedia.org