În anumite momente ale vieții noastre, fiecare dintre noi simte nevoia să se apropie mai mult de Dumnezeu, Îngerul păzitor are un rol extrem de important în viața noastră spirituală.

Cea mai ușoară cale prin care putem face acest lucru este rugăciunea. Rostită cu credință, această rugăciune către Îngerul Păzitor poate avea puteri miraculoase.

Îngerul păzitor ar fi dat de Dumnezeu omului spre păzirea trupului și a sufletului său, ei fiind alături de noi mereu și le putem cere ajutorul ori de câte ori suntem în dificultate. Prin extensie, înger păzitor este numită o persoană care veghează asupra cuiva și care are grijă de sănătatea cuiva.

Alături de rugăciunile către sfinți, există și rugăciunile către îngeri și arhangheli (exemplu Acatistul Îngerului Păzitor și Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, cu Sfintele lor Oştiri Cereşti) la rândul lor foarte puternice dacă sunt rostite cu sufletul curat și cu credință în suflet.

De aceea, atunci când necazurile ne copleșesc și simțim că trebuie să cerem ajutor divin, cel mai bine este să înălțăm rugi către îngerul păzitor, care ne va susține cauza în fața Lui Dumnezeu.

Iată o rugăciunea pentru ajutor la examene este grabnic ajutătoare

Iată câteva rugăciuni pe care trebuie să le adresezi îngerului păzitor:

Rugaciune catre Ingerul Pazitor

Îngerul păzitor ne mijlocește rugile către Dumnezeu, de aceea, atunci când necazurile ne copleșesc, cel mai bine este să rostim această rugăciune către Îngerul Păzitor.

Varianta 1:

„Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu. Fii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealalta vreme a vieții mele.

Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmașul de pierzarea mea. În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba. Iar în înfricoșatul ceas al morții, tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și păzit, lumina Raiului să o văd, unde Sfinții și Puterile cerești laolaltă laudă și preamăresc numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.„

Varianta 2:

„Îngerule cel sfânt al lui Hristos, către tine cad și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, care ești dat mie de la Sfântul Botez spre păzirea sufletului și a păcătosului meu trup.

Iar eu, cu lenea mea și cu obiceiurile mele cele rele, am mâniat preacurata lumina ta și te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rușine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osândirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frați și cu ținerea de minte a răului, cu iubirea de argint, cu desfrânarea, cu mânia, cu scumpetea, cu mâncarea cea fără de saț, cu beția, cu multă vorbire, cu gândurile cele rele și viclene, cu obiceiurile cele rele și cu aprinderea spre desfrânare, având osebita voire spre toată pofta cea trupească.

O, rea voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvântătoare nu o au!

Dar cum vei putea să cauți spre mine sau să te apropii de mine, cel necurat?

Sau cu ce ochi, îngerule al lui Hristos, vei căuta spre mine, cel ce m-am încurcat așa rău în lucrurile cele întinate?

Sau cum voi putea să-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele și viclene, în care cad în toate zilele și nopțile și în tot ceasul?

De aceea cad înaintea ta și mă rog, păzitorul meu cel sfânt, milostivește-te spre mine, păcătosul și-mi fii mie într-ajutor și sprijinitor asupra pizmașului meu celui rău, cu sfintele tale rugăciuni, și împărăției lui Dumnezeu mă fă părtaș, cu toți sfinții, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.„

Rugaciune catre Ingerul Pazitor ce ne ferește de rele și de boală:

Aceasta este cea mai scurtă rugăciune către Îngerul Păzitor, motiv pentru care, este bine să o învățăm pe de rost și să o rostim în toate momentele cheie ale existenței noastre.

„Sfinte îngere, cel ce stai înaintea pă­ti­mașului meu suflet și al vieții me­le celei ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru neînfrânarea mea. Nu da loc dia­volului celui viclean, ca să-mi stă­pânească cu silnicie acest trup mu­ritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la ca­lea mân­tuirii.

Așa, sfinte îngere al lui Dumne­zeu, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ti­călos, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am greșit în această zi. Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale. Amin.„

Novena către Sfântul Înger păzitor

Această rugăciune către Îngerul Păzitor numită și novenă către Îngerul Păzitor se spune timp de nouă zile, în momentele grele ale vieții și atunci când ai o alegere dificilă de făcut.

În cadrul novenei se vor spune de fiecare dată: Slava Tatălui …, Crezul …, Imnul la Duhul Sfânt…, rugăciunea zilei respective și rugăciunea de încheiere. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Ziua 1:

„Îngere, păzitorul meu, fidel împlinitor al sfaturilor lui Dumnezeu care chiar din primele momente ale vieții mele veghezi la apărarea sufletului și al trupului meu, te salut și îți mulțumesc împreună cu întregul cor al Îngerilor destinați să păzească oamenii din bunătate divină. Te rog să mă ferești de orice cădere în această viață, pentru ca sufletul meu să se păstreze mereu în curăția primită la botez.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 2:

„Îngere păzitorul meu, drag însoțitor și unic și adevărat prieten care pretutindeni și mereu mă însoțești, te salut și îți mulțumesc, împreună cu întregul cor al arhanghelilor aleși de Dumnezeu să anunțe lucruri mari și misterioase. Te rog să luminezi mintea mea ca să cunoască voința divină și să schimbe inima mea pentru a o face să trăiască conform credinței pe care o profesez, astfel să primesc răsplata făgăduită adevăraților credincioși.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 3:

„Îngere păzitorul meu, înțelept învățător care nu încetezi niciodată să înveți adevărata știință a sfinților, te salut cu tot corul Principatelor destinate să conducă spiritele minore. Te rog să veghezi asupra gândurilor, cuvintelor și faptelor mele pentru ca, conformându-mă întru totul îndemnurilor tale mântuitoare, să nu pierd niciodată din vedere sfânta frică de Dumnezeu, principiul unic și negreșelnic al adevăratei înțelepciuni.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 4:

„Îngere păzitorul meu, călăuză iubitoare prin mustrări și îndemnuri continue, mă inviți să mă eliberez de vină, ori de câte ori din nefericire am căzut, te salut și-ți mulțumesc, împreună cu corul Puterilor, destinate să stăpânească diavolul. Te rog să trezești sufletul meu din nepăsarea în care trăiam odinioară pentru a rezista și a triumfa asupra tuturor dușmanilor.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 5:

„Îngere, păzitorul meu, puternic apărător care făcându-mi să zăresc înșelăciunile lumii și ademenirile trupului, îmi ușurezi victoria și triumful, te salut și îți mulțumesc împreună cu corul Virtuților, destinate de Dumnezeu să săvârșească minuni și să conducă oamenii pe calea sfințeniei. Te rog să mă ajuți în toate asalturile, pentru a putea merge sigur pe calea practicării virtuților, îndeosebi a umilinței, a curăției, a ascultării și a carității, cele mai dragi ție.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 6:

„Îngere, păzitorul și sfătuitorul meu care în diverse moduri mă faci să cunosc voința lui Dumnezeu și mijloacele cele mai potrivite pentru a o realiza, te salut și îți mulțumesc, împreună cu corul Domniilor ales de Dumnezeu să comunice hotărârile sale și să ne dea puterea de a domina patimile noastre. Te rog să îmi eliberezi mintea de toate îndoielile și nesiguranțele, pentru ca eliberat de orice teamă să urmez întotdeauna sfaturile sale, care sunt sfaturi de pace, de dreptate și de sfințenie.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 7:

„Îngere, păzitorul meu, mijlocitor neobosit care cu neîncetate rugăciuni înălțate la cer, mijlocești pentru mântuirea mea veșnică și îndepărtezi de la mine pedepsele pe care le merit, te salut și îți mulțumesc împreună cu întregul cor al Tronurilor alese să susțină tronul Celui Preaînalt și să întărească oamenii în bine. Te rog în iubirea ta, să imi acorzi darul neasemuit al statorniciei până la sfârșit, pentru ca în moarte să trec fericit de la mizeria exilului pământesc la bucuria Patriei Cerești.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 8:

„Îngere, păzitorul meu, blând mângâietor care cu suave inspirații mă întărești în toate chinurile vieții prezente și în toate temerile viitoare, te salut și îți mulțumesc cu toate corurile Heruvimilor care, plini de știința lui Dumnezeu, sunt aleși să lumineze ignoranța noastră. Te rog să mă asiști, cu o atenție specială și să mă mângâi în dificultățile prezente și în cele din viitor; pentru ca rapit de dulceața ta, oglindire a celei divine, să-mi întoarcă inima de la înșelătoarele plăceri pământești pentru a mă odihni în speranța fericirii viitoare.

Tatăl nostru… Bucură-te Marie… Slavă Tatălui… Amin„

Ziua 9:

„Îngere, păzitorul meu, neobosit colaborator al mântuirii mele veșnice care îmi mărești în fiecare clipă nenumărate binefaceri, te salut și îți mulțumesc împreună cu corul Serafimilor care, aprinși de caritate divină, sunt aleși să aprindă și inimile noastre. Te rog să aprinzi și în inima mea scânteia acelei iubiri îngerești pentru ca distrugând în mine tot ceea ce e lumesc și trupesc, să pot contempla lucrurile cerești. După ce am corespuns, întotdeauna fidel la grija ta cea iubitoare pe acest pământ, să te pot lăuda, mulțumi și iubi în împărăția cerurilor. Amin!”.

Rugaciune catre Ingerul Pazitor pentru copiii noștri:

„Sfinte îngere păzitor al copilului meu (numele), acoperă-l cu acoperământul tău de săgeţile demonului, de ochii amăgitorului şi păzeşte-i inima în curăţie îngerească. Amin.„

Rugaciune catre Ingerul Pazitor – Îngerașul:

„Înger, îngeraşul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna, fii cu mine
Şi mă-nvaţă să fac bine.

Eu sunt mic, Tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, Tu fă-mă tare,
În tot locul mă-nsoţeşte
Şi de rele mă păzeşte.

Amin.„

Rugaciune catre Inger Pazitor grabnic ajutătoare:

„O, Înger prea frumos, lumină blândă, apărător al meu de Sfânt Botez,

Mă închin la tine în înima plăpândă, te rog, te chem, te caut, te visez.

Doar tu îmi ești suport în calea lungă, pândită de noroi, de patimi, de păcat.

Aduci scânteia în cale să-mi ajungă, când trec prin loc întunecat.

Căci mâna ta pe a mea o întărește și ochiul tău pe al meu îl face văzător

Și la urechea mea cuvântul tău șoptește, adus de tine de la Creator.

Mă închin adânc sfinției tale, te rog să fii alăturea oricând

Căci fără tine, eu mă pierd pe cale și pot să fiu un vețnic rătăcit

Durerea mea îi nealinată și plânge sufletul rănit,

Căci toată viața e întinată de un șuvoi necontenit

De un șuvoi amestec groaznic, din vânt, din faptă și cuvânt,

Ce a alungat pe bunul paznic al vieții mele pe pământ

O, Sfinte Îngere, la tine eu vin să caut pocăință

Întoarce-ți fața înspre mine

Arată-mi calea spre credință. Amin„

Rugaciune catre Inger Pazitor – O jumătate de lună:

„O jumătate de lună
Cade stângace prin cer
Fă-mă să uit,
Înger stingher,
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă s-adorm
În singurătatea
Crescută diform.

Iar dacă visez,
Înger înţelept,
Să nu mai ţin minte
Când mă deştept.
Fă-mă să uit,
Sau fă-mă să scriu
Cu ţipăt continuu,
Înger pustiu.
Ochiul meu rece
Acoperă-l, îngere,
Cu o pleoapă
În stare să sângere
Peste prealimpede-
Le înţeles.
Minte-mă blând
Şi du-mă-n eres,
Dă-mi jumătatea
De lună-n neştire,
Dar fă-mă să uit,
Înger subţire.
Sfâşie-mi al
Neuitării delir,
De singurătate-mi
Să nu mă mai mir. Amin„

Citește și:

Semne că îngerul tău păzitor încearcă să te contacteze

Îngerii păzitori se roagă pentru noi

Rugăciunea către îngeri, un miracol uitat 

Citeşte şi: Ce sunt îngerii. Curiozități despre îngeri