Patrick Dempsey, în vârstă de 57 de ani, s-a arătat „complet șocat” la auzul veștii că este „cel mai sexy bărbat în viață”, în 2023, și a crezut că este o glumă. „Mă bucur că se întâmplă în acest moment al vieții mele. Este plăcut să ai această recunoaștere și îmi oferă posibilitatea să o folosesc într-o direcție pozitivă”, a declarat Dempsey pentru People, revista înființată în 1974.

Dempsey a devenit din ce în ce mai popular de-a lungul anilor, jucând în aproape 250 de episoade din serialul „Grey’s Anatomy”, în rolul neurochirurgului Derek „McDreamy” Shepherd.

În decembrie, Dempsey va putea fi văzut în filmul biografic „Ferrari”, regizat de Michael Mann, în care îl va întruchipa pe pilotul italian de Formula 1 Piero Taruffi, alături de Adam Driver și Penelope Cruz.

Un proiect de suflet pentru Dempsey este „Centrul Dempsey”, pe care l-a fondat în onoarea mamei sale decedate, pentru a sprijini pacienții cu cancer și pe cei dragi acestora.

Patyrick Dempsey, două căsnicii, trei copii

Patrick Dempsey, căsătorit cu Jillian Fink, de profesie make-up artist, s-a declarat curios de modul în care copiii săi, Talula, în vârstă de 21 de ani, și gemenii Sullivan și Darby, în vârstă de 16 ani, vor reacționa la noul său statut, de „cel mai sexy bărbat în viață”: „Vor face mișto de mine, se vor lua de mine și vor găsi toate motivele pentru care nu ar trebui să primesc premiul. Ceea ce este bine, ei mă mențin tânăr”, a mai spus el, pentru People.

EXCLUSIVE: Patrick Dempsey and family out and about in RomeSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Prima soție a lui Patrick Dempsey, cu 27 de ani mai în vârstă decât el. A murit în 2014

Jillian nu este prima soție a actorului. El a mai fost căsătorit cu actrița și regizoarea Rochelle „Rocky” Parker, în perioada 1987–1994. Aceasta s-a stins din viață pe 19 aprilie 2014, la vârsta de 74 de ani. Dempsey avea doar 18 ani când s-a îndrăgostit de Rocky Parker, pe atunci profesoara lui de actorie, cu 27 de ani mai în vârstă decât el.

În 1987, anul în care cuplul s-a căsătorit, Rocky Parker avea 48 de ani, era văduvă și mamă a trei copii, iar Patrick Dempsey era un tânăr actor de 21 de ani, la început de drum.

Dar nu doar diferența de vârstă a fost cel mai „bârfit” detaliu din această idilă, ci faptul că Parker a fost și mama celui mai bun prieten al lui Dempsey, Corey Parker. Cu timpul, Dempsey a declarat că a devenit prietenul lui Corey abia după ce el începuse relația cu mama lui, nu înainte.

Dempsey și Parker au fost căsătoriți timp de șapte ani, iar relația lor, plină de acuzații de abuz, s-a terminat cu un divorț răsunător. Parker l-a acuzat pe Dempsey că a agresat-o pe platourile de filmare ale filmului „Can’t Buy Me Love”, din 1987, scrie publicația nine.com.au. Ulterior, regizoarea și-a retras plângerea, spunând că, în timpul divorțului, așa a fost sfătuită să declare.

Patrick Dempsey și Jillian Fink, la un pas de divorț în 2015

Patrick Dempsey și Jillian Fink s-au căsătorit în anul 1999, după trei ani de relație, dar au fost la un pas să divorțeze, în ianuarie 2015, când au anunțat că s-au despărțit. Separat, demaraseră deja pașii spre divorț, invocând diferenţe ireconciliabile, însă în noiembrie 2016 a venit marea împăcare.

”Nu eram pregătit să renunț la mariajul nostru”, a declarat Patrick într-un interviu. ”Nu simțeam că am făcut tot ce era necesar, că muncisem suficient să-l salvăm. Și amândoi voiam să muncim pentru asta. Atunci a început reconcilierea noastră”, a mai spus actorul din ”Anatomia lui Grey”.

”Am învățat să prioritizez. Căsnicia noastră trebuia să fie prioritară. Nu eram pregătit să renunț la ea și nici ea nu era pregătită să renunțe la mine. Amândoi am vrut să luptăm pentru mariajul nostru”, a mai spus actorul. Patrick a venit și cu câteva sfaturi pentru cei căsătoriți, ca să nu ajungă în situația de a divorța: ”Trebuie să comunicați, să fiți deschiși și să nu deveniți leneși. Să nu vă lăsați. Și să faceți mult sex!”.

Citește și: Hugh Jackman și soția cu 13 ani mai mare, divorțul care a luat prin surprindere Hollywood-ul. S-au despărțit după 27 de ani de mariaj

Citește și: Divorțul murdar al lui Kevin Costner. Soția, acuzată de infidelitate, e nemulțumită de pensia alimentară de 52.000 $ pe lună