În cea de a șaptea zi, lăsată de Bunul Dumnezeu creștinilor pentru odihnă, caută tihna sufletului rostind rugăciunea de duminică care te ajută să petreci creștinește toată săptămâna.

În ziua de duminică, majoritatea semenilor noștri pășesc în lumea credinței, celebrând pe Dumnezeu prin rugăciune și odihnă. Acum, după o săptămână încărcată de griji și de căutări ne gândim ce probleme am rezolvat, când ne-am apropiat de Dumnezeu și când ne-am îndepărtat de El, cu voie sau fără de voie.

Ce rugăciune rostești, aceea îți influențează soarta. E important să știi ce rugăciune să spui. Fiecare zi a săptămânii are o rugăciune a ei, însă rugăciunea de duminică are o putere aparte, care ne va reda forțe proaspete pentru o nouă săptămână.

În această zi de bilanț ne rugăm la Dumnezeu și îi cerem puterea de a merge mai departe pe drumul încrederii, drum ce ne va ajuta să ne împlinim gândurile bune, să avem deplină sănătate și spor în munca noastră.

Mai jos ti-am pregătit o listă de rugăciuni de duminică pe care le poți rosti ori de câte ori simți nevoia!

Rugăciunea de duminică ce te scapă de orice rău

Această rugăciune ar trebui spusă odată pe săptămână pentru a ne feri de rele și a avea sufletul curat și putere de a merge ami departe.

Doamne, asa precum arde lumanarea mea de repede, luata din sfanta biserica, tot asa sa-mi ajute Dumnezeu, Maica Precista si toti sfintii, ca sa piara tot atat de repede toate facaturile, spurcaciunile, toate relele si patimile, blestemele si lucrurile diavolesti, farmecele, descantecele, mestesugurile si uneltele diavolesti de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bantuiti de patimi (bautura, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare si nesupunere, injuraturile de cele sfinte), din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu, din familia mea.

Doamne, ajuta-ma sa-mi recapat sanatatea, linistea, sporul si prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, sa fiu binevazut, sa am spor in casa, in vite, in pasari, sa fiu ferit de accidente si de relele intamplari, eu si Casa mea, familia si colaboratorii de la munca. Doamne, sa se departeze vrajmasii si sa se imblanzeasca, sa am soarta buna de la Dumnezeu, sa mi se dezlege cununiile si facaturile, sa fiu ferit de argintul viu si lucrurile vrajitoresti sa nu aiba putere asupra mea. Doamne, fereste casa mea de ura si invidie, de certuri, de batai, de boli molipsitoare, de betii, de anturaj prost.

Doamne, fereste familia mea si sufletele noastre de toate incercarile si rautatile si da-ne, Doamne, sanatate, impliniri, realizari si viata fara de primejdii. Doamne, intareste-ma si pastreaza-mi credinta stramosilor, credinta crestinilor. Doamne, ocroteste pe parintii mei, pe fratii mei, pe surorile mele (se spun numele lor) si dezleaga blestemele viilor si mortilor cazute asupra noastra. Si lumineaza mintea si soarta copiilor nostri, da-le spor la invatatura si reusita in viata.

Doamne, vegheaza si intareste tineretul si copiii celor de-un neam si o credinta cu noi. Doamne, ai grija de toti copiii si intelepteste si pe copiii mei. (Toate numele pentru care se roaga respectivul.) Doamne, da-ne painea cea de toate zilele si linistea ta cea sfanta! Doamne, sa se implineasca toate rugaciunile noastre! Doamne, ajuta-ne! Doamne, iarta-ne! Doamne, miluieste-ne! Doamne, fie-Ti mila de noi! Doamne al puterilor, fii cu noi! Amin!”

Rostește-o măcar o dată pe zi timp de o lună și vei vedea că inima ta devine mai ușoară și tu privești lucrurile din viața de zi cu zi cu mai multă înțelepciune. Având mintea curată vei putea să iei cele mai bune decizii și succesul te av urmări la orice pas.

Rugaciunea de duminica pentru tihna sufletului:

Această Rugaciune de duminica te ajută să petreci creștinește toată săptămâna.

„De vreme ce ziua Duminicii îmi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea și ai răscumpărat pe om, pentru aceasta iubitorule de oameni, Doamne, mă închin Ție și-Ți mulțumesc foarte pentru darurile cele mari, ce ai făcut la toate zidirile Tale. Cu adevărat se bucură și se veselește inima mea când stau și cuget că numai Tu singur ești Dumnezeu, Sfânt, Înțelept, Milostiv, Purtător de grijă, Bun, Puternic, Necuprins, și în scurte cuvinte, vreo bunătate și vreo mărire nu-Ți lipsește. Mă bucur că Tu ești un Dumnezeu în trei Fețe: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Să se tulbure, Domnul meu, toți cei ce se închină altor dumnezei: că nu este alt Dumnezeu afară de Tine. Pentru aceasta fă să sporească creștinii la orice mărire și bunătate, de vreme ce ei numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat și Te mărturisesc și Ți se închină și-Ți slujesc pururea cu toată inima și cu toată puterea.

O, Părinte Sfinte, miluiește-mă! O, binecuvântate Fiule al lui Dumnezeu, mântuiește-ne de iad! O, Duhule Sfinte, dă-ne nouă darul Tău și acoperământul Tău! Așa, Doamne și Ziditorul meu, ascultă rugăciunile și cererile sufletului meu cel păcătos și dă-mi mie, smeritului și nevrednicului, darul Tău, ca să cinstesc astăzi această Duminică după porunca Ta și după porunca Bisericii Tale și Maicii noastre. Dăruiește-mi pocăință adevărată, ca să-mi plâng păcatele ce am făcut împotriva Împărăției Tale și împotriva sufletului meu și a aproapelui meu.

Te rog, Mult Milostive Doamne, să uiți de astăzi înainte greșelile mele cele multe. După mulțimea milelor Tale, mulțumesc din toată inima mea pentru atâtea bunătăți ce-mi trimiți în toate zilele și mai vârtos pentru înnoirea sufletului meu, pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulțimea păcatelor mele, ci mă îngăduiești și-mi aștepți pocăința, ca un Iertător Bun și Milostiv. Și încă mă rog, Doamne Iisuse Hristoase, să-mi dai dar să petrec bine și creștinește întru această săptămână fără a-Ți greși, cu gândul, cu voința, cu cuvântul, cu fapta, întru mărirea și cinstea Bunei Vestiri a Sfintei Maicii Tale și a Învierii Tale celei de a treia zi și a venirii Duhului Tău celui Sfânt asupra Apostolilor. Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stapâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de pacatele mele și să mă îndreptez cu mărturisirea, iar în ora morții să fiu aflat pregătit, cuminecat și cu inima curată și să fiu aflat demn de Împărăția Ta cea veșnică. Amin.„

Rugaciunea de duminica făcătoare de minuni:

Rugăciunea de duminică făcătoare de minuni se rostește vreme de 9 duminici, la aceeași oră, cu 9 lumânări din ceară curată aprinse. Este de preferat ca ritualul să se facă imediat după revenirea acasă de la slujba de la biserică. Sau se poate face și seara, înainte de culcare. Efectele rugăciunii sunt și mai puternice dacă se împarte Rugăciunea de duminică făcătoare de minuni la câte 9 persoane, în fiecare duminică.

„Doamne, auzi rugăciunea mea! Ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta. Auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău. Că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viață mea o călca în picioare. Făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine. Și inima mea e încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Ține mâinile mele, sufletul meu că un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce față Ta de la mine, că să nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineață milă Ta, că la Ține mi-i nădejdea.

Arată-mi calea pe care voi merge, că la Ține am ridicat sufletul meu. Scăpa-mă de vrăjmașii mei, că la Ține alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de starpeste pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Amin.„

Rugaciunea de duminica a Sfintei Agnia te ferește de orice boală:

Rugaciunea de duminica a Sfintei Agnia te ferește de orice boala! Printre toți sfinții mult iubiți de Dumnezeu, în calendarul creștin ortodox, sfânta Agnia ocupă un loc special, deoarece aceasta este vindecătoarea bolilor fără leac.

„Sfântă Muceniță Agnia, strălucit model de virtute, pentru tăria mărturisirii credinței tale, te-ai făcut bineplăcută Domnului și te-ai învrednicit de cununa fecioriei și a martiriului.

Ascultă-ne și nouă rugăciunea și ridică-ne din patul bolii noastre sufletești, ca să putem păstra și noi în inimile noastre credința cea adevărată și să mărturisim nu numai cu cuvintele dar și cu faptele noastre că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul sufletelor noastre.

Sfântă Fecioară Agnia, nepătată Muceniță, când prefectul roman a pronunțat asupra ta sentința ca strălucitul crin al curăției tale sa fie strivit sub picioarele nelegiuiților, atunci tu, neînfricată, te-ai încredințat brațului dumnezeiesc, care trimite pe îngerii Săi, pentru paza celor care se încred în El.

Dă-ne și nouă cu rugăciunile tale, să avem nădejde neclintită în ajutorul dumnezeiesc și să ne umplem inimile de încredere în Domnul nostru, așa cum ai făcut și tu!

Te rugăm, mijlocește la Domnul ca să alunge din inimile noastre orice licărire de iubire deșartă și să ne aprindă în inimi focul dragostei, pe care Iisus, Mântuitorul sufletelor noastre, a venit să-l arunce pe pământ. Sfântă Muceniță Agnia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Agnia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin„

Rugaciunea de duminica către Maica Domnului:

Dacă te confrunţi cu necazuri, greutăţi, dureri şi lipsuri, află că această rugăciune închinată Maicii Domnului te va ajuta să treci peste ele.

„Tu singură eşti ridicarea celor căzuţi, şi îndepărtarea celor ce greşesc. Tu te-ai arătat povăţuitoare a celor orbi, mila celor săraci, bucuria celor sănatoşi şi vindecarea celor bolnavi.

Bolnăvindu-mă foarte cu sufletul şi cu trupul, şi cumplit necăjit fiind, te rog, Curată, să-mi dai sănătate amândurora, cu rugăciunile tale.

Nădejdea şi ocrotirea şi scăparea creştinilor, zid nebiruit celor slabi, liman neînviforat, tu eşti Născătoare de Dumnezeu preacurată. Şi precum lumea o mântuieşti cu neîncetată rugăciunea ta, pomeneşte-ne şi pe noi, Fecioară, întru tot lăudată. Amin”

Rugăciunea de duminică către Sfântul Anton de Padova:

Când simți că nimic nu te poate ajuta și ai nevoie de o mângăiere, rostește această rugăciune de duminică către Sfântul Anton de Padova.

”Sfinte Antoane, între toţi Sfinţii lui Dumnezeu tu ai fost înzestrat cu o putere deosebită în a-i ocroti și ajuta pe toți cei ce-și pun nădejdea în tine. Morții au înviat la porunca ta, cei orbi și-au recăpătat vederea, celor suferinzi tu le-ai redat sănătatea și niciunuia din cei evlavioși către tine nu i-ai refuzat mângâierea sprijinului tău.

Această grijă a ta faţă de nevoile oamenilor mă umple şi pe mine de încredere sfântă, cu care alerg la bunătatea ta, cerându-ți ajutor (Pauză: se spune, în gând, dorința bună, cererea…). Pentru dragostea ta arzătoare către Isus, care s-a odihnit în braţele tale sub chip de Prunc ceresc şi pentru iubirea ta gingaşă faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Mama lui Isus, te rog, arată-ţi puterea cea mare şi ajută-mă și pe mine.

În pagubele suferite, în nenorocirile care mă lovesc, în întristările mele sufleteşti, în suferințe şi lipsuri, în nenumăratele necazuri ale vieții, în ispitele ce mă tulbură și mă ademenesc, când patimile mele se răscoală cu furie și când văd că duhul cel rău unelteşte împotriva sufletului meu ca să-l piardă, către tine îndrept gândul meu, făcătorule de minuni și te rog ca în toate nevoile mele, sufletești și trupești, să fiu ușurat și mângâiat de ocrotirea ta, pentru ca astfel încurajat și plin de recunoștință față de tine, să ajung prin tine la Dumnezeul milostivirilor în slava cea veșnică a cerului. Amin.„

Rugăciunea de duminică a Sfântului Ioan Gură de Aur:

Rugăciunea îți ajută sufletul să se despovăreze de gânduri apăsătoare, probleme și de tot ceea ce te mai macină, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este apărătorul celor necăjiți. Iată rugăciunea de duminică a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru ceasurile serii și pentru ceasurile zilei!

Rugaciunea de duminica seara a Sfântului Ioan Gură de Aur

„Doamne, nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc. Doamne, izbăvește-mă de chinurile cele veșnice. Doamne, de am greșit, fie cu mintea, fie cu gândul, sau cu cuvântul, sau cu fapta, iartă-mă. Doamne, izbăvește-mă de toată neștiința și uitarea, de trândăvia și de nesimțirea cea împietrită. Doamne, izbăvește-mă de toată ispitirea. Doamne, luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea.

Doamne, eu ca un om am greșit, iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, văzând neputința sufletului meu, miluiește-mă. Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul meu, ca să preaslăvesc preasfânt numele Tău. Doamne, Iisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău, în cartea vieții și-mi dăruiește sfârșit bun. Doamne, Dumnezeul meu, deși n-am făcut nici un bine înaintea Ta, dă-mi, după harul Tău, să pun început bun. Doamne, stropește inima mea cu roua harului Tău. Doamne al cerului și al pământului, pomenește-mă pe mine, păcătosul, rușinatul și nevrednicul robul Tău, întru împărăția Ta. Amin.„

Rugaciunea de duminica dimineața a Sfântului Ioan Gură de Aur

„Doamne, primește-mă întru pocăință. Doamne, nu mă lăsa. Doamne, nu mă duce în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi și aducere aminte de moarte și umilință. Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăție și ascultare. Doamne, dă-mi răbdare și voie nebiruită și blândețe.

Doamne, sădește în mine rădăcina bunătăților și frica Ta în inima mea. Doamne, învrednicește-mă să Te iubesc cu tot sufletul și gândul meu și să fac în toate voia Ta. Doam­ne, apărămă de oamenii gâlcevitori, de diavoli și de patimile trupești și de toate celelalte lucruri necuviincioase. Doamne, știu că faci precum vrei Tu, deci să fie și întru mine, păcătosul, voia Ta, că binecuvântat ești în veci. Amin.„

Rugaciunea de duminica a lui Arsenie Boca:

Despre părintele Arsenie Boca puține sunt lucrurile neștiute de dreptcredincioși. Însă puțini știu care sunt rugăciunile și ordinea lor, așa cum erau rostite de sfântul părinte.

„Doamne, Tu ești mare, Tu eşti Dumnezeu, Tu eşti Tatăl.
Pe Tine te rugăm, prin mijlocirea Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gavril şi Rafail să ne eliberezi de tot răul care ne-a robit de neliniste, de tristeţe şi de obsesii.
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de ură, de desfrânare şi de invidie!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de gelozie, de mânie şi de frică!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de orice formă de destrăbălare!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de farmece şi de vrăjitorie!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de destrămarea familiei şi de orice rău ascuns!
Te rugăm, izbăveşte-ne, Doamne, de toate relele acestei lumi!
Tu, Doamne, care ai spus «Pacea Mea o las Vouă, pacea Mea o dau vouă!», dăruieşte-ne prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria elibararea de orice formă a răului și bucuria veşnică, întru împărăţia Ta! Amin!”

Rugăciunea de duminică a Sfântului Efrem Sirul:

Rugăciunea de duminică a Sfântului Efrem Siriul este o rugăciune deosebit de puternică care vine în ajutor celor aflați în perioadă de necaz sau cumpănă. Este bine cunoscut faptul că rugăciunea Sfântului Efrem Siriul ajută toți credincioșii și de aceea este bine să rostești această rugăciune.

„Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă silește să-Ți vorbesc, dar nevrednicia și păcătoșenia mea îmi poruncesc să tac. Durerile și necazurile vieții mă îndeamnă să cuvântez, dar fărădelegile trecutului îmi spun să fiu mort. Sufletul meu geme din adâncuri și ochii mei lacrimi poftesc. Greșit-ai, suflete !

Pocăiește-te ! Căci iată, zilele noastre ca umbra trec și înfricoșate și groaznice locuri va să treci, sufletul meu! Nu întârzia multă vreme amânand zi de zi întoarcerea ta la Domnul !

Umilește-te, sufletul meu, de toate bunătățile câte le-ai luat de la Domnul și nu le-ai păzit. Umilește-te pentru toate câte ai lucrat și Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine ca să nu intri în întunericul cel mai dinafară și să te dai înaintea înfricoșatului Divan al lui Hristos. Vai mie, păcătosului, că am întinat și de-a pururi întârzii curățenia inimii mele din pricina trândăvirii.

Îndrăzneala inimii mele a fost rușinată adânc de lene și de fățărnicie, iar pofta cea rea, ca un stăpân robului, îmi poruncește. Și eu, întocmai ca un prunc, cu frică o ascult. Mă rătăcește și mă pierde pe mine, iara eu mă bucur.

Vai mie, Doamne, căci Darul Tău mă trage pe mine la viață, iara eu, mai vârtos, spre moarte mă trag.

Dimpotriva și-ntocmai cu îngerii, Doamne, Te sârguiești ca să mă faci!

Iar eu, întru răutate, pe mine mă micșorez . Înmulțitu-s-au păcatele mele, și de-a pururea se înmulțesc și nu este margine întru mulțimea lor. Și cine va plânge pentru mine? Numai Tu singur, Mântuitorule, de-a Ta bunatate îndemnat fiind, cauți spre mine, cel necăjit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, când gura mi-am umplut-o cu ocări? Sau cum Te voi iubi când sunt plin de patimi ? Sau cum va sălașlui în mine adevărul când eu cu minciuna pe mine m-am ocărât? Sau cum Te voi chema pe Tine, când poruncile Tale nu le-am păzit ? Căci după ce-am luat cunoștința adevărului, m-am facut răpitor, prigonitor, rău sfătuitor, aspru și cu cugete rele asupra aproapelui aruncându-mă. Nemilostiv spre săraci, mânios, leneș și de haină strălucitoare iubitor. Și încă și acum mă aflu întru gânduri întinate, întru întărâtări, întru iubire de plăcere, întru slavă deșartă, întru mândrie, întru voirea cea rea, întru prigonire, întru mânie.

Nimic fiind, mă socotesc pe sine-mi că sunt ceva. Mințind, de-a pururea împotriva celor mincinoși strig. Întind biserica trupului meu cu gânduri și cu fapte curvești, împotriva curvarilor propovăduiesc. Judec pe cei ce greșesc, însumi de greșeli fiind plin. Judec pe deosebitori și furi, însumi fiind fur și deosebitor. Luminat oamenilor vreau să mă arat, înăuntrul sufletului fiind necurat. În biserică și la masă în față vreau să stau. Femeilor vreau să mă arat vesel și înaintea străinilor mă înalț. Și între ai mei, cuminte și înțelept, iar între cei înțelepți, desăvârșit mă socotesc. Și către cei credincioși numai înțelept mă am pe sine-mi, iar pe cei fără de minte și neînvățați, ca pe niște dobitoace îi defaim. Când sunt vrednic de ocară, mă mândresc. Când gândesc să fiu cinstit, mă disprețuiesc. Dacă mi se cere să fiu drept, mă răzvrătesc. Iar când cele adevărate mi se spun, urăsc. Mustrat fiind de fratele meu, mă mânii. Iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic și nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a mă osteni. Daca nu-mi slujește cineva, mă mânii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucrează. Și dacă nu mă laudă pe mine cineva, îl grăiesc de rău. Când îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos și-n cinste, îl vizitez. Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai mici îi trec cu vederea. Când izbutesc să mă stăpânesc de la vreo faptă rea, mă trufesc. Dacă voi isprăvi postul și privegherea, cu nesupunere și cu grăire de rău, ca într-o cursă mă prind. Iar când intru la rugăciune, stau și stăruiesc și nu iert. Când face cineva o faptă bună, nu o văd. Dar e destul cu o mică faptă să greșească și-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, însă de faptele cele deșarte ale lor, mă las robit.

Pe dinafară mă arăt smerit și blând, dar pe dinlăuntru sunt mândru și neîndurat. Cu părerea sunt ca și cum n-aș dori nimic, dar în fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Și ce să mai vorbesc despre chipul în care îmi folosesc vremea, căci numai cu părerea m-am lepădat de lume, pe când înlăuntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Bârfirile cele din adunări, cercetările, gândurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele deșarte, vorbirile cele fără de folos de la mese, nesațiul darurilor și al luărilor, certurile cele pierzătoare, iată lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.

Aceasta este viața mea. Acesta este cugetul cu care mă lupt împotriva mântuirii mele. Și trufia, și slava deșartă a mea nu mă lasă să-mi privesc rănile ca să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de păcate cu care vrăjmașul mă cuprinde. Și întru acestea aflându-mă și rămânând eu, ticălosul, cu slava sfințeniei caut să mă înfășor.

Petrecând în păcate, vreau să fiu socotit un drept. Și ce răspuns pot să dau pentru toate astea? Că diavolul este cel care m-a sfătuit. Dar nici lui Adam un astfel de răspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau să mă îndreptățesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scăpat de-a Domnului dreaptă hotărâre. Ce răspuns voi da eu când mă va judeca Dumnezeu?

Nu este nici un răspuns pentru lenevirea mea. Mă tem să nu fiu și eu dintre aceia pe care i-a zugrăvit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere în stăpânire, pe care, pentru nebăgare de seamă, în patimi și în necinste i-a lăsat Dumnezeu. O, cât îmi este de frică să nu cadă o astfel de hotărâre asupra mea !

Doamne, Tu mie, păcătosului, mi-ai pus pocaința. Și pururea vrei să mă mântuiești pe mine, nevrednicul. Înviază, Dătătorule de viață, sufletul meu cel omorât cu păcatele. Spală-mi orbirea cea învechită a ticăloasei mele inimi. Și plângi ! Căci cu adevărata lepădare de lume încă nu m-am lepădat și de lanțurile trufiei mele încă nu m-am scuturat. Din postul cel adevărat al Bisericii n-am gustat. Și cu slava cea înșelătoare a lumii sunt înfășurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut și bucuriile cele adevărate ale dragostei nu le-am cunoscut. La îndrăzneala facerilor de bine n-am pășit. Iar pentru greșelile lui, pe fratele meu l-am osândit. La lumina cunoașterii adevărului n-am ajuns, dar pe alții despre mântuire vreau să-i învăț. Toate Ți le-a dat Ție Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunoștință, pricepere, înțelepciune. Cunoaște-ți folosul ! Cum te socotești a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fă-te ție doctor, o suflete! Suspină ! Lăcrimează! Și spală-ți prin post cuviincios necurăția păcatelor!

Dumnezeule Cel preabun și înalt, Care singur ai, Stăpâne, stăpânire peste viață și moarte, daruiește-mi, mie păcătosului, în ceasul acela înfricoșat al venirii Tale, îndurările Tale cele multe, ca să nu fiu pârât acolo, înaintea strașnicului Tău Divan, și să nu fiu de ocară înaintea privitorilor : îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici și drepți. Mântuitorul meu, pedepsește-mă aici, unde de dulceața păcatului m-am îndulcit, ca un părinte bun și iubitor de fii. Și acolo iartă-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur și fără de păcat. Căci tot păcatul eu, ticălosul, l-am lucrat. Și dacă pornesc să mă pocăiesc, nu am lacrimi.

Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, păcătosul și trândavul strașnicul Tău Divan pe care, Doamne, șezând, mă vei vădi pe mine.

Te știu Judecător înfricoșat întru Slava dumnezeirii, vrând să mă mustri pe mine. Toată viața mea, vrednicul de jale, cu înverșunare am cheltuit-o totdeauna și în noroiul dezmierdăriior m-am tăvălit. Toate greșelile ascunse în adâncul sufletului meu, Tu singur le cunoști, Ziditorul meu!

Nimeni nu este ca mine, un locaș al păcatului. Nimeni așa ca mine n-a întărâtat bunătatea Ta, Stăpâne, pornirile răutații întru toate urmând. Dar pentru că ești adânc fără de fund al tuturor milelor, arde adâncul păcatelor mele ! Și să nu-mi răsplătești mie cu răsplătiri vrednice de cele ce-am lucrat. Să nu mă osândești la văpaia gheenei, căci nesuferită este urgia Ta, Doamne.

Căci cine va putea suferi oare, îngrozirea ei? Pentru că focul nu se stinge și viermele nu doarme. Teme-te de îngrozirea iadului, o suflete al meu! Leapădă somnul cel greu al lenevirii și dormirea cea pierzătoare a trândăvirii. Aproape este sfârșitul ! Lângă ușă, Judecata. Oare ce ne va întâmpina după ce se va despărți sufletul de trup ? Adunați-vă împreună cu mine, Cuvioși și Drepți, cei ce cu nevoința cea bună v-ați nevoit și ca pe un mort plângeți-mă sau ca pe un jumătate viu și jumătate mort îndurați-vă, fiindcă eu sunt plin de rușine și nu am îndrăzneală pentru păcatele făcute de mine întru cunoștință. Vărsați peste mine mila voastră ca pe o tainică lucrare a milostivului Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Rugați-vă Lui ca în dar să mă întoarcă și nevrednic să nu mă aflu în ceasul venirii Lui. Și să nu aud nicidecum acea înfricoșată hotărare: ‘ Du-te de la mine, blestematule, lucrător al nedreptății, căci nu te cunosc !’. De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevarată, Naștere binecuvântată din Sfântul Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce șezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!

Să nu mă lepezi pe mine cel urât. Căci mult se veselește vrăjmașul meu când vede că deznădăjduiesc din pricina răutății și se bucură când în deznădejde mă dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rușinează nădejdea lui și mă smulge din dinții și din lanțurile lucrării lui, care, cu mult meșteșug, a tăbărât Doamne, asupra mea.

Daruiește-mi lumină lăuntrică ca să cunosc deplin meșteșugurile lui. Căci nenumarate sunt alunecările pe care mi le pune înainte: smintelile, vătămările, multa câștigare, trufia, plăcerile cele trupești, teama de post, fuga de rugăciune, lene și odihnă multă pentru zburdălniciile trupului. Pe cât se sârguiește ca să mă piardă pe mine, de atâta mă lenevesc pentru a mă mântui. Și pe cât acela mă pândește și mă vânează, pe atât eu nu mă bag în seamă și mă las prins.

Ia aminte, suflete ! Grijește-te și nu dormi ! Nu lua aminte la greșelile altora, ci mai vârtos cercetează-ți greșelile tale. Nu umbla să scoți paiul din ochiul fratelui și al aproapelui, ci ostenește-te zi și noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-ți scoți bârna din ochii tăi. Sârguiește-te! Apucă a te judeca înainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a răstignit cu trupul pe cruce, căci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi înșine, cum vom putea scăpa dincolo de judecata cea groaznică și de osânda lui Dumnezeu?

Îndură-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Și mă mântuiește pe mine pentru bunătatea Ta, cu solirile Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, și ale tuturor Sfinților Tăi. Că binecuvintat ești în vecii vecilor. Amin.„

Citește și:

Rugqciunea de luni – Ce rugăciune să rostești în fiecare zi a săptămânii

Rugaciunea de marti – Ce rugăciune să rostești în a doua zi a săptămânii

Rugaciuni de miercuri – Ce rugăciune să rostești în a treia zi a săptămânii

Rugaciuni de joi – Ce rugăciune să rostești în a patra zi a săptămânii

Rugaciunea de vineri – Ce rugăciune să rostești în a cincea zi a săptămânii

Rugaciunea de sambata – Ce rugăciune să rostești în a șasea zi a săptămânii