Ellie White (39 de ani) și Doru Tinca s-au căsătorit, în luna septembrie, după 16 ani de conviețuire și doi copii. Mulți s-au mirat când cei doi au făcut atât cununia religioasă, dar și pe cea civilă, după atâta amar de timp. Ellie și impresarul ei s-au căsătorit la Brașov, iar nunta a fost cât se poate de discretă, fără prea mare tam-tam.

Aproape nimeni nu se mai aștepta la acest pas, cei mai mulți bănuind că lucrurile nu mergeau prea bine între cei doi, din moment ce nu făcuseră pasul.

Cântăreața declarase, însă, în nenumărate rânduri, că nu crede în acte atunci când vine vorba de relații. Nici măcar acum, după ce s-a măritat, nu și-a schimbat părerea.

Ellie White: „Dacă nu îi suporți mirosul picioarelor…”

„Cred în continuare ca NU un act leagă doi oameni. Cred cu tărie că doi oameni nu ar trebui să stea împreună doar de dragul căsătoriei sau de dragul unui copil, sau de gura lumii, sau din cauza altor motive care mai de care mai absurde.

Ce aduce împreună, în primul rând, doi oameni? Ce îi face să vrea să fie împreună?

Eu cred că iubirea este cea care aduce oamenii împreună și îi face să vrea să rămână împreună. Orice altceva se numeste relație toxică, și acea relație ar trebui bine analizată de către cei doi membri fondatori”, scrie artista pe blogul ei, unde nu se sfiește să-și analizeze relația.

”Dacă m-au învățat ceva cei 16 ani de relație este faptul că inelul ala nu face nici o diferență sau că semnăturile pe o hârtie nu schimbă sentimente. Dacă iubești pe cineva îl vei iubi și fără lucrurile astea două.

Ce contează este respectul reciproc, aprecierea, modul în care treceți prin furtunile vieții – pentru că vor fi din plin -, comunicarea, care este esențială pentru o relație de durată, și modul în care acceptăm diferitele ticuri care vor apărea atât la noi, cât și la partener pe parcursul anilor.

Pentru că, la început it’s all about flowers and butterflies ( n.r: E totul despre floricele și fluturi), dar pe urmă se mai atenuează din ele și rămâne restul.

Dacă nu îi poți suporta rosul unghiilor sau sforăitul sau mirosul picioarelor sau a respirației sau modul în care soarbe cafeaua sau ciorba din lingură sau multe alte mici detalii ca acestea, atunci relația aceea va deveni din ce în ce mai sufocantă pe măsură ce va trece timpul și te vei găsi la un moment dat că vei exploda de furie acumulată si necomunicată!”, a mai scris scris solista pe blogul ei.

ellie-white-si-doru-tinca-7SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Ellie White: „Încurajez locuitul împreună cât de mult se poate înainte de căsătorie”

„Și niciun inel nu va schimba treaba asta! Și semnăturile alea vor fi numai bune de alergat prin tribunale cu ele.

Așa că, eu nu încurajez căsătoria așa ad-hoc, de dragul ideii în sine.

În schimb, încurajez locuitul împreună cât de mult se poate înainte de căsătorie, descoperirea reciprocă pentru a vedea compatibilitatea și în afara patului, dezvoltarea comunicării în vederea rezolvării problemelor care vor apărea pe parcurs, precum și statul efectiv împreună, ca doi prieteni, fără a simți că vrei să-ți spânzuri partenerul pentru că se scobește în nas sau se scarpină la… locurile intime.

Doar așa îți poți da seama dacă merită să cheltui o grămadă de bani pe o nuntă, sau mai bine faci altceva de banii ăia”, mai spune artista, punând punctul pe ”i”.

”Știu foarte bine că trăim într-o societate care încă încurajează căsătoria pentru că așa trebuie, fără a se gândi la modul în care cei doi oameni se vor desfășura în cadrul acelei căsătorii, pe principiul voi faceți nunta, vedeți după cum o fi.

Și, dacă după vreo doi ani de căsătorie oamenii ăia își scot ochii și ajung să se distrugă emoțional unul pe celălalt sau dacă, Doamne ferește, mai vine și un copil care le va pune la încercare relația șubredă, atunci acei oameni ajung în punctul în care nici unul nu mai vrea să rămână în relație.

Și, uite așa, se distrug două sau trei vieți – în funcție de numărul de copii apăruți între timp”.

Ellie White: 6 sfaturi pentru a avea o relație fără bătăi de cap

„Au fost momente în care am vrut să punem stop. Inelele și actele au fost doar o formalitate”

„În cazul nostru, cei 16 ani au fost cu bune și cu rele, cu fericire și tristețe, cu bucurii și supărări. Deși au fost momente pe parcurs în care am vrut să punem stop, ceva ne-a împins să mergem mai departe.

Iar, faptul că am facut nunta după 16 ani și doi copii a fost mai mult o celebrare a faptului că am învățat să trecem peste furtunile din viața noastră. Nu știm ce ne rezervă viitorul, însă noi am evoluat amândoi, și sper să mai creștem și de acum înainte tot împreună.

Inelele și actele au fost doar o formalitate, nu ne-au legat sau ne-au adus împreună. Noi am ales să luptăm împreună pentru noi, nu ne-au obligat semnăturile să facem asta. Însă am ajuns în punctul ăsta după multe lupte interne – fiecare cu noi înșine – precum și după multe lupte externe – între noi doi.

Așa că, ce vreau eu să vă zic este să nu vă grăbiți… aveți timp să fiți și căsătoriți, dacă asta vă doriți cu adevărat. Cred că cel mai important este să vreți să fiți împreună… restul sunt doar detalii”, a fost mesajul transmis de cântareață la doar două luni de la nuntă.

Imediat după nunta de la Brașov, Ellie White și soțul ei eu plecat într-o lună de miere atipică, în Anglia și Scoția, împreuna cu cei doi copii, Maria, de 8 ani, și Mihăiță, de 10 ani.

Vezi și Ellie White, adevăratul motiv pentru care a părăsit DJ Project. În ce hal era jignită de colegii de trupă: ”Elena nu poate fi reparată nici măcat de…”

Citește și:

„Am zis că nu vreau să mor”. Problemele de sănătate care au împins-o pe Feli Donose să se opereze la stomac

Cristina Spătar, victorie în instanță împotriva fostului soț: ”Niciodată nu a plătit pensia alimentară”. Despre ce sumă e vorba